Obligație de a face. Decizia 1892/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1892
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Simona Lazăr
JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta (), cu domiciliul ales la procurator, domiciliată în V de M,-, -1,.8, județ P, împotriva sentinței civile nr.144 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Spitalul de Pneumoftioziologie, fost TBC, cu sediul în comuna,-, județul P și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în B, str.-, nr.8, sector 2.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante, prin procurator să depună la dosar concluzii scrise, amânat pronunțarea pentru data de 13 octombrie 2009, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a studia actele și lucrările dosarului, a reamânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta () a chemat în judecată pe pârâții TBC și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale -CNPAS solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că a fost salariata ui TBC în perioada 01.08.1962-21.10.1970, că a lucrat în perioada 1962-1963 ca asistent medical în secție, iar în perioada 1963-1970 ca asistent de radiologie și că a fost încadrata în grupa II-a de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada sus-menționată a fost salariată la TBC, care se afla în imposibilitate să-i elibereze o adeverință în condițiile în care arhiva unității a fost distrusa în totalitate la cutremurul din 1977 și că ulterior, s-a căsătorit în străinătate, motiv pentru care, la data plecării din țară, i-a fost reținută cartea de muncă potrivit legilor în vigoare la acel moment, iar în prezent, reclamanta are nevoie de pensie.
Pârâtul Spitalul de Pneumoftiziologie, fostul TBC a formulat întâmpinări, prin care a arătat că în urma cutremurului din 1977, clădirea în care se afla arhiva unității a fost dărâmată și nu s-a putut recupera documentația existentă, soluționarea cauzei rămânând în competența organelor judecătorești.
Referitor la încadrarea în grupa a II-a de muncă, s-a arătat că, în raport de prevederile Instrucțiunii nr.1040/01.01.1967 pentru aplicarea Legii nr.27/1966, reclamanta are dreptul la încadrarea în grupa a II-a de muncă numai pe perioada 01.01.1967-21.10.1970.
Și pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care, raportat la prevederile HG nr.13/2004 privind Statutul CNPAS și art.82 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000, Casa Județeană de Pensii P are atribuții în stabilirea pensiei în favoarea reclamantei.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 144 din 20 ianuarie 2009, Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) și a respins acțiunea formulată de reclamantă față de aceasta pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință, s-a respins acțiunea formulată, în contradictoriu cu TBC, ca neîntemeiată.
S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de CNPAS este întemeiată și s- respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă întrucât nu există identitate între persoana pârâtei și persoana care ar putea fi obligată în raportul juridic dedus judecații, în condițiile în care pretențiile reclamantei nu pot fi formulate față de aceasta pârâtă.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit actelor existente la dosar, reclamanta ar fi prestat activitate în favoarea pârâtului TBC, însă nu se poate determina exact perioada în care reclamanta a lucrat, în ce condiții, ce atribuții a îndeplinit efectiv, motiv pentru care nu se poate constata perioada lucrată, calitatea de salariată a reclamantei, încadrarea acesteia într-o anumita grupă de muncă.
S-a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul muncii, motiv pentru care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că tribunalul nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de lege, cererea recurentei-reclamante formulată în instanță fiind impusă de împrejurarea că arhiva unității fost distrusă în totalitate la cutremurului din 1977, sanatoriul fiind în imposibilitate de a-i elibera adeverință din care să reiasă perioada în care a lucrat și grupa de muncă.
De asemenea, recurenta arată că a solicitat în dovedirea cererii probatorii cu înscrisuri, martori și expertiză contabilă, însă nu au fost administrate probatoriile cu martori și expertiză cerute de aceasta tocmai pentru dovedirea situației reținută de instanța de fond ca nefiind probată, tribunalul constatând în considerente că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Codul muncii, fără a preciza ce anume condiții nu sunt îndeplinite.
