Obligație de a face. Decizia 274/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6402/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 274/
Ședința publică de la 20 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtăCasa Județeană de Pensii Cîmpotriva sentinței civile nr.941 din data de 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă în dosarul nr- (2193/C/2009), în contradictoriu cu intimatul reclamant,având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta pârâtăCasa Județeană de Pensii Cși intimatul reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta Casa Județeană de Pensii C, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.06.2009 sub nr- pe rolul Tribunalului Călărași - Secția civilă, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă și vechime integrală, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 1.09.2005 și pensia încasata.
Prin sentința civilă nr.941 din 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărașia fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 22.06.2006; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul; a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii C să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, conform OUG 4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor dintre pensia cuvenită potrivit sentinței și pensia încasată, începând cu data de 22.06.2006; a fost respins capătul de cerere privind plata diferențelor de pensie pe perioada 1.09.2005- 21.06.2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că sunt prescrise pretențiile anterioare datei de 22.06.2006, termenul general de prescripție pentru orice drept bănesc fiind de 3 ani.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul, la data stabilirii dreptului la pensie prin decizia nr. 76007/18.07.1994, avea o vechime în grupa I de muncă de 37 de ani și 2 luni și în grupa a III-a de 4 luni și 15 zile.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr. 3/1977.
Potrivit art. 4 alin.1 din OUG nr. 4 /2005, la recalcularea drepturilor de pensie, punctajul mediul anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art.2 alin.4 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 manie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Ori, în cazul reclamantului care a înregistrat o vechime în muncă în grupa l de muncă de 37 de ani și 2 luni și grupa a III-a de muncă de 4 luni și 15 zile stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii prin decizia nr.40 din data de 22.09.2008 pronunțată în dosarul nr.16/2008, a admis că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art.43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 28.09.2009 pârâta Casa Județeană de Pensii C, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 13.11.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304, art.3041din Codul d e procedură civilă recurenta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul ca la valorificarea punctajului mediu anual să se utilizeze un stagiu de cotizare de 30 de ani și nu de 20 de ani.
Menționează recurenta pârâtă că, potrivit prevederilor art.2 alin.(1) din HG nr. 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare. Ori, potrivit alin.(3) al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Așadar, instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale menționate, reclamantul beneficiind doar de acordarea pensiei mai devreme decât dacă ar fi desfășurat activitate în grupa a III-a de muncă.
În plus, instanța de fond nu a analizat cauza în baza probelor existente la dosar, acțiunea reclamantului fiind inadmisibilă deoarece conform art.89 din Legea nr.19/2000 în vigoare azi, pensionarul are dreptul la revizuirile și modificările legale când se constată erori în stabilirea și plata pensiei.
Intimatului reclamant i s-a emis o decizie în baza OUG nr.4/2005, acesta primind și o pensie majorata în urma recalculării. Acesta a beneficiat de prevederile art.14 din Legea nr.3/1977 doar pentru a putea beneficia de acordarea pensiei mai devreme, reducându-i-se vârsta de pensionare datorita faptului ca lucrat în grupa specială de muncă.
, Legea nr.3/1977 nu mai este în vigoare și nici nu ultractivează.
Prin urmare, recalcularea se face în noile condiții legale, cu toată perioada de cotizare conform stagiului de cotizare prevăzut de legea în vigoare. Recalcularea s-a făcut în baza prevederilor HG nr. 1550/2004 și a OUG nr.4/2005, stagiul de cotizare care trebuie utilizat fiind cel prevăzut de aceste prevederi legale și anume 30 de ani.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond față de dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța a analizat greșit probele administrate in cauză si a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecații sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Recurenta indică în cererea de recurs textele de lege pe care consideră că instanța de fond le-a aplicat greșit, adică Legea nr.3/1977, Legea nr.19/2000, HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005. Cu alte cuvinte, recurenta critică concluzia instanței de fond asupra stagiului complet de cotizare de 20 de ani care trebuie luat în calcul la reevaluarea pensiei intimatului-reclamant.
