Obligație de a face. Decizia 841/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.841/2008

Ședința publică din 29 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător

- - -președinte secție

- - -JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela

- - -grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii H împotriva sentinței civile numărul 1081/LM/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâta recurentă a solicitat judecarea în lipsă și nemaifiind alte cereri formulate la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H și CASA NAȚIONALĂ de PENSII și ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, solicitând obligarea pârâtelor să-i remită taloanele de călătorie simple cu reducere de 50% pe anul 2008 potrivit dispozițiilor art. 1 din legea nr. 147/2000.

În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că este pensionată, calitate în care trebuia să beneficieze anual de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile cu trenul de persoane la clasa a II-a, iar aceste taloane trebuiau să-i fie transmise pentru anul 2008 până la sfârșitul lunii decembrie 2007.

În drept au fost invocate prevederile legii nr. 147/2000.

Pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII și ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE B, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat lipsa calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătându-se că aceasta este beneficiara unei pensie de serviciu în baza Legii nr. 567/2004 și nu întrunește condițiile de acordare a pensiei de asigurări sociale și ca atare nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 147/2000.

Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu are calitatea de pensionar din sistemul public, fiind beneficiara unei pensii de serviciu în baza unei legi speciale.

Prin sentința civilă nr. 1081/LM/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- s-a admis acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta împotriva pârâtelor CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H și CASA NAȚIONALĂ de PENSII și ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI B și în consecință:

Au fost obligate pârâtele să remită reclamantei taloanele de călătorie simple cu reducere de 50% pe anul 2008.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente că, cu toate că reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu, acest lucru nu este de natură să o excludă din categoria pensionarilor care beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50%, atât timp cât art. 1 din legea nr.197/2000 face referire și la pensionarii din alte sisteme de asigurări sociale.

Excepția lipsei calității procesuale pasivă invocată de CNPAS Baf ost respinsă raportat la dispoz. art. 6 alin.1 și art.12 din HG.2403/2004 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 567/2004, care instituie obligarea CNPAS de a asigura transmiterea taloanelor speciale de călătorie.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece pentru a beneficia de taloanele de călătorie prevăzute de lege, persoana în cauză trebuie să aibă calitatea de pensionar din sistemul public de pensii, respectiv să aibă stabilită printr-o decizie, una din categoriile de pensii reglementate prin legea pensiilor sistemului public-art.40 din Legea nr.19/2000; ori în cazul de față reclamanta nu are această calitate, ea fiind beneficiara unei pensii de serviciu potrivit Legii nr.567/2004.

Intimatele nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Recursul pârâtei este nefondat.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 147 din 26 iulie 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern (1) Pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri de persoane ori accelerate fără regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun, între localități.

(3) De facilitatea prevăzută la alin. (1) nu beneficiază pensionarii care au dreptul la călătorii gratuite, stabilite în baza altor prevederi legale.

În același sens sunt și Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.147/2000 - art. 1, Normele metodologice ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative venind în aplicarea legii și nu în interpretarea sau completarea acesteia.

În speță, intimata reclamantă este beneficiara unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, conform deciziei nr. -/22.05.2007(10).

Legea specială de pensionare nr.567/2004, nu cuprinde dispoziții vizând dreptul la călătorii gratuite. Așa fiind, în mod corect prima instanță, a reținut incidența în cazul reclamantei a prevederilor alin. 3 al art. 1 din legea nr. 146/2007. Faptul că reclamanta este beneficiara unei pensii de serviciu nu o exclude de la beneficiul dreptului la 6 călătorii gratuite prevăzut de legea nr. 147/2004, atâta vreme cât această lege prevede expres acordarea acestui beneficiu și în favoarea pensionarilor din alte sisteme proprii de asigurării, singura excludere fiind de a nu beneficia de acest drept în baza unei legii speciale ( ceea ce nu este cazul intimatei).

Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe face o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în raport de starea de fapt reieșită din actele dosarului, așa încât nefiind incident nici unul din motivele de casare sau modificare a hotărârii expres prevăzute de legiuitor în conținutul art.304 punct.1-9 Cod procedură civilă, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul promovat în cauză de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr.1081/LM/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.09.2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red./01.10.2008

Tehnored.TM/2 ex

Jud.

Președinte:Mureșan Monica Maria
Judecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 841/2008. Curtea de Apel Alba Iulia