Apreciază recurenta că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că a fost salariată la TBC, iar la plecarea din țară a fost nevoită să își lase cartea de muncă la această unitate, nefiind vina recurentei că arhiva unității nu a fost asigurată și nu mai există, recurenta având dreptul la un proces corect în fața instanțelor, prin care să i se recunoască drepturile cuvenite ca urmare a muncii prestate în TBC.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru administrarea probatoriului.
Intimatul-pârât Spitalul de Pneumoftioziologie, fost TBC, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în anul 1977 clădirea în care se afla arhiva unității a fost afectată de cutremur, fiind dărâmată și întreaga documentație existentă în arhivă nu a mai putut fi recuperată, motiv pentru care nu s-a putut elibera o adeverință recurentei în sensul celor solicitate de aceasta.
În ceea ce privește încadrarea în grupa a II-a de muncă pentru perioada 1.08.1962-20.10.1970, s-au invocat Instrucțiunile nr.1040/1.01.1967 pentru aplicarea Legii nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară, susținându-se că în raport de acestea, reclamanta nu putea beneficia de grupa a II- de muncă din data de 1.08.1962, ci numai de la 01.01.1967.
Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește cererea recurentei-reclamante, de reconstituire a vechimii în muncă și în funcție, Curtea a pus în discuție, la termenul din 5.08.2009, problema competenței materiale a tribunalului d e soluționare a acestei cereri, în primă instanță, în raport de dispozițiile Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
Aceasta, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art.296 alin.2 Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.148/2008, după data abrogării Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31.12.2010 se reconstituie de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă, cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr.92/1976, cu modificările ulterioare, soluționându-se potrivit dispozițiilor acestui din urmă act normativ.
De asemenea, conform art.298 alin.3 Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.148/2008, Decretul nr.92/1976 se abrogă pe data de 01.01.2011.
Prin urmare, raportat la dispozițiile legale mai sus enunțate, cererea de reconstituire a vechimii în muncă și în funcție formulată anterior datei abrogării Decretului nr.92/1976, cu modificările ulterioare - ca în cazul de față - se soluționează potrivit dispozițiilor acestui act normativ.
Art. 14-17 din Decretul nr.92/1976, cu modificările ulterioare, reglementează care este modalitatea în care se poate reconstitui vechimea în muncă și condițiile în care se poate cere reconstituirea.
Potrivit art.14 alin.1 din acest act normativ, în cazul în care se dovedește cu acte că arhivele au fost distruse, se va putea reconstitui, în condițiile decretului respectiv, activitatea care s-a depus pe baza unui contract de muncă, funcția, meseria sau specialitatea.
Totodată, în conformitate cu art.15 din Decretul nr.92/1976, reconstituirea se face de comisii special constituite în compunerea prevăzută la acest articol, cererile de reconstituire adresându-se acestei comisii potrivit art.16 din același act normativ, articol în care este prevăzută și procedura de soluționare a cererii, iar art.17 alin.1 din Decretul nr.92/1976 statuează că după efectuarea probatoriilor, comisia consemnează într-un proces-verbal de reconstituire vechimii în muncă concluzia în legătură cu fiecare din situațiile arătate la art.14 alin.1, ce s-au cerut a fi stabilite, cu indicarea perioadei și a unității în care s-a desfășurat munca, menționându-se înscrisurile prezentate, din care a rezultat că între părți a existat un raport de muncă și că persoanele care au fost audiate au lucrat în aceeași perioadă în unitate cu persoana care a solicitat reconstituirea.
De asemenea, potrivit art.17 alin.2 din Decretul nr.92/1976, împotriva procesului-verbal al comisiei de reconstituire a vechimii în muncă (menționată la art.15 din același act normativ) se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială funcționează comisia, în termen de 15 zile de la comunicare, hotărârea judecătoriei fiind definitivă.
