Obligație de a face. Decizia 4016/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3085/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4016/
Ședința Publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.281 din data de 16.03.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Casa Județeană de Pensii și Tribunalul Călărași - având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta-reclamantă și intimații-pârâți Casa Județeană de Pensii și Tribunalul Călărași.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 29.05.2009 de către recurenta-reclamantă un înscris calificat ca fiind "note de ședință", pe această cale solicitând judecarea pricinii în lipsă, în baza art. 242 pct. 2 Cod proc. civ.
De asemenea, se mai arată faptul că la dosar s-a depus la data de 28.05.2009 de către intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii C, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, într-un singur exemplar, solicitând pe această cale judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod proc, civ.
Curtea constatând că în cauză ambele părți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza art. 242 pct. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.281/16.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins excepția prematurității cererii invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii C; a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva Tribunalului Călărași și Case Județene de Pensii
În considerente a reținut că excepția prematurității cererii invocate de pârâta Casa Județeană de Pensii C trebuie respinsă întrucât după emiterea hotărârii judecătorești de acordare a sporului de 50% s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei de a cere recalcularea în temeiul art. 96 din Legea nr. 19/17.03.2000 care îi obligă pe beneficiarii dreptului de pensie să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condițiile de acordare și de plată a pensiei.
S-a respins acțiunea deoarece pârâții Tribunalul Călărași și Casa Județeană de Pensii au făcut dovada eliberării adeverinței invocate ca și a recalculării pensiei care i-a fost majorată de la 2355 lei la 2957 lei.
S-a respins excepția prescripției prematurității cererii invocate de pârâta Casa Județeană de Pensii C precum și acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Tribunalul Călărași și Casa Județeană de Pensii
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin sentința civila sus-menționată Tribunalul Călărașii -a respins acțiunea motivat de faptul că i-a fost eliberată adeverința pentru recalcularea pensiei de serviciu și totodată i-a fost recalculă pensia de serviciu.
Recurenta solicită instanței să observe faptul că a solicitat prin hotărârea ce s-ar fi pronunțat, că pârâtul Tribunalul Călărași să fie obligat să-i elibereze adeverințe privind actualizarea pensiei de serviciu, în completarea celor emise, pentru actualizările, indexările și majorările salariale intervenite după data pensionarii recurentei (15.05.2006), respectiv: 01.09.2006, 01.01.2007, 01.04.2007, 01.10.2007, 01.04.2008, 18.04.2008 și 01.10.2008, care să cuprindă și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, acordat prin sentința civila nr. nr.2376/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași definitivă și irevocabilă prin Decizia civila nr. 2011R din 30.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI, așa cum rezultă din încheierea Camerei de Consiliu din 3.06.2008 a Tribunalului Călărași, conform normei de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr.567/2004, de asemenea, pârâta Casa Județeană de Pensii C să fie obligată la recalcularea și plata pensiei de serviciu ce i se cuvine recurentei în urma indexărilor acordate, conform adeverințelor ce i se vor emite de Tribunalul Călărași, care cuprind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin sentința civilă nr. 2376/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași definitivă și irevocabilă prin Decizia civila nr. 2011R din 30.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Recurenta a precizat că a fost încadrată în funcția de grefier la Tribunalul Călărași și a fost pensionată la data de 15 mai 2006 prin decizia nr.-/26.06.2006 emisă de Casa Județeană de Pensii
La data pensionarii, respectiv a eliberării din funcție, 15 mai 2006, nu formulase încă acțiune de chemare în judecată pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, această acțiune fiind formulată în septembrie 2007.
Prin sentința civila nr. 2376/15.11.2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr.2011/R/30.05.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI pârâții Tribunalul Călărași, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției au fost obligați la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de 10 septembrie 2004.
În dosarul despre care recurenta a făcut referire mai sus și care vizează dreptul la acordarea sporului cu caracter permanent în înțelesul art.68 alin.1 din Legea nr.567/2004, așa cum a fost modificată prin art.37 din Legea nr. 17/2006, soluția a fost dată după data pensionarii, și ca atare nu putea fi cuprins în adeverințele emise de pârâtă.
