Obligație de a face. Decizia 4030/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1461/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 4030/
Ședința publică din data de 02 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă Universitatea din împotriva sentinței civile nr.52 din data de 06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20758/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect "obligația de a face".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 26 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 02 iunie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.05.2008 pe rolul Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.20758/3/AS/2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Universitatea din B, solicitând obligarea pârâtei, în calitate de instituție organizatoare de doctorat, la plata și virarea sumelor de bani reținute din bursa de doctorat în perioada 01.11.2002-01.11.2005, cu titlu de contribuții către bugetele speciale de asigurări sociale de stat, asigurări pentru șomaj, asigurări sociale de sănătate, obligarea la plata majorărilor de întârziere aferente, până la data achitării integrale a acestor sume de bani, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.52/06.01.2009, Tribunalul Bucureștia admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Universitatea din B; a respins cererea cu privire la obligarea pârâtei la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, asigurărilor sociale de sănătate și șomaj și majorărilor de întârziere, aferente perioadei 01.11.2002-30.05.2003, ca prescrisă; a obligat pârâta să plătească contribuțiile la asigurările sociale și la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj aferent perioadei 30.05.2003-01.11.2005 pentru reclamantă în raport de cuantumul burselor primite în această perioadă; a obligat pârâta la 800 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă și a respins cauza sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că începând cu data de 01.11.2002, reclamanta a urmat studii de doctorat, forma de învățământ cu frecvență, la Facultatea de din cadrul Universității din Pe toată durata stagiului doctoral pârâta Universitatea din B nu a achitat contribuțiile către bugetul asigurări de stat, asigurările pentru șomaj, ci doar asigurările sociale de sănătate.
Tribunalul redă art.8 din HG 37/1999, care prevede la alin.2 că "contribuțiile la asigurările sociale și la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzi cu frecvență se plătesc lunar de către la care sunt înmatriculați".
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că art.8 din HG nr.37/1999 a fost abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 deoarece în art.198 al acestui act normativ nu este menționată HG nr.37/1999.
Ori, acest act normativ este un act special față de legea nr.19/2000, care este legea cadru a pensiilor, și care în art.5 arată care sunt categoriile de persoane asigurate obligatoriu prin efectul legii dar nu limitează categoria acestor asigurați în sensul că se interzice ca printr-o lege specială să se prevadă și alte categorii de asigurați prin efectul legii.
De asemenea, o lege generală nu poate abroga decât explicit o lege specială și nu implicit așa cum invocă pârâta, raționament confirmat și de faptul că prin HG nr.567/2005 s-a păstrat aceeași dispoziție în articolul care înlocuiește art.23.
Această concluzie este susținută și de art.60 și 61 din Legea nr.24/2000 privind tehnica legislativă care arată că "prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială" și că "dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ la nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis actul".
În situația de față, HG 37/1999 este o normă de nivel inferior față de Legea nr.19/2000 care nu a abrogat expres art.8 din acest act normativ, iar autoritatea emitentă, Guvernul României, nu numai că nu a abrogat acest text de lege, dar l-a menținut în aceeași formă prin art.23 din HG nr.567/2005 care a fost abrogat explicit doar prin HG nr.1717/2008 ce a intrat în vigoare la data de 06.01.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 16.02.2009 pârâta Universitatea din B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.03.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se critică hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, și se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.
In opinia recurentei-pârâte, dispozițiile art. 8 alin. 2 din nr.HG 37/1999 au fost abrogate prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale nr. 19/2000, modificată și completată, care prevede faptul că *"la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă, orice alte dispoziții contrare". Instanța de fond nu a împărtășit această opinie, menționând că nr.HG 37/1999 este o lege specială ce nu poate fi abrogată decât explicit prin Legea nr. 19/2000, legea generală, raționament ce ar fi confirmat și de faptul că prin nr.HG 567/2005 s-a păstrat aceeași dispoziție în art. 23 alin. 2.