Cu privire la problema pusă în discuție, recurenta-reclamantă a solicitat la termenul din 5 august 2009 amânarea cauzei pentru a-și pregăti apărarea referitor la competența materială de soluționare în primă instanță a cererii acesteia de reconstituire vechimii în muncă și în funcție, pentru ca la termenul din 6.10.2009, prin mandatar, să depună la dosar procesul-verbal nr.3/19.08.2009 întocmit de Comisia pentru Reconstituirea în Muncă din cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială P, ce a soluționat cererea recurentei-reclamante formulată în conformitate cu dispozițiile Decretului nr.192/1976, admițând-o și stabilind că recurenta-reclamantă a lucrat în baza unui contract de muncă la fostul TBC, județ P, în funcția de asistent medical, în perioada 1.08.1962 - 21.10.1970.
Prin urmare, în contextul dat, cererea reclamantei de reconstituire a vechimii în muncă și în funcție, soluționată între timp, ulterior pronunțării sentinței atacate, în mod favorabil, de către organul special competent stabilit de Decretul nr.92/1976, a rămas, practic, fără obiect.
Rămâne, în consecință, în discuție în prezenta cauză, capătul separat de cerere din acțiunea promovată prin care reclamanta a solicitat a se constata că a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în perioada 1.08.1962 - 21.10.1970, care, raportat la probatoriile administrate în cauză, atât la fond, cât și în recurs, este întemeiat în parte, după cum se va arăta în continuare:
Potrivit pct.12 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, încadrarea în grupele I și II de muncă privind perioada anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucțiunilor nr.1040/1967 de aplicare a Legii nr.27/1966 prin care au fost preluate tabelele 1 și 2, cu anexele de la Regulamentul de aplicare a Decretului nr.292/1959, care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă.
De asemenea, conform pct.13 din Ordinul nr.50/1990, după 18.03.1969 până în prezent și în continuare, încadrarea în grupele I și II de muncă se face în conformitate cu prevederile Ordinului nr.50/1990, cu mențiunea că acest act normativ a fost în vigoare până la data de 1 aprilie 2001, fiind abrogat prin Legea nr.19/2000.
Din cuprinsul adresei nr.1752/9.10.1997 a ui TBC către recurenta-reclamantă, depusă în copie la dosarul de fond (fila 24), rezultă că personalul mediu sanitar care a lucrat în această unitate în cadrul laboratorului de radiologie și mai este în activitate beneficiază de grupa a II-a de muncă începând cu data de 18.03.1969 până la 1.03.1990, conform Ordinului nr.50/1990, anexa 2 pct.104, specificându-se în cuprinsul adresei că raportat la perioada indicată de recurenta-reclamantă, și anume 1.08.1962 - 21.10.1970, rezultă că aceasta a lucrat în grupa a II-a de muncă un an și 7 luni.
În condițiile în care rezultă din înscrisurile depuse la dosar că în perioada de după 18.03.1969 și până la 21.10.1970 recurenta-reclamantă a lucrat ca asistent medical de radiologie, activitatea acesteia desfășurată în perioada respectivă în cadrul ui TBC se impune a fi recunoscută ca fiind desfășurată în grupa II-a de muncă în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr.50/1990, mai sus menționate.
Pentru perioada cuprinsă între data de 1.01.1967 - dată de la care se aplică Instrucțiunile nr.1040/1.01.1967, conform pct.31 din aceste instrucțiuni - și până la 18.03.1969, recurenta-reclamantă, ce și-a desfășurat activitatea ca asistent medical la laboratorul de radiologie în perioada respectivă, se încadrează tot în grupa a II-a de muncă, potrivit pct.79 din anexa 2, tabelul 2 la aceste instrucțiuni, ce se referă, printre altele, la personalul mediu sanitar care lucrează în servicii de radiologie: laboranți, sora de radiologie, asistenta medicală de radiologie, tehniciana radiologie.
În fine, în ceea ce privește perioada 1.08.1962 și până la data de 31.12.1966, cererea reclamantei privitoare la constatarea desfășurării activității acesteia în perioada respectivă ca fiind desfășurată în grupa a II-a de muncă apare ca neîntemeiată.