Critica este nefondată.
Drepturile de pensie ale intimatului-reclamant au fost deschise la 01.07.1994, fiind emisă decizia nr.76007/18.07.1994, în temeiul Legii nr.3/1977 de către Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C - Oficiul de Pensii. Se menționează în această decizie vechimea totală în muncă de 56 de ani și 15 zile, întregită la 56 de ani, din care 37 de ani și 2 luni de activitate în grupa I de muncă, iar 4 luni și 15 zile de activitate în grupa a III-a de muncă.
Ulterior, drepturile de pensie ale intimatului-reclamant au fost supuse recalculării prevăzute de OUG nr. 4/2005, determinându-se în acest sens punctajul mediu anual și cuantumul pensiei după procedura prevăzută de art.78 din Legea nr.19/2000. A fost emisă în acest sens decizia de pensie nr.76007/31.08.2005 în care punctajul mediu anual a fost calculat prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, aspect contestat de către reclamant în cauza de față.
În acord cu opinia Tribunalului, Curtea apreciază că acest stagiu de cotizare este de 20 de ani, iar nu stagiul de cotizare de 30 de ani prevăzut de art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Întrucât drepturile de pensie ale intimatului-reclamant s-au deschis în baza legii anterioare, Legea nr.3/1977, intimata trebuia să dea eficiență dispozițiilor art.4 raportat la art.1 din OUG nr.4/2005, precum și dispozițiilor art.2 alin.1 și 3 din anexa 1 la HG nr.1550/2004 care cuprinde normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public. Așadar, stagiul complet de cotizare în cazul intimatului trebuie să fie cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Ori, art.8 din Legea nr.3/1977 prevedea faptul că are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă personalul muncitor cu o vechime în muncă de minim 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile și cu condiția împlinirii vârstei de 62 de ani bărbații și 57 de ani femeile. Așadar, se prevedea o dublă condiție, o vechime în muncă și împlinirea unei anumite vârste de pensionare.
În art.14 alin. 1 din Legea nr.3/1977 se prevedea o situație specială pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrau în baza legii în grupa I de muncă, stipulându-se că la stabilirea pensiei se ia în calcul 1 an și 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă. De asemenea, aceste persoane aveau dreptul de a se pensiona la cerere la împlinirea vârstei de 52 de ani pentru bărbații care desfășuraseră activitate în grupa I de muncă, respectiv 50 de ani pentru femei (art.14 alin.3). O reglementare similară exista și pentru munca desfășurată în grupa a II-
Din reglementarea cuprinsă în art.14 din Legea nr.3/1977 rezultă că legislația anterioară permitea anumitor persoane să obțină pensie atât cu reducerea stagiului general de cotizare de 30 de ani la 20 de ani, cât și cu reducerea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 52 de ani, în cazul bărbaților.
Ori, în măsura în care legea în vigoare la data pensionării intimatului-reclamant îi permitea acestuia obținerea dreptului de asigurare socială pe baza a 20 de ani de muncă în grupa I, conform reglementării expuse anterior, beneficiul legii trebuie păstrat și la aplicarea noii legi, punctajul anual al intimatului trebuind a fi determinat prin raportare la un stagiu de cotizare de 20 de ani. De altfel, aceste condiții au fost apreciate îndeplinite la data respectivă și de către casa de pensii care a emis o decizie de acordare a pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, cu vechime integrală.
A nu proceda în acest fel ar însemna o dezavantajare evidentă a intimatului-reclamant și, nu în ultimul rând, o nesocotire a deciziei în interesul legii nr.40/22 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite (publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20 mai 2009), dezlegarea dată problemei de drept judecate și aplicabilă cauzei fiind obligatorie pentru instanțe.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat și va păstra în tot hotărârea tribunalului care a făcut o corectă analiză și aplicare a legii în materia recalculării pensiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr.941 din data de 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./29.01.2010
Tribunalul Călărași
Judecători:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Cristescu Simona, Rotaru