Obligație de a face. Decizia 3158/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 941/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 3158R
Ședința publică de la 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul împotriva sentinței civile nr. 7783 din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE,având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, legitimat în fața instanței, intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 04.05.2009, de către recurent, precizări, în dublu exemplar.
Curtea comunică intimatului Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, copie precizări.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și precizat, depunând în susținerea motivelor de recurs autobiografia tatălui său.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7783/16.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins excepțiile ca neîntemeiate, a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtului Ministerul Apărării.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit mențiunilor din copia adresei nr. CR 1006/30.08.2001 emisa de MApN - UM 02544, tatălui reclamantului i-a fost sistată pensia militară la data de 01.03.1951, urmare a faptului că a fost arestat la data de 04.10.1950. La data de 22.07.1952 a fost pus în libertate, în baza biletului de liberare 10890/1952, fiind achitat. Dovada calității de pensionar, a sistării pensiei începând cu data de 01.03.1951 și repunerii în plată la data de 01.01.1956 rezultă și din titlul de pensie nr. 47884/8 iunie 1936.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizata pe parcursul procesului, reclamantul solicită plata actualizată a diferențele de drepturi de pensie cuvenite tatălui său pe perioada sistării acestora, în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 173/2006.
In ceea ce privește excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare, Tribunalul Bucureștia constatat că nu este întemeiată, având în vedere temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, Legea nr. 173/2006, faptul că a reclamantul a formulat acțiunea în calitate de fiu al defunctului a cărui pensie a fost sistată, prin urmare, și identitatea dintre reclamant și titularul dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, a fost respinsă, ca neîntemeiată, deoarece, din actele dosarului, rezultă că defunctul a avut calitatea de pensionar militar, conform titlului de pensie, stare de fapt recunoscută și de către pârât prin întâmpinare și adresa nr. CR 1006/30.08.2001 emisă de MApN - UM 02544 depusă, în copie, la dosarul declinat. Întrucât, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat plata drepturilor de pensie ce au fost sistate, întrucât obligația de plată a drepturilor de pensie revenea pârâtului, în calitate de continuator al emitentului titlului de pensie, între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății există identitate, mai ales că plata acestor drepturi era în sarcina pârâtului.
În ceea ce privește excepției prescripției dreptului la acțiune, Tribunalul a considerat că nu este fondată, deoarece acțiunea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 7 din OUG nr. 214/1999 modificată prin Legea nr.173/2006 si a fost promovată la data de 21.06.2007.
Cum dreptul la acțiune s-a născut doar după data intrării în vigoare a acestui act normativ, cum Legea nr. 173/2006 a intrat în vigoare la data de 25.05.2006 iar acțiunea a fost promovată la data de 21.06.2007, în intervalul de trei ani de la nașterea dreptului la acțiune, în raport de dispozițiile art. 1 și următoarele din Decretul nr. 167/1958, excepția a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prima instanța a reținut si ca nici excepția autorității de lucru judecat nu poate fi admisă, deoarece nu este îndeplinită cerința triplei identități prevăzută de art. 1201 Cod civil, în condițiile în care, prezenta cerere de chemare în judecată, este întemeiată pe alte prevederi legale decât cele inițial invocate în cursul desfășurării precedentului litigiu, situație în care cauza litigiului este diferită. Astfel, adoptarea Legii nr. 173/2006, prin care dispozițiile art. 7 din OUG nr. 214/1999 se modifică, creează și pentru reclamant un drept de sine stătător, al cărui exercițiu nu poate fi îngrădit din cauza unei solicitări precedente întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, tocmai pentru că noul act normativ este aplicabil unor situații excepționale.
In ceea ce privește fondul cauzei, în raport de dispozițiile art. 129 alin.6 Cod de procedură civilă și de limitele investirii, Tribunalul Bucureștia analizat temeinicia acțiunii, prin raportare la temeiul de drept invocat.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin.1 lit. a din OUG nr. 214/1999, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 173/2006 pentru modificarea și completarea nr.OUG 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, precum și cele din rezistența armată care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist beneficiază de restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate. Decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării.