Aceasta, deoarece, este adevărat că potrivit pct.1 din Instrucțiunile nr.1040/1.01.1967 ale Ministerului Muncii, în aplicarea art.91 din Legea pensiilor nr.27/1966, încadrarea în grupe de muncă se face potrivit tabelelor anexă nr.1 și 2 la Regulamentul de aplicare a Decretului nr.292/1959, tabele care s-au alăturat acestor instrucțiuni, însă art.10 alin.3 din Decretul nr.292/1959, ce a reglementat anterior Legii nr.27/1966 dreptul de pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, statua că încadrarea în grupele I, II și III de muncă se face numai dacă munca din categoria respectivă a fost prestată cel puțin din perioada minimă de vechime cerută pentru pensionare, care era de 10 ani, conform art.11 alin.1 din același act normativ.
De menționat, că în conformitate cu art.10 alin.4 din Decretul nr.292/1959, pentru fiecare an de muncă prestat în plus în munca respectivă, peste perioada minimă de vechime cerută pentru pensionare, se acordau, potrivit acelei reglementări, sporuri calculate la salariul mediu tarifar, statuându-se la alin.5 al art.10 că muncile care se încadrează în grupele de muncă, în număr de patru conform acelei reglementări, se stabilesc prin regulamentul de aplicare a acestui decret, care a fost și adoptat.
În condițiile în care în intervalul cuprins între 1.08.1962 și până la 31.12.1966 nu sunt îndeplinite însă cerințele prevăzute de art.10 alin.3 din Decretul nr.292/1959, mai sus menționate, activitatea desfășurată de reclamantă nu poate fi recunoscută ca încadrându-se în grupa a II-a de muncă.
În privința probei cu expertiză contabilă cerută de recurenta-reclamantă la prima instanță la termenul din 25.11.2008, la care se face referire și în motivele de recurs, se reține că discutarea acestei probe a fost amânată de instanță pentru termenul din 20.01.2009, când urma a fi audiat martorul încuviințat la solicitarea recurentei și cum la termenul din 20.01.2009 recurenta, prin mandatar, nu s-a prezentat în instanță, acesta a fost decăzută din proba cu martori.
Chiar dacă în raport de procesul-verbal nr.3/19.08.2009 al Comisiei pentru reconstituirea vechimii în muncă cu martori, încheiat ulterior pronunțării sentinței atacate, situația din speță s-a schimbat, comisia competentă stabilind, așa cum s-a arătat mai sus, că recurenta-reclamantă a lucrat în baza unui contract de muncă la fostul TBC, în funcția de asistent medical, în perioada 1.08.1962 - 21.10.1970, Curtea constată că în cauză nu se impune casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal pentru administrarea acestei probe, întrucât interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, privitoare la încadrarea activității desfășurată de recurenta-reclamantă, în perioada respectivă, în grupa a II-a de muncă, este atributul instanței de judecată.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul reclamantei ca fondat, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința, în sensul că va admite în parte acțiunea și va constata că reclamanta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă în perioada 1.01.1967 - 21.10.1970.
De asemenea, urmează a respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind reconstituirea vechimii în muncă și în funcție, respingându-se în rest, acțiunea ca neîntemeiată și menținându-se restul dispozițiilor sentinței, care vizează admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și respingerii acțiunii față de această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, recurenta-reclamantă neformulând nicio critică în recurs cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive CNPAS, de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta (), cu domiciliul ales la procurator, domiciliată în V de M,-, -1,.8, județ P, împotriva sentinței civile nr.144 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Spitalul de Pneumoftioziologie, fost TBC, cu sediul în comuna,-, județul P și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în B, str.-, nr.8, sector 2 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte acțiunea și constată că reclamanta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă în perioada 1.01.1967 - 21.10.1970.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantei privind reconstituirea vechimii în muncă și în funcție.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -- -
Grefier
/VS
5 ex.-18.11.2009
f--Trib.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Elena Simona LazărJudecători:Elena Simona Lazăr, Simona Petruța Buzoianu
