Obligație de a face. Decizia 629/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7034/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 629/
Ședința publică din data de 04 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.6679 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22206/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 28.01.2010, precum și faptul că recurenta- intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6679/28.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta la emiterea deciziei de recalculare a pensiei urmând ca la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu 1.12.2005; a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre pensia cuvenită potrivit hotărârii și pensia încasată, începând cu 25.05.2006; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/13.12.2007 pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bar ecalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului în temeiul OUG 4/2005, stabilind în favoarea acestuia, începând cu data de 01.12.2005, o pensie pentru limită de vârstă pe baza unui punctaj mediu anual de 1,78093 puncte.
S-a constatat din buletinele de calcul aferente deciziilor, că pârâta a utilizat, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. Cum drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut la data de 01.10.1998, în baza Legii nr. 3/1977, astfel cum rezultă din decizia nr.-/22.09.1999 privind acordarea pensiei de limită de vârstă, prin urmare, acesta este actul normativ care trebuia avut în vedere pentru a verifica dacă pârâta a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Aceasta întrucât, potrivit art.2 alin. 3 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
Legea nr.3/1977 nu cuprindea noțiunea de "stagiu complet de cotizare", care a fost introdusă abia începând cu Legea nr.19/2000.
Totodată, în art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000 se prevede că "stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3."
Art.8 din Legea nr.3/1977 prevedea că "personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile."
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezulta că noțiunea de "stagiu complet de cotizare" prevăzută de Legea nr.19/2000 corespunde noțiunii de "vechime în muncă" prevăzută de Legea nr.3/1977.
Odată reținut acest aspect, s-a observat că art.8 din Legea nr.3/1977 reprezenta norma generală în materie de vechime în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de muncă.
Astfel, conform art.14 din Legea nr.3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și sase luni pentru grupa I de muncă;
b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.
(2) Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.(1) sunt
pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă."
A statuat Tribunalul că, deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul că, în mod real, după 20 de ani de activitate în grupa I de muncă asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limită de vârsta, dacă îndeplineau și condiția privitoare la vârsta redusă. Prin urmare, aceasta era vechimea în muncă cerută de lege pentru a putea solicita pensie pentru limită de vârstă, ceea ce înseamnă că acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr.19/2000.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile Unite, prin decizia nr.40/22.09.2008, ca urmare a admiterii recursului în interesul legii și prin care a statuat că "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977".
Ori, din cuprinsul deciziei inițiale de stabilire a pensiei pentru limită de vârsta rezulta că reclamantul a lucrat în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă 30 ani și 27 zile. Același lucru reiese și din buletinul de calcul aferent deciziei nr.97721/22.02.2008 privind recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului, precum și din carnetul de muncă al reclamantului.
Raportând situația de fapt expusă la dispozițiile legale menționate, instanța de fond a constatat că acțiunea este întemeiată, întrucât pensia reclamantului trebuia calculată pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Prin împărțirea numărului total de puncte realizate la un stagiu complet de cotizare mai mic, punctajul mediu anual cuvenit reclamantului se majora, ceea ce justifica și obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, pe perioada cuprinsă între dată recalculării pensiei în baza OUG nr.4/2005 și data punerii în plată a deciziei ce urma a fi emisă în baza sentinței.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, prima instanță a admis acțiunea și, în baza art.89 din Legea nr.19/2000 a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limita de vârsta cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și să achite reclamantului diferențele de pensie pe perioada 25.05.2006 la zi.
S-a făcut aplicațiunea în cauză a dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, pârâta, în calitate de parte căzută în pretenții, fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, în cuantum de 600 lei, constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recurenta susține în esență că sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale. Se arată în dezvoltarea recursului formulat, că în mod eronat prima instanță ar fi luat în considerare la recalcularea pensiei reclamantei un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum corect a calculat Casa Locală de Pensii a Sectorului 2, pentru activitatea desfășurată în grupă specială de muncă.
Ori, invocă recurenta, potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a HG nr.1550/2004 emise de, singurii beneficiari ai stagiilor complete de cotizare de 15, 20 și 25 ani sunt cei care au beneficiat în momentul ieșirii la pensie de o lege specială, care să le confere aceste drepturi. Intimatul-reclamant nu a beneficiat de nici o lege specială, prin urmare, conform prevederilor Legii nr.19/2000 și Normelor de Aplicare a HG nr.1550/2004, emise de, aceasta nu poate beneficia de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani la stabilirea drepturilor de pensie.