In speță, prima condiție impusă de norma de drept amintită, care se referă la calitatea pe care solicitantul trebuie să o îndeplinească și anume aceea de calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, este îndeplinită pentru că, din copia deciziei nr. 1816/14.10.2004 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, depusă la fila 22 din dosarul declinat, rezultă că reclamantului i s-a recunoscut o asemenea calitate. Acesta este motivul pentru care reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă.
Cu toate acestea, se impun a fi făcute precizări în legătură cu sfera bunurilor ce pot fi restituite, față de dispozițiile legale anterior amintite. Astfel, potrivit art. 7 din OUG nr.214/1999 aprobată și modificată prin Legea 173/2006 bunurile ce pot fi restituite sunt cele confiscate. Este evident că textul de lege se referă la totalitatea bunurilor confiscate de la persoana ce are calitatea de luptător în rezistența anticomunist, ca urmare de opunerii la regim în vreuna dintre formele prevăzute de actul normativ, aspect care rezultă din economia legii.
In speță, nu s-a făcut dovada unei asemenea situații ci, dimpotrivă, din probatoriul a rezultat că sumele a căror restituire este solicitată, conform acestei prevederi legale, au fost sistate de la plată către tatăl reclamantului și nu către reclamant personal. Aceasta înseamnă că sumele de bani, ce nu au fost achitate cu titlu de pensie pentru autorul reclamantului, nu pot fi considerate confiscate de la reclamant.
Prin urmare, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă recunoscută reclamantului, îi conferă dreptul de a beneficia de restituirea bunurilor care au fost confiscate din patrimoniul său, ca urmare a săvârșirii unor fapte ce au atras măsura confiscării dar nu și de a benefica de bunurile confiscate de la autorul său, nefiind în situația prevăzută de art. 5 alin. 1 din OUG nr. 214/1999 modificată.
In speță, nu ne aflăm în situația în care, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin.1 din OUG nr. 214/1999 modificată, după decesul autorului reclamantului, i s-ar fi recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă(este vorba de autorul reclamantului).
Doar dacă o asemenea dovadă ar fi fost făcută, problema restituirii sumelor solicitate ar fi putut fi analizată din altă perspectivă, deoarece, deși textul de lege individualizează categoriile de persoane care pot beneficia de măsurile reparatorii, indicând în acest sens persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, de unde s-ar putea deduce că legiuitorul nu a avut în vedere și moștenitorii acestor persoane, aceste dispoziții legale trebuie interpretate nu doar în litera ci și în spiritul lor, care, față de obiectul de reglementare concret, presupune repararea nu doar morală ci și materială a consecințelor unor abuzuri.
Cat timp această reparație materială este condiționată de statutul amintit și câtă vreme acest statut poate fi recunoscut post-mortem, evident că și consecințele materiale se produc în sarcina moștenitorilor.
Or, în speță, nu s-a făcut dovada că autorului reclamantului i s-ar fi recunoscut calitatea respectivă, prin urmare, nici consecințele legale prevăzute de art. 7 alin.1 din OUG nr. 214/1999 modificată prin Legea nr. 173/2006 nu se pot produce, în sensul solicitat de reclamant, respectiv de restituire a sumelor sistate de la plata pensiei.
Pe cale de consecință, cererea referitoare la plata daunelor morale a fost respinsă, ca neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în sensul dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil. Or, simpla invocarea a unui prejudiciu fără a fi făcute dovezi în acest sens nu este suficientă.
