Obligație de a face. Decizia 1909/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1909
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1540/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul-intimat Spitalul Clinic de Copii nr. 3 T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, reclamanta-recurentă solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. prin sentința civilă nr. 1540/10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii " " T, dar și cererea accesorie de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a observat că, în speță, tema pretențiilor și a probațiunii poartă asupra recunoașterii unor drepturi salariale, a unor sporuri și grade profesionale pretins a nu fi fost acordate de pârât. Așa cum a fost formulată acțiunea, aceasta se privește a fi lipită de un interes născut, legitim, direct, personal și actual pentru că demersul judiciar pendinte nu are aptitudinea de a produce efecte juridice, acest aspect fiind valabil cu precădere în ceea ce privește primele două capete de cerere, care, de altfel, nici nu pot fi numite petite veritabile.
Astfel, tribunalul a reținut că și în situația în care s-ar da eficiență unui așa demers judiciar și s-ar constata că nu i s-a stabilit în mod corect salariul de încadrare, și încă petiționara nu ar legitima condiția interesului, deoarece, chiar dacă ar obține un titlu (constând într-o hotărâre judecătorească), prin care să i se constate o creanță, plata acesteia ar fi obstaculată de un impediment absolut - prescripția dreptului la acțiune. fiind că, în litigiile de muncă, potrivit art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii, "termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate". Or, perioada vizată de reclamantă, în speță, este cea cuprinsă între 01.01.1996 - 20.03.2005.
Simpla stabilire a unui alt cuantum al salariului de care, pretins ar fi trebuit să beneficieze petiționara, se privește a fi lipsită de interes dacă nu este urmată și de un petit vizând plata acestor drepturi salariale, plată care, pentru perioada antemenționată, este prescrisă.
În ceea ce privește petitul adăugat prin precizarea de acțiune (filele 23-24), tribunalul a constatat că, dacă acesta ar fi primit, s-ar ajunge la nerespectarea puterii lucrului judecat ce derivă dintr-o hotărâre judecătorească definitivă și rămasă irevocabilă. Și aceasta pentru că, odată ce s-a stabilit cuantumul unor drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu mai este posibil ca, printr-o hotărâre ulterioară să se stabilească un alt cuantum (chiar și pe baza unei noi lucrări de specialitate), fără a se încălca puterea lucrului judecat ce derivă din cea dintâi. Or, exact aceasta este finalitatea urmărită de petiționară prin acest petit constând în "plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile salariale ce i se cuveneau potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariile efectiv calculate în baza sentinței nr. 3083 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, diferențe ce urmează a fi stabilite tot prin intermediul expertizei" ce urma a fi fost efectuată în cauză. Ceea ce presupune implicit că prin sentința anterioară s-a stabilit și achitat un cuantum eronat al drepturile salariale pretins fi fost cuvenite petiționarei.
Cu privire la celelalte petite ale acțiunii vizând stabilirea și plata sporurilor neacordate și recunoașterea gradelor profesionale corecte, judecătorii fondului au mai constatat că reclamanta, deși a beneficiat de asistență juridică, nu a înțeles să precizeze ce sporuri și, respectiv, ce grade profesionale nu i-au fost recunoscute și, pe cale de consecință, acordate de către pârât. De aceea, demersul judiciar inițiat de petiționară a fost calificat drept inform, lăsând în sarcina instanței să identifice sporuri și grade profesionale (transferând așadar obligația sa procesuală, reglementată de codul d e procedură civilă în al său art.112).
Or, așa stând lucrurile, cum aceste petite nu îndeplinesc cerințele art.112 pct. 3 Cod procedură civilă - în sensul precizării obiectului cererii, având o formulare mai mult decât generală și evazivă, s-a conchis că instanța se află în imposibilitate de a efectua orice cercetare judecătorească. Pe de altă parte, nu îi este îngăduit judecătorului a trece peste disponibilitatea procesuală ce guvernează procesul civil și a se pronunța asupra unor petite ce nu sunt suficient de individualizate și determinate (căci o hotărâre judecătorească se caracterizează prin claritate și concizie, nefiind permis a se statua asupra unor aspecte generale).
Față de modul de soluționare a primelor capete de cerere, a fost respins și cel vizând acordarea daunelor morale, de vreme ce acesta se găsește într-un raport de dependență și accesorialitate față de cele dintâi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamanta, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 31.08.2009, solicitând casarea sentinței supusă reformării și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de purtarea procesului.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei, Curtea constată că acestea s-au referit în esență la greșita calificare a cererii de chemare în judecată de către instanța de fond, în condițiile în care primele trei petite ale acțiunii sunt cereri în constatarea unor drepturi întemeiate pe prevederile art. 111 Cod procedură civilă, iar restul reprezintă cereri în realizarea dreptului.
Cât privește interesul în promovarea cererilor în constatare, reclamanta susține că acesta constă în justificarea prejudiciului moral cauzat reclamantei prin calcularea greșită a salariului de către angajator, prejudiciu spre a cărui recuperare se tinde în demersul judiciar pendinte, în temeiul art. 998-999 Cod civil.
Referitor la solicitarea de plată a sporurilor salariale neachitate, reclamanta susține că, neavând cunoștințe de specialitate, s-a aflat în imposibilitate de a preciza instanței care sunt drepturile bănești ce nu au fost luate în considerare de angajator, sarcina de a le individualiza fiind a expertului ce urma să întocmească raportul de specialitate.