Nu trebuie neglijat sub acest aspect că anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, locurile de muncă erau încadrate potrivit legii în grupe de muncă, respectiv grupa I de muncă și grupa a II-a de muncă. Art.14 din acest act normativ stipula astfel: că " persoanele care au vechime în muncă prevăzută de lege și au lucrat efectiv în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puțin 20 de ani în locurile încadrate în grupa a II-a de muncă, au dreptul la cerere, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art.8 alin.2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I și II de muncă", dar nu mai puțin de 52 de ani pentru grupa I și 57 pentru grupa a II-a bărbații sau 50 de ani pentru grupa I și 52 de ani pentru grupa a II-a femeile. Prin urmare, se apreciază că singurele facilități oferite de Legea nr.3/1977 persoanelor ce au lucrat în grupa I sau a II-a de muncă sunt acordarea sporului pentru vechimea în muncă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Noua lege a renunțat la acest sistem de clasificare a locurilor de muncă, însă potrivit art.18 alin.2 din Legea nr.519/2003 "cotele de contribuție de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă: normale, deosebite sau speciale".
În art.19 legea definește categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, dar nu le enumeră, prevăzând că acestea stabilesc prin Hotărâre de Guvern. Art.20 din lege stabilește însă, în mod expres locurile de muncă în condiții speciale ce nu coincid cu cele încadrate în grupa I de muncă. Doar o mică parte din locurile de muncă încadrate anterior în grupa I de muncă, se regăsesc în prezent în grupa locurilor de muncă în condiții deosebite. În consecință, grupa I și II de muncă pe Legea nr.3/1977 nu este asimilată de Legea nr.19/2000 în cadrul condițiilor speciale de muncă. Drept urmare, art.43 din Legea nr.19/2000, stabilește norme derogatorii cu privire la vârsta și stagiul de pensionare pentru cei care au desfășurat activități în locuri de muncă în condiții speciale, nu în grupa I de muncă potrivit Legii nr.3/1977.
Instanța de fond nelegal a extrapolat dispozițiile HG nr.478/1990, lege specială în generalitatea spețelor în ceea ce privește lucrul în grupe de muncă, considerându-le identice. Cum, legiuitorul a promulgat o lege specială, aceasta se aplică numai anumitor situații, prevăzute de acea lege, nu tuturor pensionarilor care au peste 20 de ani lucrați în grupa I de muncă.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul formulat pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii:
Prin decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, reținută și în considerentele sentinței atacate, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin. 1 și 2 din Legea nr.19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială. "
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă și cum autorul acțiunii a fost pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 25.09.1998, având un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 30 de ani și 27 zile, înseamnă că îi sunt aplicabile dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani, cum corect a reținut instanța de fond și nu 30 de ani individualizat în decizia de recalculare contestată în cauză.
Astfel, din coroborarea prevederilor alin.1 cu cele ale alin.3 art.2 din Normele Metodologice cuprinse în anexa la HG nr. 1550/2004, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantei este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art.14 alin.3 raportat la art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 pentru deschiderea dreptului său la pensie. Cum, reclamantul are o vechime de peste 20 de ani în grupa I de muncă,respectiv 30 de ani și 27 zile, evident că beneficiază de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 de ani, la 20 de ani, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977, pentru motivele expuse anterior.
Raportat astfel la conținutul în date al deciziei pronunțată în recursul în interesul legii sus-menționat, nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că în dispozițiile art.14 alin.2 lit.a și b din Legea nr.3/1977, sunt prevăzute doar reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor ce se încadrează în grupa I și a ll-a de muncă, nu și a stagiului complet de cotizare de 30 de ani. Ori, dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977 consacră cu caracter de principiu durata stagiului complet de cotizare de 30 de ani, însă au instituit și o serie de situații speciale când stagiul de cotizare era mai mic. Ca urmare, stagiul necesar pentru deschiderea drepturilor de pensie corespunzător fiecărei activități este stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la determinarea punctajului mediu anual în procedura recalculării în temeiul OUG nr.4/2005. Dispozițiile unor acte normative speciale, cum este de exemplu HG nr.1550/2004 nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinsă în art.14 din Legea nr.3/1977. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispozițiile HG nr.1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 de ani, ci la stagiul complet reglementat de Legea nr.3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat în grupe de muncă, în calitate de personal navigant, etc.
Totodată, față de același conținut al deciziei pronunțate în recursul său în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, nu prezintă relevanță în cauză nici susținerea recurentei în sensul că legislația nouă în materia pensiilor nu ar stabili norme derogatorii referitoare la durata stagiului de cotizare decât pentru activitatea în locurile de muncă speciale, nu și în grupa I de muncă potrivit Legii nr.3/1977.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză.
Fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată în baza art.274 Cod procedură civilă la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței atașate la fila 15 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.6679 din 28 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22206/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./24.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