În sprijinul opiniei recurentei potrivit căreia dispozițiile art. 8 alin. 2 din HG37/1999 sunt contrare Legii nr. 19/2000 este faptul că art. 23 alin. 2 din nr.HG 567/2005 a fost ulterior abrogat în mod explicit prin nr.HG 1717/2008, tocmai din cauza neconcordantelor sesizate de noi. În consecință, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe niște dispoziții abrogate anterior admiterii sale la doctorat.
Astfel, începând cu data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, doctoranzii de la forma cu frecvență nu se regăsesc în categoriile de persoane asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute în art. 5 alin. 1, și ca urmare nu există obligația reținerii și virării contribuției de asigurări sociale de către sau doctorand. Cu toate acestea, în art. 5 alin. 2 legea prevede posibilitate persoanelor ce nu sunt prevăzute în alineatul precedent să se asigure în sistemul public, prin încheierea unui contract de asigurare socială, posibilitate de care puteau uza și doctoranzii bursieri. Acest punct de vedere este susținut și de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin adresa nr. 2028/08.02.2002 înaintată Universității din B și prin adresa nr. 28075/27.04.2002 înaintată Ministerului Educației și Cercetării, adrese depuse în copie la dosar.
De altfel, în art. 38 din Legea nr. 19/2000 se menționează că "se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul. a urmat cursurile de zi ale învățământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective". Din acest text de lege rezultă cu claritate că perioadele în care doctorandul primește o bursă, urmând cursurile cu frecvență, sunt perioade necontributive, adică perioade în care aceste persoane nu plătesc contribuțiile la asigurările sociale.
În ceea ce privește contribuția la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, doctoranzii de la forma cu frecvență nu sunt nominalizați în categoriile de persoane asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. 19 din Legea nr. 76/2002. Aceștia se puteau asigura însă, din propria inițiativă, în baza art. 20 din legea mai sus menționată, prin încheierea unui contract de asigurare pentru șomaj cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază își au domiciliul sau, după caz, reședința. Articolul 26 din același act normativ prevede că angajatorii au obligația de a plăti lunar o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 3,5%, aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de asigurații prevăzuți la art. 19, iar art. 27 că angajatorii au obligația de a reține și de a vira lunar contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cotă de 1%, aplicată asupra salariului de bază lunar brut, pentru asigurații prevăzuți la art. 19. Întrucât bursa doctorală nu este un venit de natură salarială, ci o indemnizație, în raport cu aceasta nu se poate calcula, reține și vira contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Având în vedere dispozițiile imperative ale Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 76/2002, Universitatea din B nu putea să rețină și să vireze sumele aferente cotelor de asigurări sociale și ajutor de șomaj.
La data de 07.05.2009, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele deduse judecății după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta pârâtă Universitatea din B critică hotărârea instanței de fond față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța a interpretat și a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecații sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Curtea consideră că la judecata în primă instanță s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept în chestiunea litigioasă ce privește stabilirea naturii juridice a raporturilor doctorandului înscris la forma de învățământ cu frecvență, sub imperiul HG nr. 37/1999, beneficiar al unei burse, cu Universitatea organizatoare a doctoratului, din punctul de vedere al achitării contribuțiilor de asigurări sociale.
În acord cu opinia tribunalului, instanța de recurs consideră că aceste raporturi juridice se asimilează raporturilor de muncă stabilite între salariat și angajator, raporturi guvernate de Codul muncii, și situației de asigurare prin efectul legii în sistemul public de asigurări sociale, conform art. 5 alin.1 pct.I din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Această asimilare era prevăzută de chiar actul normativ special care reglementa organizarea și desfășurarea doctoratului, anume HG nr. 37/1999 care în art. 8 alin. 1 și 2 prevedea: "Pe toată durata activității doctorandul de la forma cu frecvență beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă, de alte drepturi și obligații ce revin salariatului, precum și de dreptul de a desfășura activități didactice prin cumul sau prin plata cu ora, în limita a cel mult J din norma unui asistent universitar. (2) la asigurările sociale și la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență se plătesc lunar de către la care sunt înmatriculați".