În fine, recurenta a mai susținut că în mod eronat tribunalul a considerat că în privința petitului referitor la plata diferenței dintre drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei și cele achitate în temeiul unei hotărâri judecătorești anterioare s-ar aplica principiul autorității de lucru judecat. Sentința se referă la două categorii de drepturi salariale, pe când petitul în discuție cuprinde toate sporurile, stimulentele, zilele de concediu neplătit etc.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 3041și art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este vădit neîntemeiat, cu următoarele argumente:
Fără a reitera considerentele hotărârii supusă reformării, Curtea constată că în mod corect judecătorii fondului au observat că în speță autoarea acțiunii tinde la recunoașterea unor drepturi salariale, a unor sporuri și grade profesionale pretins a nu fi fost acordate de pârât în perioada anilor 1996-2005. Or, în condițiile în care scopul material urmărit de reclamantă este unul general, de a obține o hotărâre judecătorească de obligare a angajatorului la plata unor sume de bani, în mod evident susceptibilă de executare silită, urmează că întregul demers judiciar în ansamblul său are caracterul unei veritabile acțiuni în realizarea dreptului, recurenta neputând pretinde că o parte din capetele de cerere sunt acțiuni în constatare, iar cealaltă parte sunt cereri în realizare, câtă vreme cele două categorii sunt într-o deplină interdependență, așa cum de altfel autoarea recursului și recunoaște.
Reclamanta nu poate pretinde cu succes că a recurs la acțiunea în constatare, deoarece acțiunea în realizare pentru valorificarea pretențiilor era prescrisă. Într-adevăr, potrivit art. 111 teza a II a Cod procedură civilă, cererea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, însă textul nu are în vedere decât o imposibilitate obiectivă de a acționa, iar nu una subiectivă în care dreptul putea fi realizat dar reclamanta a rămas în pasivitate și nu a acționat în termenul legal.
Curtea mai observă că argumentele recurentei cu privire la justificarea interesului de a obține despăgubiri în baza art. 998-999 Cod civil, în urma constatării modului eronat de calcul al salariului în intervalul 1996-2005 nu este de natură a modifica soluția de respingere primelor trei petite ale acțiunii. Lăsând la o parte că în litigiile de muncă răspunderea angajatorului se plasează exclusiv în perimetrul normelor art. 269 din codul muncii, Curtea reamintește autoarei recursului că, la fel ca și cererile la care se referă art. 283 alin.1, lit. c) din codul muncii, acțiunile în despăgubire fondate pe art. 998-999 cod civil sunt prescriptibile în trei ani de la data la care persoana în cauză a cunoscut sau a trebuit să cunoască despre săvârșirea faptei ilicite și despre autorul ei, prin efectul normelor art. 3 și 7 din Decretul-Lege nr. 167/1968. Acest moment se plasează evident la data plății drepturilor salariale disputate.
Cu privire la modul de individualizare a sporurilor și celorlalte drepturi salariale despre care reclamanta pretinde că nu au fost acordate de angajator, instanța de recurs reține că în mod corect tribunalul a conchis asupra ignorării prevederilor art. 112 Cod procedură civilă, de vreme ce îi revenea autoarei cererii de chemare în judecată obligația de a individualiza în mod clar dreptul salarial pretins și temeiul juridic al acestuia, expertul neavând decât atribuții legate de lămurirea unor împrejurări de fapt, potrivit art. 201 alin.1 Cod procedură civilă. Cu alte cuvinte, rolul specialistului în cazul concret al speței de față, nu putea fi decât stabilirea pe baza statelor de plată și a altor înscrisuri ce reflectă modul de calcul al salariilor, dacă drepturile bănești constând în sporuri ori alte sume expres determinate prin acțiune au fost avute în vedere la plată, urmând ca apoi instanța să hotărască dacă reclamantei i se cuveneau sau nu aceste drepturi.
Curtea apreciază că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei relative la soluționarea greșită a excepției autorității de lucru judecat a petitului referitor la plata diferențelor dintre drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei potrivit calculelor stabilite prin expertiza de mai sus, și salariile efectiv calculate în baza sentinței nr. 3083 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, omisiunea de a individualiza clar pretențiile, precum și modul de formulare a cererii supusă analizei au îndreptățit instanța de fond să ajungă la concluzia că se urmărește a se dovedi că prin sentința anterioară s-a stabilit și achitat un cuantum eronat al drepturile salariale pretins fi fost cuvenite petiționarei.
În concluzie, prevederile art. 166 Cod procedură civilă și art. 1201 Cod civil au fost corect reținute de judecătorii fondului.
Pentru argumentele de fapt și de drept mai sus prezentate, în baza art. 3041și art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, considerând că discutarea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului, ridicată de acesta în fața instanței de recurs, a devenit inutilă, Curtea va respinge recursul reclamantei ca neîntemeiat.
Cererea accesorie a intimatului privind cheltuielile de judecată ocazionate de purtarea procesului va fi respinsă ca nedovedită, în considerarea obligației procesuale la care se referă art. 1169 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1540/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Copii nr. 3
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /18.12. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./18.12. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