Mai mult decât atât, pentru aspectele care vizează ținerea în detenție a tatălui reclamantului, susținute în motivarea cererii privind plata daunelor morale, nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea vreunei fapte ilicite cu vinovăție, pentru că faptul că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi fost cel care a dispus măsură arestării.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat reclamantul, susținând că, prin cererea introductivă a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naționale, în calitate de pârât, la plata către acesta a drepturilor de pensie militară de care tatăl său a fost abuziv lipsit pe perioada 01.10.1950-01.01.1956 (- lei) și la plata unor daune morale (50000 lei) având în vedere (așa cum în mod expres reține și instanța de judecată) că la data de 19.09.1950 a fost arestat de Securitatea C și ulterior încarcerat la închisoarea Jilava, sub învinuirea de crimă de război și crimă împotriva umanității. La data de 01.10.1950, ca urmare a arestării, i se sistează plata pensiei militare lăsând întreaga familie fără sursa de existență. La data de 12.07.1952, autorul pensiei militare este judecat achitat și eliberat din Penitenciarul Jilava, dar nu este repus în drepturi cum era normal, ci lăsat muritor de foame cu întreaga familie, plata pensiei militare făcându-se abia la 01.01.1965.
În perioada de timp în care autorul reclamantului a fost arestat sau ulterior achitat nu era posibilă o acțiune prin care să se constate calitatea acestuia de luptător anticomunist datorită regimului socio-politic din acea dată, menținut până la 22.12.1989.
Mai mult decât atât, respingând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă, tribunalul o respinge, ca neîntemeiată, considerând că există identitate între reclamant și titularul dreptului, în condițiile în care reclamantul a formulat acțiune în calitate de fiu al defunctului a cărui pensie a fost sistată.
De altfel, prin decizia nr. 1816/14.10.2004 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunist a fost data reclamantului tocmai pentru ca autorul acestuia fusese un luptător anticomunist.
Din aceste punct de vedere consideră că nu trebuie făcută nici o dovadă privind calitatea autorului reclamantului de luptător anticomunist.
În afară de acestea critică instanța de fond, în ceea ce privește opinia formulată anume că "deși textul de lege individualizează categoriile de persoane care pot beneficia de măsurile reparatorii indicând în acest sens persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă fapt dovedit și reținut ca atare prin hotărârea tribunalului București ) unde s-ar putea deduce că legiuitorul a avut în vedere și moștenitorii acestor persoaneinstanța promovează o modalitate nemotivată prin nici un argument formal sau de practică judiciară conform căruia aceste dispoziții legale trebuie interpretate nu doar în litera ci și spiritul lor, care presupune repararea nu doar morală dar și materială a acestor abuzuri.
O atare interpretare nu conduce la repararea materială a consecințelor unor abuzuri ci dimpotrivă. Se apreciază de către prima instanță că nu s-a făcut dovada că autorului reclamantului i s-ar fi recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, deși autorul reclamantului a fost arestat și inițial condamnat tocmai pentru activități împotriva regimului aflat la putere atunci: regimul comunist, iar fiului acestuia i s-a recunoscut aceeași calitate ca urmaș al tatălui disident (la data arestării reclamantul avea doar 12 ani, iar autorul pensiei militare 56 de ani la arestare, decedând în 1959 la 65 de ani).
Reclamantului i s-a respins și cererea de acordare de daune morale, pentru motivul că simpla invocare a unui prejudiciu, fără a fi cunoscute sau făcute dovezi în acest sens, nu este suficientă și că nu s-a făcut proba că pârâta a fost aceea care a dispus măsura arestărilor. Din acest punct de vedere, dacă instanța de judecată considera că nu pârâta a luat această măsură, trebuia chemată în judecată Securitatea, care, în conformitate cu decizia penală de achitare a tatălui reclamantului (dec. 3087/1952 este cea care a luat această măsură?).
