Obligație de a face. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.62/AS

Ședința publică de la 16 Februarie 2010

Completul specializat pentru cauze privind

Conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jelena Zalman

JUDECĂTOR 2: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 3: Mariana Bădulescu

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.536/27.11.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, domiciliat în, str. -,.1 Sud,.D,.41, județul C, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C consilier juridic, conform delegației nr.19057/10.11.2009 depuse la dosarul cauzei și intimatul reclamant

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Reprezentantul intimatei pârâte și intimatul precizează că nu mai au alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat în cauză.

Instanța, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri, excepții de ridicat sau probe de formulat, în temeiul disp.art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatei pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Casa Județeana de Pensii C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte sporurile permanente de care a beneficiat în perioada 04.05.1973-29.01.1979 si 22.10.1982-01.02.1999, cat timp a fost salariat la fostul Combinat de . Chimice.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioadele 04.05.1973-29.01.1979 si 22.10.1982-01.02.1999, a fost angajat la Combinat de . Chimice în meseria de. Ulterior această unitate a fost preluată de SC SA, iar arhiva fostului angajator a rămas în imobilul proprietatea pârâtei SC SA. Reclamantul a mai susținut că la momentul întocmirii dosarului de pensie a avut nevoie de o adeverință din care să rezulte perioada lucrată și sporurile de care a beneficiat, insă nu a putut obține acest document, fiind îndrumat să se adreseze Casei Județene de Pensii

Pârâta Casa Județeană de Pensii Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că în temeiul OUG39/2006 obligativitatea eliberării de adeverințe referitoare la stagiile de cotizare ale cetățenilor, în cazul desființării unui creator de documente, revine Arhivelor Naționale sau Direcțiilor Județene ale Arhivelor Naționale.

Pe aceeași cale pârâta a învederat că în prezent nu mai există cadrul legal care să îi permită preluarea documentelor cu valoare practică ale și valorificarea acestor documente, deși a recunoscut ca prin procesele verbale nr. 7668/05.11.2007, nr. 7669/05.11.2007 si nr. 7955/15.11.2007 a preluat documentele cu valoare practica ale fostei societati SA, existente la SC SA, începând cu anul 1983 pana in anul 1999.

Prin sentința civilă nr.536/27.11.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să elibereze o adeverință din care să rezulte sporurile de care a beneficiat în timpul activității desfășurate la SC SA.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, prin Sentința civilă nr. 8739/COM/2002 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă cererea lichidatorului judiciar al SC SA formulată în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii, Direcția județeană a Arhivelor Statului C și APAPS în sensul obligării pârâtelor în solidar să preia arhiva SC SA .

Prin sentința civilă nr. 1895/COM/27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii să preia din fondul arhivistic al fostei SC SA documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului - decizia civilă nr. 204/COM/25.09.2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

Pe fondul cererii, instanța reține că potrivit art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Ca urmare, este un drept al contribuabilului să i se ia în calcul la determinarea punctajului pe baza căruia se stabilesc drepturile de pensie, sporurile cu caracter permanent.

În cazul de față, cum SC SA a făcut obiectul procedurii falimentului și nu mai există ca persoană juridică, această obligație revine deținătorului sau persoanei care are obligația să păstreze fondul arhivistic al persoanei juridice lichidate.

Astfel cum s-a arătat, prin două hotărâri judecătorești definitive, această obligație a fost stabilită în sarcina Casei Județene de Pensii C. Prin aceste hotărâri s-a analizat și incidența art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, stabilindu-se că acesta se aplică în forma care era în vigoare la data apariției situației ce a determinat preluarea arhivelor, iar nu în forma stabilită prin OUG nr. 39/2006, întrucât legea se aplică numai pentru viitor. Întrucât acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat nu mai poate fi pus în discuție.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanțaa declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, criticând-o sub următoarele aspecte:

La data intrării în vigoare a nr.OUG 39/2006 casele județene de pensii nu mai aveau obligația de a elibera nici un fel de adeverințe.

Arhivele Naționale - Direcția Județeană C este singura instituție care are posibilitatea să emită în prezent aceste documente doveditoare.

Potrivit dispozițiilor art. II al acestei ordonanțe au fost abrogate atât art. II din Legea nr. 358/2002 cât și nr.HG 51/2003, privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor și/sau deținătorilor de documente, persoane juridice, care s-au desființat de către casele teritoriale de pensii.

Așadar, în prezent nu mai există cadru legal care să permită, pe de o parte, preluarea documentației cu valoare practică de către instituția recurentă, iar pe de altă parte, valorificarea datelor din această documentație.

Fără îndoială însă, intenția legiuitorului în momentul adoptării nr.OUG 39/2006 a fost aceea a degrevării caselor teritoriale de pensii de obligativitatea preluării acestor documentații și eliberarea de adeverințe.

Analizând sentința recurată din prisma motivelor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 8739/COM/16.12.2002 Tribunalul Constanțaa obligat pârâtele Casa Județeană de Pensii C, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale și să preia documentația aflată în evidența societății comerciale aflată în faliment.

Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâte, prin decizia nr. 404/COM/2004 a Curții de Apel Constanța.

La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul Constanțaa avut în vedere dispozițiile art. 7 din Legea 16/1996 privind Arhivele Naționale și art. 16 modificat prin Legea nr. 338/2002, care menționează că în cazul desființării în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul art. 2, vor fi preluate de către Arhivele Naționale, iar cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de către casele județene de pensii.

Având în vedere faptul că "" a făcut obiectul procedurii falimentului și nu mai există ca persoană juridică, obligația eliberării adeverinței din care să rezulte sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat reclamantul în timpul activității revine deținătorului sau persoanei care are obligația să păstreze fondul arhivistic al persoanei juridice lichidate.

Față de hotărârile judecătorești enunțate mai sus, obligația de eliberare a adeverințelor doveditoare necesare în vederea recalculării drepturilor la pensie, îi incumbă Casei Județene de Pensii C, aceasta fiind una din pârâtele în contradictoriu cu care s-au pronunțat hotărârile judecătorești.

Este adevărat că prin nr.OUG 39/2006 s-a modificat art. 18 din Legea 16/1996 care prevede că în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, cât și cele cu valoare practică, vor fi preluate de Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale,însăCasa Județeană de Pensii C nu a făcut dovada cu inventar și proces-verbal de predare-primire, că a predat aceste documente către direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.

Documentele cu valoare practică se preiau după înființarea în cadrul direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale a unor structuri specializate, cu asigurarea în condițiile legii a resurselor umane și logistico-financiare necesare.

Atât timp cât recurenta pârâtă nu a făcut dovada predării documentelor cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, către direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, fiind încă în posesia acestora, în mod corect prima instanță a obligat pârâta să elibereze reclamantei o adeverință din care să rezulte sporurile de care a beneficiat în perioada în care a fost angajată a ""

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 536/27.11.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, domiciliat în, str. -,.1 Sud,.D,.41, județul C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2010.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond.;

Red.dec.jud. /24.02.2010

Dact.gref.

2 ex./12.03.2010

Președinte:Jelena Zalman
Judecători:Jelena Zalman, Răzvan Anghel, Mariana Bădulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Constanta