Obligație de a face. Decizia 3133/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1067/2009)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 3133/

Ședința publică din 08.05.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.7859/LM din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24679/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "obligație de a face".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.46239 din data de 17.03.2009, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 29.04.2009 intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul, prin avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7859/LM din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24679/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I, a fost obligată pârâta să emită o decizieîn baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.07.2005 la zi, precum și la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei nr.-/21.11.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii I, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005 aprobate prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG nr.733/2005, au fost recalculate drepturile de pensie pentru limita de vârsta cuvenite reclamantului.

În privința stagiului complet de cotizare ce urmează a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual, instanța a retinut ca acesta este de 20 de ani, în loc de 30 de ani, cum a reținut pârâta. Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, decizia inițiala de stabilire a pensiei fiind din data de 01.04.1992, astfel cum a rezultat din buletinul de calcul. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat in mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Aceasta întrucât potrivit art.2 alin.3 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare in vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".

In Legea nr.3/1977 se arata la art.14 ca pentru o activitate desfășurata in grupa întâi de munca de cel puțin 20 ani stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

In speța de fata, reclamantul a desfășurat timp de 20 ani si 4 zile lucru in grupa I de munca, perioada recunoscuta si de parata, conform buletinului de calcul, fiind îndreptățit la recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile privind incidența dispozițiilor din Legea nr.19/2000 si considerarea acestei perioade ca fiind lucrata in condiții speciale de munca. In speța de fata, pensia reclamantului a fost stabilita in baza legislației anterioare Legii nr.19/2000, fiindu-i aplicabile dispozițiile HG nr.1550/2004, care face trimitere la Legea nr.3/1977.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa Județeană de Pensii I, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale, în ceea ce privește recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, în raport de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Astfel, s-a susținut că reclamantului i se aplică prevederile Legii nr.3/1977, care la art.14 nu prevede un alt stagiu complet de cotizare, ci doar reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea, pe perioadele prevăzute de lege, în grupa I și grupa a II-a de muncă.

Recurenta a făcut referire și la dispozițiile art.6 și 7 din HG nr.1550/2004 și a arătat că reclamantul a beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare proporțional cu anii lucrați în grupe de muncă.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1, 3 și 4 din HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, "Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".

Recurenta susține că numai în cazul unor acte normative speciale stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și că, în cazul persoanelor pensionate în temeiul Legii nr.3/1977, stagiul complet este de 30 de ani, independent de grupa de muncă în care acestea au lucrat.

Însă, această interpretare este eronată, întrucât nu există nicio rațiune pentru a considera că intimatul-contestator nu se află într-o situație identică cu persoanele ce au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr.3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul cotizare de 20 de ani în grupa I de muncă, prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977 care stipulează că: "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, alin.2 al aceleiași articol " e p. aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile", iar prin alin.3 "persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă".

Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.

Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani, având în vedere faptul că intimatul-reclamant a lucrat 20 ani și 4 zile în grupa I de muncă, 3 ani, 1 lună și 12 zile în grupa a Il-a de muncă, și 14 ani, 9 luni și 2 zile în grupa a III-a de muncă, aceasta fiind impusă de principiile echității sociale și egalității în fața legii, precum și de argumentele de logică juridică a fortiori și ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În baza art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.7859/LM din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.24679/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Obligă recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

03.06.2009

Jud. fond:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 3133/2009. Curtea de Apel Bucuresti