Obligație de a face. Decizia 4792/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(824/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.4792/

Ședința publică din data de 25 iunie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul contestator, împotriva sentinței civile nr.7156 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 11610/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEANĂ G, având ca obiect - obligația de a face, actualizare pensie militară.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 25.06.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 7156/18.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județeană G și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, ca neîntemeiată sub aspectul drepturilor aferente perioadei 10.04.2001-30.09.2004 și pentru autoritate de lucru judecat sub celelalte aspecte.

Prin acțiune s-a solicitat actualizarea pensiei militare pe perioada 10.04.2001-30.09.2004 în conformitate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1188/2001, ținându-se seama de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, iar drepturile bănești rezultate să fie actualizate la data plății; să fie inclusă în baza de calcul a pensiei începând cu 01.08.2004 pentru a fi folosită la calcularea în viitor a pensiei, suma rezultată ca diferență între pensia în plată și pensia recalculată, calculată în cele 6 etape prevăzute de art. 79 alin. 2 din Legea nr. 164/2001; să-i fie plătite la zi sumele rezultate din creșterea bazei de calcul a pensiei urmare a recalculării conform art. 79 alin. 2 din Legea nr. 164/2001; să-i fie actualizată pensia pe lunile noiembrie și decembrie 2006.

Reclamantul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- hotărârea este nelegală și netemeinică, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 și 304/1 proc. civ.;

- nu sunt îndeplinite cerințele pentru existența autorității lucrului judecat, deoarece în cauza de față s-a cerut în plus actualizarea pensiei începând cu 10.04.2001 de când a intrat în vigoare Legea nr. 164/2001 republicată, iar în dosarul nr- aceste drepturi sunt solicitate doar începând cu 01.01.2002;

- netemeinicia acțiunii pentru perioada 10.04.2001-31.12.2001 trebuia dovedită printr-o expertiză contabilă;

- probabil că Tribunalul a considerat că reclamantul nu are dreptul la pensie actualizată pe această perioadă datorită existenței unui vid legislativ, prevederile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 164/2001 intrând în vigoare de abia la data de 01.01.2002;

- actulizarea pensiei începând cu 10.04.2001 înseamnă intrarea în normalitate privind creșterea pensiei în baza art. 48 și 79 din Legea nr. 164/2001;

- OUG nr. 85/2001 prin care au fost suspendate prevederile art. 79 din Legea nr. 164/2001, nu a înlăturat aceste drepturi, ci doar le-a întrerupt;

- pentru perioada 01.01.2002-30.09.2004, deoarece pensia pe luna ianuarie 2002 se calculează prin raportarea pensiei recalculate în baza art. 72 alin. 2 din Legea nr. 164/2001 la pensia în plată pe luna decembrie 2001, rezultă o diferență de pensie actualizată foarte mare, astfel că în cea de-a 6-a etapă a actualizării se obține o pensie mai mare cu cca 3 milioane lei față de cea corespunzătoare dispozițiilor legale;

- din această cauză au fost formulate capetele nr. 2 și 3 de cerere, pretenții care nu există în dosarul -.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

În baza art. 312 alin. 1, 3 și 5. proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în speță și a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. ce permite examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Tribunalul a reținut că există tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 cod civil (părți, obiect și cauză) între pretențiile exprimate prin ultimele 3 capete de cerere ale acțiunii dedusă judecății în prezentul proces și cele ce au fost formulate în procesul soluționat prin sentința civilă nr. 4397/27.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Însă, din examinarea conținutului acestei sentințe rezultă că în procesul finalizat prin pronunțarea ei nu s-a dedus judecății nicio pretenție care să aibă ca obiect actualizarea pensiei recurentului-reclamant pe lunile noiembrie și decembrie 2006. Cum în prezentul proces s-a promovat un asemenea capăt de cerere, rezultă că cel puțin din această perspectivă, în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 Cod Civil pentru existența puterii de lucru judecat.

De asemenea, sunt extrem de neclare și contradictorii considerentele din hotărârea recurată, prin care s-a încercat a se demonstra că există autoritate de lucru judecat și în ce privește al doilea și al treilea capăt de cerere al acțiunii ce face obiectul pricinii de față, raportat la cele ce au fost deduse judecății în pricina rezolvată prin sentința anterior indicată. Practic, prima instanță nu a argumentat coerent și precis hotărârea sa din acest punct de vedere, în condițiile în care, așa cum rezultă din examinarea considerentelor și dispozitivului sentinței nr. 4397/27.05.2008, în procesul în care s-a pronunțat această hotărâre recurentul-reclamant nu a solicitat explicit "să fie inclusă în baza de calcul a pensiei începând cu 01.08.2004 pentru a fi folosită la calcularea în viitor a pensiei, suma rezultată ca diferență între pensia în plată și pensia recalculată, calculată în cele 6 etape prevăzute de art. 79 alin. 2 din Legea nr. 164/2001; să-i fie plătite la zi sumele rezultate din creșterea bazei de calcul a pensiei urmare a recalculării conform art. 79 alin. 2 din Legea nr. 164/2001."

În aceste condiții, înseamnă că în mod greșit a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, neintrându-se în cercetarea fondului cauzei sub toate aspectele.

Iată de ce se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant, în contradictoriu cu intimații-pârâți Inspectoratul de Poliție Județeană G și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva sentinței civile nr. 7156/18.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./24.07.2009.

Jud.fond:,

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 4792/2009. Curtea de Apel Bucuresti