Obligație de a face. Decizia 915/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Numr în format vechi 6856/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE

PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA CIVIL NR.915/

Ședința public din 16.02.2009

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea

JUDECTOR: - C -

JUDECTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de ctre recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.4862 din data de 11.06.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "obligația de a face".

La apelul nominal fcut în ședinț public, nu au rspuns prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz instanței c, prin serviciul registratur s-a depus la dosar la data de 27.01.2009, de ctre intimata, întâmpinare în dublu exemplar. De asemenea se învedereaz faptul c, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lips, conform art.242 alin.2

Curtea, având în vedere faptul c prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lips, conform art.242 alin.2, constat cauza în stare de judecat și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr.4862/11.06.2008 pronunțat în dosarul nr.13922/3/AS/2008, Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale a admis în parte acțiunea formulat de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B,

A anulat decizia nr. -/23.11.2007 emis de Casa Local de Pensii Sector 5 B,

A obligat pârâta s emit o nou decizie, prin care s recalculeze pensie pentru limit de vârst cuvenit reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a veniturile atestate de adeverința nr. 1308/17.11.2006 emis de SC SA,

A respins cerea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiat,

Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut c prin decizia nr.-/23.11.2007 emis de Casa Local de Pensii Sector 5 B, intimata a stabilit în favoarea contestatoarei o pensie pentru limit de vârst în cuantum de 350 lei, cu începere din data de 01.12.2005 pe baza unui punctaj mediu anual de 1,18150 puncte și a unei valori a punctului de pensie de 195,56 lei.

in buletinul de calcul atașat deciziei atacate, s-a reținut c intimata nu a luat în considerare la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului veniturile atestate de adeverința nr. 1308/17.11.2006 emis de SC SA, pentru sume reprezentând adaosuri suplimentare, încasate în perioada 1967-1983.

Potrivit dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determin prin împrțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numrului de puncte realizat în fiecare lun. Numrul de puncte realizat în fiecare lun se calculeaz prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau dup caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurri sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectiv, comunicat de Institutul Național de Statistic și Studii Economice.

Tribunalul a reținut c veniturile omise a fi luate în considerare de ctre intimat, trebuie luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei ca prestație de asigurri sociale, deoarece pentru aceste sume s-au achitat contribuțiile de asigurri sociale, iar soluția contrar reprezenta o înclcare a dispozițiilor legale menționate și a principiului contributivitții consacrat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000.

Constatând c decizia contestat este nelegal, instanța de fond în baza art. 87, raportat la art. 155 lit.d din Legea nr. 19/2000 a dispus anularea acesteia, iar în baza art. 189 al.1 din Legea nr. 19/2000 a obligat pârâta s emit o nou decizie prin care s recalculeze pensia pentru limit de vârst cuvenit reclamantului, retroactiv, începând cu data de 1.12.2005, cu luarea în considerare a veniturilor atestate de adeverința nr. 1308/17.11.2008 emis de SC SA. A respins ca neîntemeiat cererea sub celelalte aspecte, reținând c sporul de vechime a fost luat în calcul, astfel cum rezult din buletinul de calcul atașat deciziei atacate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civil.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arat c hotrârea pronunțat de instanța de fond a fost dat cu înclcarea legii, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civil.

Se menționeaz c potrivit dispozițiilor art.4 și 5 din Legea nr.2/1983 care reglementa lucrul în acord global, veniturile suplimentare pe calea adaosului de acord, participrii la beneficiu, premiilor și altor stimulente, etc. reprezint partea variabil a retribuției, pe lâng retribuția tarifar, neavând caracter permanent.

Susține recurenta c instanța de fond nu a respectat principiul solidaritții sociale și principiul obligativitții, statuate de art.2 lit.c și d din Legea nr.19/2000. Conform art.26 din Legea nr.19/2000,contribuția de asigurri sociale nu se datoreaz asupra sumelor reprezentând participarea salariaților la profit, premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale.

Potrivit punctului VI din anexa OUG nr.4/2005, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent prevzute de normele în vigoare, veniturile realizate în acord global de ctre contestatoare, nefcând parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, asupra acestui fapt pronunțându-se și Curtea Constituțional prin Decizia nr.736/24.10.2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurrilor sociale de stat.

Intimata a depus întâmpinare la dosar prin care solicit respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacat prin prisma criticilor formulate și a dispozițiil0r art.3041Cod pr.civil, Curtea apreciaz recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmeaz:

Adeverința nr. 1308/17.11.2006 emis de SC SA, atest veniturile suplimentare realizate de intimata-contestatoare, venituri ce au fost incluse în baza de calcul lunar a contribuției de asigurri sociale, conform Decretului nr.389/1972.

Chiar dac aceste venituri nu au fcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, aceste sume se impun a fi valorificate, instanța de fond dând eficienț în mod corect principiului contributivitții reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurri sociale s fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul contributivitții trebuie aplicat cu prioritate iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevd c sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au fcut parte din baza de calcul a legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forț juridic superioar, care reglementeaz principiile pe baza crora funcționeaz sistemul public de asigurri sociale. Normele legale se interpreteaz în mod sistematic și cum dispozițiile art.2 lit.e au valoare de principiu, acestea trebuie s aib întâietate faț de celelalte norme juridice, soluția contrar ducând la nerealizarea scopului urmrit de legiuitor, respectiv s-ar crea o stare de discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrrii în vigoare a Legii nr.19/2000.

De altfel, chiar OUG nr.4/2005, stabilește la art.2, c recalcularea pensiilor din sistemul public stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001 se face cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, deci inclusiv cu respectarea principiului contributivitții.

În acest sens sunt și dispozițiile art.164 al.3 din Legea nr.19/2000, conform crora la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înscrise în carnetul de munc sau dovedite cu adeverințe de la angajator, cât și dispozițiile art.78 (1) și art.78 (4) din Legea nr.19/2000 introdus prin Legea nr.250/2007, conform cruia punctajul salariatului se calculeaz la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au pltit contribuțiile de asigurri sociale.

Dând eficienț principiului contributivitții nu se poate reține c instanța de fond nu a respectat principiul solidaritții sociale și principiul obligativitții, cu atât mai mult cu cât recurenta nu arat în mod concret în ce const nerespectarea acestora, enunțând doar cuprinsul art.26 din Legea nr.19/2000, care se refer la sumele asupra crora nu se datoreaz contribuția de asigurri sociale și punctul VI din anexa la OUG nr.4/2005.

În ceea ce privește Decizia nr.736/2006 a Curții Constituționale, invocat de ctre recurent, Curtea reține c aceasta se refer la dreptul legiuitorului, în exclusivitate, de a decide condițiile și criteriile de acordare a drepturilor pentru asigurri și asistenț social, dar, în ceea ce privește verificarea încasrii contribuțiilor pentru asigurrile sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dac aceste venituri au fcut parte sau nu din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale, iar soluționarea revine în competenț exclusiv a instanțelor judectorești.

Pentru considerentele artate, Curtea reține c tribunalul a pronunțat o hotrâre temeinic și legal sub toate aspectele, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art.312 (1) Cod pr.civil. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.4862 din data de 11.06.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 16.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

C

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex./05.03.2009

Jud.fond:

Președinte:Adela Cosmina Bodea
Judecători:Adela Cosmina Bodea, Mariana Constanța Anastasiei

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 915/2009. Curtea de Apel Bucuresti