Obligație de a face. Decizia 1768/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(7905/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1768/

Ședința publică din 20.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob

JUDECĂTOR 3: Carmen

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.5441 din data de 02.- pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 14938/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul personal, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare și set înscrisuri în 2 exemplare la data de 05.03.2009, prin serviciul registratură al acestei secții.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5441 din data de 02.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie cuvenite acestuia prin valorificarea veniturilor suplimentare evidentiate in adeverința nr.271/18.07.2007 emisa de SA, incepand cu data de 1.09.2005 si sa emita o noua decizie in acest sens. Intimata a fost obligata sa plateasca contestatorului si diferentele de drepturi cuvenite conform recalcularii incepand cu 1.09.2005 si a fost respinsa cererea avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că intimata nu a dat curs cererii de recalculare formulate de contestator la data de 27.09.2007, inregistrata sub nr.-, in functie de adeverința nr.271/18.07.2007 emisa de SA, pentru veniturile evidentiate astfel retinandu-se si virandu-se in totalitate CAS, incalcand astfel principiul contributivitatii.

S-a menționat că, art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică". Astfel, raspunsul Casei de Pensii apare ca nejustificat, motiv pentru care Tribunalul a admis cererea formulata si a dispus obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 4 si 9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii.

Privitor la luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de reclamant solicită respingerea acțiunii și a învederat instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale".

Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 01.07.1977, se înscriau salariile brute, de la data de 01.07.1977 până la data de 01.01.1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 01.01.1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Din cele menționate anterior, rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice, pe lângă salarii, și sporurile cu caracter permanent, care după data de 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverința eliberată de unități conform legislației în vigoare.

Veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12 din Legea nr.57/1974, privind "retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară".

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și, prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea 19/2000.

Tocmai de aceea legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor pensie. De aceea, orice interpretări extinctive contravin textului de lege.

Mai mult, textul OUG nr. 4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 736/2006, s-a exprimat chiar cu privire la dispozițiile de la pct. VI, din Anexa la OUG nr. 4/2005.

Recurenta-reclamantă învederat instanței că nu pot fi reținute hotărârile pronunțate în spețe similare, în sensul de admitere a cererii, întrucât nu au relevanță juridică în cauză, deoarece în sistemul de drept românesc, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, pentru că așa cum a reliefat și literatura de specialitate, organele judecătorești aplică legea, nu creează legea.

În drept, a invocat dispozițiile art.304, pct.4 si 9, art.3041pr. civ. dispozițiile Legii nr.49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale și ale Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu completările și modificările ulterioare.

Prin întâmpinare intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite recurentei, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverința nr.271/18.07.2007 emisa de SA.

Adeverința sus menționata, atestă veniturile realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamantă, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.

Prin urmare, recurenta-parata trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public ( formele de retribuire in acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 4/2005 enunțate anterior și aadeverințelor eliberate de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat.

Sintetizand, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

Prin urmare, in prezenta unei neclaritati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5441 din data de 02.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red./tehnored. /2ex

25.03.2009

Jud. fond:;

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu, Bianca Antoaneta Scrob, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1768/2009. Curtea de Apel Bucuresti