Obligație de a face. Decizia 5821/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5821

Ședința publică de la 29 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Stan

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea

Grefier - -

*************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII O, împotriva sentinței nr. 741 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererile de judecată în lipsă conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.1619 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii S să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a adeverinței nr. 856 din 27.02.2006.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a fost pensionat de invaliditate și prin decizia nr. -/2007 i s-a făcut trecerea la pensia pentru muncă depusă și limită de vârstă, depunând la dosar adeverința nr. 856/2006 emisă de angajator pentru a i se valorifica la stabilirea cuantumului pensiei sporul de 13% de care a beneficiat pe toată perioada desfășurării activității sale.

S-a mai reținut faptul că pârâta a încălcat dispozițiile art. 76-78 din Legea 19/2000, întrucât în mod nejustificat nu a procedat la valorificarea acestui spor care are caracter permanent.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii O, criticând sentința pentru faptul că nu s-a pronunțat pe excepția tardivității formulării acțiunii raportat la dispozițiile art. 87 din Legea 19/2000, iar pe fondul cauzei s-a arătat că sporul menționat în adeverința invocată nu face parte din categoria sporurilor cu caracter permanent și nu este precizat temeiul legal în baza căruia reclamantul a beneficiat de acest spor.

Prin decizia civilă nr. 666 din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii O, împotriva sentinței civile nr. 1619 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, a fost această sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că instanța de fond trebuie să precizeze și temeiul legal al acordării acestui spor, deoarece adeverința este deficitară din acest punct de vedere precum și caracterul acestui spor, urmând a se pune în discuție și excepția tardivității formulării acțiunii.

Cauza a fost înregistrată ulterior pe rolul Tribunalului Olt sub nr-.

Tribunalul Olt prin sentința nr. 741 de la 17 iunie 2009 admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii O și în consecință

A obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a adeverinței cu nr. 856 din 27.02.2006 emisă de SC SA

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 137 al.1 cod procedură civilă, instanța, la termenul de judecată din 27 aprilie 2009 pus în discuția părților excepția de tardivitate a formulării prezentei cereri.

Raportat la obiectul dedus judecății, respectiv recalcularea pensiei cu luarea în calcul a adeverinței cu nr.856/2006 emisă de SC SA S, instanța a constatat că nu suntem în prezența unei acțiuni privitor la contestarea unei decizii de pensionare, ci este vorba de recalcularea pensiei și prin urmare a respins tardivitatea formulării cererii, deoarece recalcularea se poate solicita atunci când partea interesată intră în posesia unui act care nu a fost luat în considerare inițial la stabilirea pensiei de Casa Județeană de Pensii.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța A reținut că la fila 19 din dosar, reclamantul a depus adeverința cu nr. 1586 din 20.03.2009, dată în completarea adeverinței cu nr. 856/2006, emisă de aceeași societate SC SA S, din care rezultă că sporurile de salarii acordate peste programul de lucru prelungit și retribuțiile ca ore normale de lucru pentru perioadele menționate s-au aprobat conform hotărârii Consiliului de Miniștrii cu nr. 914/1968 în fiecare an pentru ramura de construcții.

Referitor la adeverința cu nr. 1586 din 20.03.2009 care este o completare la adeverința nr. 856/2006, pârâta Casa Județeană de Pensii a depus la dosar o notă de ședință și aduce la cunoștință instanței că această adeverință nu a fost depusă la Casa de Pensii.

S-a mai susținut că pentru a i se recalcula pensia petentului, având în vedere un spor cu caracter permanent de care a beneficiat, este necesar să depună o adeverință corectă și completată în care să se nominalizeze sporul, cuantumul cert al acestuia și temeiul legal corect.

Totodată, pârâta a mai susținut că temeiul legal menționat 914/1968 nu a existat în programul legis P N și, prin urmare sporul nu a fost utilizat la determinarea punctajului.

Pârâta, în apărare a invocat faptul că nu s-a putut valorifica sporul menționat în adeverința cu nr. 856/2006, motivat de faptul că nu face parte din categoria sporurilor cu caracter permanent.

Instanța a reținut astfel, că pe perioada lucrată la SC SA S, respectiv 03.08.1970 - 27.01.1978; 01.06.1978 - 10.08.1984; 18.04.1986 - 30.07.1988 și 30 ianuarie 1989 - 31.12.1989, reclamantul a beneficiat de un spor mediu anual la salariul tarifar de 13% conform adeverinței cu nr. 856/2006 și, totodată de un spor ca șef de echipă de 5% pe perioada 1.06.1978 - 31.12.1979.

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, reclamantul a lucrat ca zugrav, iar la rubrica,salariu este menționat doar salariul tarifar lunar deși din adeverința depusă la dosar de care reclamantul se prevalează, rezultă că pe o anumită perioadă, cea menționată mai sus, a lucrat în regim prelungit de lucru, iar media sumelor astfel calculate s-a încadrat într-un spor mediu anual la salariul tarifar de 13%, spor acordat în baza 914/1968.

Prin urmare, instanța a constatat că este vorba de un spor cu caracter permanent pe perioada de mai sus care se impune a fi luat în calcul la recalcularea pensiei, raportat și la prevederile art. 164 din Legea 19/2000.

Față de cele de mai sus expuse, instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat Casa Județeană de Pensii O să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în calcul a adeverinței cu nr. 856/2006 emisă de SC SA

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii O, arătând că în conformitate cu mențiunile din carnet, intimatul - reclamant a lucrat ca zugrav, iar la rubrica salariu este menționat doar salariu tarifar lunar, deși din adeverința depusă la dosar, rezultă că a lucrat în program prelungit, iar media sumelor astfel calculate, s-a încadrat într-un spor mediu anual la salariul tarifar de 13 %, spor acordat în baza 914/1968.

Instanța de fond a stabilit eronat că în cauză ar fi vorba de un spor cu caracter permanent, în condițiile în care nici măcar nu s-a stabilit care este sporul în cauză.

Recursul este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Concluzia expusă în motivarea recursului, în sensul că sporul de 13 % dovedit a fi încasat de intimatul - contestator, dar nevalorificat de recurentă cu motivarea că ar reprezenta mai multe sporuri, fără a se preciza care sunt acestea este eronată, iar criticile din recurs sunt nefondate deoarece, în adeverința nr. 856/27.02.2006 se prevede că sporul a fost acordat pentru programul prelungit, fapt reconfirmat prin adeverința nr.1586/2009 (fila 27, dosar -).

Justificarea că adeverința nr. 1586/2009 nu a fost depusă la Casa de Pensii, nu este de natură a înlătura obligația acesteia de a valorifica pentru drepturile la pensie ale contestatorului sporul de 13 % menționat în adeverința nr.856/27.02.2006, adeverința ulterioară neaducând lămuriri decât în ce privește modalitatea de calcul a sporului, iar nu cuantumul său caracterul de permanență, aspecte ce erau necesare și suficiente pentru ca recurenta intimată să aibă în vedere adeverința nr.856/2006 la calcularea drepturilor la pensie.

În considerarea celor expuse, în raport de dispoz. art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII O, împotriva sentinței nr. 741 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

20.11.2009

Red.jud.Fl.-

2 ex/AS

Președinte:Elena Stan
Judecători:Elena Stan, Florica Diaconescu, Cristina Raicea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 5821/2009. Curtea de Apel Craiova