Cine ar putea indica care este în prezent entitatea juridică care reprezintă interesele fostei securității? Susținerea că nu s-a făcut dovada că ținerea în detenție a tatălui reclamantului prin ea însăși - nu generează traume psihice și fizice unui copil de 12 ani care, la vârsta formării unui tânăr adult, a fost pus în situația a nu mai putea beneficia de sprijinul acestuia moral și material, rămânând într-o familie în care mama nu avea un loc de muncă (acestea erau vremurile și nu datorită faptului că mama reclamantului nu ar fi dorit acest lucru), traumele suferite de lipsa și teama că ar putea să nu-și mai vadă niciodată tatăl, se considera că sunt suficiente chiar pentru instanțele din actualul regim politic al României de azi în a aprecia suferințele fizice și psihice.
Instanțele penale se apreciază de cele mai multe ori ca daunele morale nu trebuie dovedite ci ele trebuie apreciate numai de judecător în concreto.
În acest sens considerăm că se poate face o asimilare a acestor practici. Instanța de judecată, în virtutea rolului activ, dacă consideră necesare efectuarea de mai multe probatorii, trebuia să pună î vedere reclamantului acest lucru mai ales pentru faptul că acesta nu avea asistență juridică. Atâta vreme cât pensia militară a autorului reclamantului a fost reluată însă din 01.01.1956, fără nici un demers din partea autorului, de ce instanța de judecată nu consideră că și pensia de care a fost lipsit de la data arestării și până la data de 01.01.1956 nu trebuie restituită.
Mai mult decât atât, instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă cu argumentul că defunctul a avut calitatea de pensionar militar iar obligația de plată a drepturilor de pensie revin pârâtei în calitate de continuator al emitentului titlului de proprietate, între pârât și cel obligat în raportul juridic dedus judecății exista identitate, mai ales că plata acestor drepturi era în sarcina pârâtului.
Se solicită admiterea recursului, obligarea Ministerului Apararii Naționale la plata sumei de 177.171 lei, indexata la 31.12.2007, către recurent, precum și a sumei de 157.000 lei reprezentând drepturi de pensie militară pe perioada 01.10.1950-01.01.1956 și a daunelor morale pentru aceeași perioadă.
Intimatul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de recurent împotriva sentinței civile nr. 7783/16.12.2008 prin care instanța a respins acțiunea având ca obiect obligarea instituției militare la plata actualizată a diferențelor de drepturi de pensie cuvenite tatălui său pe perioada sistării acestora, în raport de dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 173/2006.
Raportând soluția instanței, prin prisma motivelor de recurs, la prevederile legale incidente, se apreciaza recursul ca nefondat și se solicită respingerea acestuia având în vedere următoarele:
In mod temeinic și legal, instanța de fond a analizat ipoteza legală aplicabilă speței în limitele învestirii și în funcție de temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv dacă beneficiul legii referitor la restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent a bunurilor confiscate persoanelor care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă poate fi acordat și reclamantului.
In acest context, s-a demonstrat prin probatoriu și motivat legal faptul că, deși condiția recurentului de a deține calitatea de luptător în rezistența anticomunistă este îndeplinită, totuși norma legală stipulată în art. 7 sus-menționat nu se pliază situației de fapt deduse judecății, întrucât dreptul la restituire se poate naște numai în beneficiul persoanei deposedate ilegal, nu și față de moștenitori.
In consecință, critica recurentului bazată pe mențiunea din decizia sa de luptător în rezistența anticomunistă conform căreia este beneficiarul tuturor drepturilor prevăzute de lege nu are susținere legislativă, deoarece legea asociază producerea unor astfel de efecte juridice numai cu statutul de luptător deținut intuituu personae sau în calitate de moștenitor al unei astfel de persoane, conform dispozițiilor art. 5, coroborat cu art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 173/2006.
Față de aspectul potrivit căruia autorul reclamantului, ca singură persoană pentru care legea cere o astfel de calitate nu a fost recunoscut ca luptător anticomunist, chiar dacă această condiție este împlinită în persona moștenitorului, și având în vedere faptul că legea reclamă un astfel de statut dovedit scriptic pentru a da naștere efectelor juridice în discuție, apreciem că instanța a interpretat și aplicat în mod corect dispoziția normativă când a considerat că moștenitorul unei persoane fără statut de luptător nu beneficiază de restituirea în natură sau echivalent a bunurilor confiscate.
