Obligație de a face. Decizia 540/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILA NR. 540/R/2008

Ședința publică din 06 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

--- -

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Antoaneta

- -

- -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 2241 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect obligația de a face.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în conformitate cu disp. art.98 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, completul de judecată este compus din domnul JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca Antoaneta care este membru al completului de judecată C 7-R, doamna judecător, conform programării în ședința de judecată din data de 28 ianuarie 2008 și doamna judecător de pe planificarea de permanență, ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de domnul judecător.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 februarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Reține că prin sentința civilă nr. 2241 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s- respins ca prescrisă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C la plata sumei de 3285 lei.

S-a respins ca nefondată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la punerea în aplicare a Deciziei nr. -/01.04.2003.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost pensionat pentru muncă depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/22.08.2002 acordându-i-se un cuantum al pensiei de 2.350.217 lei și un punctaj mediu anual de 1,36843 puncte.

Prin decizia cu același număr din 01.04.2003 reclamantului i s-a acordat o vechime de 44 ani și un cuantum al pensiei de 3.302.113 lei ca urmare a aplicării prevederilor sentinței civile nr. 33043/2001.

Referitor la diferența de sumă în cuantum de 3285 RON, reprezentând diferență de pensie cuvenită și neacordată, instanța a constatat că pentru această perioadă se face aplicabilitatea prevăzută de art.1, art.3, art.6 și art.7 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în sensul că s-a depășit termenul de 3 ani, în care se puteau solicita aceste drepturi.

Cu privire la capătul de cerere privind punerea în aplicare a deciziei nr. -/01.04.2003, instanța a respins ca nefondat acest capăt de cerere întrucât reclamantului i s-a emis la data de 11.10.2007 o nouă decizie de recalculare în care drepturile cuvenite i-au fost corect calculate, acordându-i-se un punctaj mediu anual de 1,69733 puncte și un cuantum al pensiei de 673 lei, decizie pe care reclamantul nu a contestat-o, fapt relevat instanței în încheierea de ședință din 24.09.2007 când reclamantul a arătat că nu contestă nici o decizie de pensionare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței.

Solicită aplicarea deciziei nr. -/01.04.2003 emisă de Casa Județeană de Pensii C, pentru o vechime recunoscută în muncă de 44 ani, pe intervalul de timp de 01.04.2003 până la 01.07.2007 și plata retroactivă a diferenței calculată de pensie dintre decizia din 01.04.2003 și cea din 22.08.2002.

Arată că decizia nr. -/22.08.2002 în care s-a stabilit o pensie de 3.302.113 ROL, pentru o vechime de 43 ani a fost eronat stabilită, nu a fost indexată de la început, astfel că s-a ajuns la o diferență de 3285 RON din care 1208 RON s-a prescris astfel că pârâta trebuie să-i plătească o diferență de 2077 RON.

Consideră că prin aplicarea greșită a art. 89 din Legea nr. 19/2000 pârâta i-a calculat mai puțin cu 405.000 ROL pensia cuvenită.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită doar în parte recursul pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de pensie până la data de 01.07.2007.

Potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.

Prin urmare, dacă reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata diferenței de pensie până la data de 01.07.2007 atunci pentru fiecare lună dreptul la acțiune se naște distinct și nu se poate susține că pentru cei 3 ani anteriori introducerii acțiunii dreptul ar fi prescris deoarece nu s-a scurs termenul de 3 ani necesar pentru aceasta.

Urmează ca în rejudecare instanța să analizeze pe fond pretențiile reclamantului pentru o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, având în vedere că a soluționat cauza pe cale de excepție.

Cât privește capătul de cerere privind punerea în aplicare a deciziei nr. -/01.04.2003, dispozițiile sentinței vor fi menținute cu privire la aceasta.

Instanța de fond a respins în mod corect ca nefondat acest capăt de cerere întrucât reclamantului i s-a emis la data de 11.10.2007 o nouă decizie de recalculare în care drepturile cuvenite i-au fost corect calculate, acordându-i-se un punctaj mediu anual de 1,69733 puncte și un cuantum al pensiei de 673 lei, decizie pe care reclamantul nu a contestat- Mai trebuie sesizat că prin decizia nr. 531/R/2005 a Curții de APEL CLUJs -a reținut că prin noua decizie de pensionare, cu nr. -/01.04.2003, pârâta a stabilit corect toate drepturile ce i se cuvin reclamantului.

În ce privește petitul privind constatarea că decizia nr. -/22.08.2002 a fost greșit aplicată curtea consideră că această decizie fiind emisă pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr. 3043/2001 a Tribunalului Cluj reclamantul nu are decât să solicite executarea benevolă sau silită a acestei sentințe, în ipoteza în care nu s-a prescris dreptul de a cere punerea în executare. Tot cu privire la acest petit trebuie sesizat că prin decizia civilă nr. 185/R/24.01.2006 a Curții de APEL CLUJs -a constatat deja că prima instanță, prin sentința civilă nr. 1220/2005, a reținut corect puterea de lucru judecat, legalitatea deciziei de pensionare fiind deja analizată prin sentința civilă nr. 1779/20.09.2004 a Tribunalului Cluj ).

Cu privire la ambele petite de mai sus pârâta a invocat la fond (fila 27 dosar nr-) excepția autorității lucrului judecat dar instanța a omis să se pronunțe iar în recurs nu se poate înrăutăți situația recurentului dar excepția paralizează acțiunea sau recursul chiar dacă instanța nu se mai poate pronunța asupra acestei excepții.

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2241 din 19 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3285 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2241 din 19 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3285 lei.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 06 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - -- -

de, dactilografiat de Sz.

În 3 ex. la data de 10.03.2008

Judecător fond -, - Tribunalul Cluj

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 540/2008. Curtea de Apel Cluj