Așadar, recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada în care doctorandul urma studiile cu frecvență valorează asimilarea acestei categorii de persoane cu cei care dobândeau vechimea desfășurând muncă remunerată în baza unui contract de muncă, conform art. 137 din Legea nr. 10/1972 (vechiul Cod al muncii, aplicabil până la data de 01.03.2003 când a intrat în vigoare actualul Cod, Legea nr. 53/2003), adică salariații.
Această asimilare prin lege avea efecte și sub aspectul asigurărilor sociale, acestea fiind datorate pentru doctorand de către instituția organizatoare a doctoratului, după cum prevedea expres art. 8 alin. 2 din HG nr.37/1999.
Împrejurarea intrării în vigoare la 01.04.2001 a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale nu este de natură a schimba situația juridică a doctorandului de la forma de învățământ cu frecvență. Asigurarea prin efectul legii prevăzută pentru salariați, la art. 5 alin. 1 pct.I, este aplicabilă și celor asimilați categoriei salariaților, o interpretare contrară fiind posibilă numai în măsura în care textul de lege care prevedea asimilarea ar fi fost abrogat expres la această dată.
Ori, abrogarea art. 8 din HG nr. 37/1999 s-a produs la 28.06.2005 când a intrat în vigoare HG nr. 567 din 15 iunie 2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat. Noua reglementare care interesează cauza de față este similară celei anterioare. Astfel, art. 23 prevede:" (1) Pe toată durata activității, doctorandul de la forma de învățământ cu frecvență, care obține bursă, beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă, de alte drepturi și obligații ce revin salariatului, precum și de dreptul de a desfășura activități didactice prin cumul sau prin plata cu ora, potrivit contractului de studii de doctorat. (2) datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru șomaj, la asigurările sociale de sănătate și pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru doctoranzii la forma de învățământ cu frecvență, care obțin bursă, se plătesc lunar de către la care sunt înmatriculați. Baza de calcul a contribuțiilor datorate o constituie cuantumul bursei".
Prin urmare, intenția legiuitorului a fost aceea de a păstra asimilarea doctorandului de la cursuri cu frecvență care obține bursă cu salariatul, reglementarea din 2005 fiind similară cu cea din 1999. Numai de la 10.01.2009, nu mai subzistă obligația instituției organizatoare a doctoratului la plata contribuțiilor de asigurări sociale, textul art. 23 alin. 2 din HG nr.567/2005 fiind abrogat expres prin HG nr.1717/2008.
Situația asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 19/2000 și interpretarea textelor celor două hotărâri de guvern referitoare la doctorat este deplin aplicabilă și în privința asigurărilor de șomaj prevăzute de Legea nr. 76/2002.
În fine, Curtea menționează că argumentul invocat de recurentă în sprijinul susținerilor sale referitoare la perioadele asimilate celor contributive prevăzute de Legea nr. 19/2000 nu poate fi reținut. Conform art. 38 din Legea nr. 19/2000, perioada în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor, cu condiția absolvirii acestora, este o perioadă necontributivă la sistemul de asigurări sociale de stat, asimilat însă stagiului de cotizare.
Din reglementarea menționată anterior rezultă cu claritate că perioada asimilată este durata studiilor universitare, iar nu a celor de doctorat. De altfel, diferența între cele două perioade de studii este dată și de faptul că perioada studiilor universitare nu este considerată vechime în muncă, pe când a studiilor de doctorat reprezintă vechime în muncă, după cum s-a arătat anterior.
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva hotărârii tribunalului care a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a legii.
În baza art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta-pârâtă, care se găsește în culpă procesuală, să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în valoare de 800 lei dovedite cu chitanța nr.101/30.04.2009 eliberată de Cabinet de Avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Universitatea din împotriva sentinței civile nr.52 din data de 06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20758/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în valoare de 800 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red. /tehn.
2 ex./07.08.2009
Tribunalul București
Judecători,
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