Astfel, aserțiunea reclamantului potrivit căreia nu trebuie făcută dovada privind calitatea autorului de luptător anticomunist nu este menită a diminua legalitatea hotărârii instanței.
In ceea ce privește respingerea petitului referitor la acordarea de daune morale, se arata ca prima instanța, în mod corect, a reținut că, în lipsa angajării răspunderii civile delictuale a Ministerului Apărării Naționale și în condițiile nedovedirii pretențiilor solicitate, pârâtul nu putea fi obligat la plata unor astfel de daune.
In concluzie, nu există niciun argument, legal sau logic, menit a schimba temeinicia și legalitatea soluției recurate.
Față de cele învederate, se solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 308 din Codul d e procedură civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
In temeiul art. 7 alin.1 lit. a din OUG nr. 214/1999, astfel cum a fost modificata și completata prin Legea nr. 173/2006, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, precum și cele din rezistența armată care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist beneficiază de restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate.
In temeiul art. 7 din OUG nr.214/1999, astfel cum a fost modificata și completata prin Legea nr. 173/2006, bunurile ce pot fi restituite sunt cele confiscate. Textul de lege se referă la totalitatea bunurilor confiscate de la persoana ce are calitatea de luptător în rezistența anticomunista, ca urmare a opunerii la regim în vreuna dintre formele prevăzute de actul normativ, aspect care rezultă din economia legii.
In speță, așa cum temeinic Tribunalul a reținut, nu s-a făcut dovada unei asemenea situații ci, dimpotrivă, din probatoriu a rezultat că sumele a căror restituire este solicitată, conform acestei prevederi legale, au fost sistate de la plată către tatăl reclamantului și nu către reclamant personal. Prin urmare, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă recunoscută reclamantului, îi conferă doar dreptul de a beneficia de restituirea bunurilor care au fost confiscate din patrimoniul său, ca urmare a săvârșirii unor fapte ce au atras măsura confiscării iar nu și dreptul de a benefica de bunurile confiscate de la autorul său, nefiind în situația prevăzută de art. 5 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, astfel cum a fost modificata și completata prin Legea nr. 173/2006.
Doar dacă dovada recunoașterii calitatea de luptător în rezistența anticomunistă după decesul autorului reclamantului ar fi fost făcută, problema restituirii sumelor solicitate ar fi putut fi analizată din altă perspectivă, deoarece, deși textul de lege individualizează categoriile de persoane care pot beneficia de măsurile reparatorii, indicând în acest sens persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, de unde s-ar putea deduce că legiuitorul nu a avut în vedere și moștenitorii acestor persoane, aceste dispoziții legale trebuie interpretate nu doar în litera ci și în spiritul lor, care, față de obiectul de reglementare concret, presupune repararea nu doar morală ci și materială a consecințelor unor abuzuri.
Cat timp această reparație materială este condiționată de statutul amintit și câtă vreme acest statut poate fi recunoscut post-mortem, evident că și consecințele materiale se produc în sarcina moștenitorilor.
Nici cererea referitoare la plata daunelor morale ne este temeinica, întrucât reclamantul nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei. Astfel, pe langa fapta ilicita, savarsita cu vinovatie de către intimata, era necesara dovedirea existentei unui prejudiciu de natura morala, cauzat contestatorului tocmai prin fapta ilicita a paratului. de împrejurarea ca nu s-a făcut dovada niciunuia dintre elementele menționate, deși aceasta incumba contestatorului, conform art. 1169 civ. in mod temeinic prima instanța a apreciat ca si acest capăt de cerere este neîntemeiat.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 7783 din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
tehnored.G
2.ex./11.06.2009
Jud. fond:.
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Enache Daniela Georgeta
