Obligație de a face. Decizia 796/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(6908/2008)

DECIZIA CIVILĂ NR. 796/

Ședința publică de la 10.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

****************************

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5270 din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12.364/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect "obligația de a face".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a depus la dosar note scrise, înregistrate la data de 22.01.2009, după care,

Președinte completului procedează la verificarea identității intimatului-reclamant, care prezintă cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul acordă cuvântul intimatului-reclamant, în combaterea recursului

Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeincă.

În temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Cu privire la recursul dedus judecății:

Prin sentința civilă nr.5270 din data de 25.06.2008, pronunțată în dosarul 12.364/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a -a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și, în consecință, a obligat pârâta să emită o nouă decizie, în baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă, cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data 01.07.2005, cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința nr.48335/22.02.2008, emisă de - și nr. 152/07.02.2008, emisă de -

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin decizia nr.-/09.04.2008, în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG1550/2004, au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului, iar din buletinul de calcul atașat deciziei atacate, a rezultat faptul că pârâta nu a luat în considerare, la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, veniturile atestate de adeverințele nr.48335/22.02.2008, emisă de - și nr. 152/07.02.2008, emisă de -

Instanța de fond a avut în vedere și modul de determinare a punctajului anual al persoanei asigurate, așa cum este acesta reglementat de dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000.

Astfel, raportând situația de fapt reținută la dispozițiile susmenționate, tribunalul a reținut că veniturile omise a fi luate în calcul de către pârâtă, trebuiau a fi luate în considerare, la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei ca prestație de asigurări sociale, deoarece, pentru aceste sume s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, iar soluția contrară, constând în omiterea veniturilor realizate în acord global și pentru ore suplimentare, ar reprezenta atât o încălcare a dispozițiilor legale susmenționate, cât și o încălcare a principiului contributivității, consacrat de dipozițiile art.2 lit. e) din Legea nr.19/2000, potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor legale de asigurări sociale plătite.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă

În dezvoltarea motivelor de recurs, pentru o înțelegere mai exactă a punctului său de vedere, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B invocă dispozițiile art.4 si art.5 din Legea nr.2/1983, care reglementa lucrul în"acord global",prevăzând că, în cazul nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncă, retribuția se diminuează, în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.

Recurenta susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct.9 Cod pr.civilă) și, raportând considerentele sentinței civile atacate, la prevederile Legii nr.19/2000, precizează că instanța de fond nu a respectat principiul solidarității sociale și principiul obligativității, ambele statuate de art.2 lit. c) și lit. d) din Legea nr.19/2000.

Totodată, invocă dispozițiile art.2 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora:

"Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază:

a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public bazat pe aceleași norme de drept;

b) principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;

c) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;

d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor.".

În continuarea motivelor de recurs, recurenta mai invocă și dispozițiile art.26 alin.1 lit.a-e și alin.2 lit. b-e din Legea nr.49/1992 și pe cele ale nr.OUG4/2005.

Recurenta mai precizează că, potrivit"Mențiunilor"de la punctul VI din Anexa nr.OUG4/2005 privind sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, nu fac parte dintre sporurile cu caracter permanent, prevăzute de normele în vigoare, veniturile realizate de către intimatul-reclamant înacord globalși anume, acestea"Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor,conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.".

Arată că asupra acestui fapt s-a pronunțat si Curtea Constituționala prin Decizia nr.736 din 24 octombrie 2006, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din Anexa la.OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Prin Notele scrise formulate (filele 10 - 12), intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând apărări de fond la motivele de recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.

Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".

Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind în acest mod litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".

În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale sus-citate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimatul-reclamant a făcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actele de certificare eliberate de fostul angajator și anume, cu adeverința nr.48535/15.11.2007, eliberată de - și adeverința nr.152/07.02.2008, eliberată de - (aflate la filele 7 și 10 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, respectiv a celor obținute în sistemul de retribuire înacord global,cât șisporurilor permanente,pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972.

Așadar, Curtea, având în vedere că dispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățit intimatul-reclamant la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor și sporurilor realizate,inclusiv a celor cu titlu deacord globalșisporuri permanente.

În sensul celor de mai sus, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.

De altfel, reține Curtea, chiar recurenta, încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate în sistemul de acord global nu ar avea caracter permanent, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile art.4 și art.5 din Legea nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.

Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că:"Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."

De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.

În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.

În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".

Potrivit dispozițiilor art.78 din Legea nr.19/2000:"Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice".

Astfel, Curtea apreciază că o soluție contrară ar reprezenta atât o încălcare a dispozițiilor legale suscitate, cât și o încălcare a principiului contributivității, consacrat de art.2 lit. e) din Legea nr.19/2000, potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform prevederilor art.47 alin.2 din Constituție cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat și Curtea Constituțională a României.

Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor ce s-au pensionat anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.

Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat " n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență -.".

Apreciind toate criticile recurentei drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura, ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.

În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus,în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5270 din data de 25.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12.364/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

red. / tehnored.

2 ex. / 16.03.2009

Jud.fond:;

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 796/2009. Curtea de Apel Bucuresti