La data de 10.09.2008 recurenta ca solicitat Casei Județene de Pensii C revizuirea pensiei de serviciu, ca urmare a sentinței civile sus menționate și a adeverinței nr. 2962/21.07.2008 emise de Tribunalul Călărași. A fost emisă decizia nr.- din 12.11.2008, însă Casa de Pensii C nu poate actualiza pensia de serviciu decât până la acordarea primei indexări, respectiv 01.09.2006.
Tribunalul Călărașii -a respins acțiunea, fără a analiza cererea recurentei prin care a solicitat eliberarea adeverințelor pentru fiecare indexare intervenită, care să cuprindă sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru risc și suprasolicitare neuropsihică stabilit prin sentința civila nr.2376 din 15 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Călărași, sentința definitivă, irevocabilă, executorie și obligatorie prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 a ÎCCJ, și în consecință obligarea celei de-a doua pârâte Casa Județeană de Pensii C la recalcularea și plata pensiei de serviciu, constatând că a fost emisă adeverința 2962/21.07.2008 și recalculată pensia.
Având în vedere dispozițiile art.68 din Legea nr.567/2004, modificată, pensia de serviciu poate fi recalculată în baza adeverințelor emise de unitatea angajatoare, astfel că pârâta Casa Județeană de Pensii i-a recalculat și achitat pensia de la data pensionării până la prima indexare, respectiv 01.09.2006, dată de la care nu a mai fost introdus ca bază de calcul a pensiei sporul de 50 %, motiv pentru care, ca urmare a refuzului de
eliberare a adeverințelor de către Tribunalul Călărași, recurenta a formulat
acțiunea supusă recursului de față.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr nu există niciun temei în lege în baza căruia Tribunalul să fie obligat la eliberarea, pentru fiecare din indexările care-au operat începând cu 01.09.2006, a unei adeverințe cu includerea în salariu a sporului de 50%, întrucât ar însemna să ateste o situație necorespunzătoare adevărului, pentru că sporul în discuție nu a fost inclus în salariul reclamantei în perioada de activitate, ci obținut ulterior, printr- hotărâre judecătorească, cu titlu de despăgubiri, e drept, de natură salarială, supuse impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale și cu care asigurata se poate legitima pentru a solicita recalcularea (revizuirea) pensiei, astfel cum s-a și întâmplat în speță, fiindu-i emisă decizia nr. -/12.11.2008, pe baza adeverinței eliberate de Tribunalul Călărași sub nr. 2962/21.07.2008, care atestă suma acordată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pe de altă parte, Tribunalul are obligația de a emite adeverințe ori de câte ori este necesar, pentru actualizarea pensiei, care nu se confundă cu recalcularea, cea dintâi realizându-se potrivit art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004, ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate, or, în speță, includerea sporului de 50% în salariul personalului în activitate nu constituie o atare ipoteză, după cum nu reprezintă nici majorare, ca urmare a intervenției legiuitorului, astfel cum are în vedere art. 68 alin. 12, ci includerea unui drept care a existat și anterior, nefiind abrogat prin OG nr. 83/2000, după cum a decis, în interesul legii, instanța supremă, și neacordat.
Prin urmare, nu se poate reține în sarcina tribunalului pârât, vreo atitudine culpabilă de nesocotire a unei obligații, ce-i revine, potrivit legii, iar în măsura în care reclamanta-recurentă are vreo suspiciune în legătură cu corectitudinea recalculării sau actualizării pensiei sale de serviciu, cu sporurile ce-i sunt recunoscute ca intrând în baza de calcul, potrivit art. 68 alin. 12 ea se poate adresa justiției, în contra casei de pensii, arătând unde este eventuala greșeală, dar independent de eliberarea de către fostul angajator a adeverințelor pretinse.
Rezultă, pe baza celor expuse că sentința atacată este pronunțată cu interpretarea corectă a legii și probelor aflate la dosar, iar recursul nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.281 din data de 16.03.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Casa Județeană de Pensii și Tribunalul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./09.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea