Obligație de a face. Decizia 3657/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1083/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3657R

Ședința publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7498 din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23262/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Curtea procedează la legitimarea intimatului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7498 din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23262/3/AS/2008, a fost admisă a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B; a fost obligată pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.605/22.05.2008, emisă de Management Consult, precum și la plata sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.12.2005 la zi, indexate cu rata inflației, la data plății efective.

Prin aceeași sentință, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, rin p. decizia nr.-/04.06.2008, au fost calculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005.

Din buletinul de calcul atașat deciziei de pensie s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare veniturile obținute sub forma de spor mediu lunar de 20%, atestat de adeverința nr.605/22.05.2008, emisă de Management Consult.

S-a avut în vedere că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că ispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

n privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent". S-a arătat că la pct.IV din același act normativ, legiuitorul a optat pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

S-a reținut că formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar.

S-a precizat că oua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

De asemenea, s-a motivat că pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

Astfel, s-a menționat că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

S-a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, s-a considerat că revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 și 5 din Legea nr.2/1983, și a mai arătat că, sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992, neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.

De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverințele nr.605/22.05.2008, emisă de Management Consult, atestă veniturile suplimentare realizate de intimatul-recurent, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global și spor mediu lunar de 20%, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7498 din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23262/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 22.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

16.06.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Nițu Petronela Iulia
Judecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 3657/2009. Curtea de Apel Bucuresti