Ordonanță președințială. Decizia 281/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.75/2010
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.281/
Ședința publică de la 20 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.7702 din data de 04.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.47132/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa de Pensii a Municipiului, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, personal, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentului cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul, personal, solicită a se observa că motivele de recurs au fost formulate fără a avea cunoștință de conținutul sentinței recurate, cu precizarea că înțelege să susțină aceleași motive, întrucât pensia cuvenită acestuia nu s-a recalculat, ci s-a reactualizat.
Față de această împrejurare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii, dat fiind faptul că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.581 Cod de procedură civilă. Totodată, recurentul solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.11.2009, sub nr-, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul a solicitat pe calea procedurii de urgență a ordonanței președințiale ca pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să fie obligată "la respectarea deciziei de actualizare a pensiei de serviciu nr.- din 12.05.2009, cu plata sumelor reținute lunar fără nici o baza legală din pensia de serviciu legal actualizată prin această decizie, care nu a fost modificată în nici un fel și nu a făcut obiectul vreunui litigiu, iar sumele reținute din pensia de serviciu nu au nici o bază legală".
Prin sentința civilă nr.7702 din 04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost respinsă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că cererea reclamantului nu îndeplinește niciuna din condițiile prevăzute de dispozițiile legale cuprinse în art. 581 Cod de procedură civilă pentru a fi admisă.
Astfel, reclamantul a solicitat plata drepturilor de pensie conform unei decizii infirmată de alte două decizii ulterioare, din care numai una a fost contestată; obligarea pârâtei la menținerea în plată a deciziei din 12.05.2009 și suspendarea efectelor deciziei din 25.06.2009 nu are relevanță fără anularea ultimei decizii, cea din 08.07.2009.
Există urgență ori de câte ori dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată, sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat.
În privința urgenței și necesității, condiții esențiale de admisibilitate ale cererii de chemare în judecată în procedura ordonanței președințiale, instanța apreciază că prezenta cerere nu îndeplinește aceste condiții atâta timp cât nu există pericolul unui prejudiciu ce nu ar putea fi recuperat, în situația în care după judecarea fondului cauzei se dispune menținerea deciziei de actualizare din 12.05.2009, așa cum solicită reclamantul, diferențele vor fi recuperate fără probleme, neexistând nici un precedent în care casa de pensii să nu-și fi îndeplinit obligațiile. S-a precizat că valoarea drepturilor de pensie aflate în plată de 5978 lei nu este de natură a crea nici măcar aparența necesității și urgenței cererii de chemare în judecată.
Față de obiectul cererii, obligarea pârâtei la plata în continuare a drepturilor, conform deciziei din 12.05.2009, măsura solicitată de reclamant, în fapt obligație de face, nu prezintă caracter vremelnic.
Pentru a dispune obligarea pârâtei la menținerea deciziei de actualizare din 12.05.2009, decizie infirmată de alte două decizii ulterioare, este necesară analiza în fond a cauzei, respectiv legalitatea și temeinicia deciziilor contrare (în privința cuantumului drepturilor de pensie), ceea ce reprezintă prejudecarea fondului cauzei și încălcarea uneia din cerințele esențiale ale ordonanței președințiale.
Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art.581 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 09.12.2009 reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 06.01.2010 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă, recurentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, rejudecarea cauzei, admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată, cu luarea masurilor vremelnice de apărare a dreptului său la plata integrală a pensiei de serviciu curente si obligarea paratei Casa de Pensii a Municipiului B la plata sumelor reținute abuziv până la zi și, în continuare, la plata integrală a pensiei de serviciu curentă, legal actualizată prin decizia nr. -/12.05.2009 care nu a fost modificată sau infirmată prin nici o altă formă legală.
Susține recurentul-reclamant că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul juridic lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 din Codul d e procedura civila.
Într-adevăr, obiectul cererii de ordonanță președințială nu poate fi confundat cu fondul cauzei din dosarul nr-, cu termen de judecată la 12.01.2010, care are ca obiect contestația împotriva deciziei nr. -/25.06.2009, fără nici o legătură cu reducerea pensiei curente aflată în plată. Reducerea pensiei curente și reținerea lunară a sumei de 2714 RON nu s-a făcut prin această decizie din 25.06.2009 și nici prin altă decizie, ci în mod abuziv, fără nici un temei de fapt sau de drept.
Decizia nr.-/12.05.2009 de actualizare a pensiei de serviciu curente aflată în plată începând cu 1 octombrie 2008 nu a fost revizuită, modificată sau infirmată în nici un fel prin nici o altă formă, astfel că reducerea pensiei curente legal actualizată prin această decizie, respectiv reținerea sumei de 2714 RON lunar sunt evident abuzive.
Cu taloanele de pensie a făcut dovada reținerii din pensia de serviciu curenta a sumei de 2714 RON lunar, începând cu luna august 2009, ceea ce constituie un important prejudiciu.
Cererea de ordonanța președințiala întrunește toate cerințele art. 581 al.1 teza I și alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul că măsurile solicitate conform legii sunt vremelnice până la judecarea fondului cauzei în dosarul nr.34846/-, iar ordonanța președințială poate fi dată chiar atunci când există judecată asupra fondului. Obiectul cererii de ordonanță președințială se încadrează în cazuri grabnice ce impun luarea unor măsuri pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, respectiv pentru păstrarea dreptului său la plata integrală a pensiei de serviciu care i-a fost ciuntită abuziv și s-ar păgubi prin întârziere ceea ce face ca motivarea instanței de fond să fie greșită.
Mai susține recurentul reclamant că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedura civilă.
Într-adevăr, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art.581 din Codul d e procedura civila, respingând fără temei legal ca nefondată cererea de ordonanță președințială, fără a ține seama de consecințele negative, atât asupra situației de fapt care constituie un caz grabnic, cât si asupra atitudinii Casei de Pensii a sectorului 1 care se consideră încurajată și la comiterea altor măsuri abuzive.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși se invocă motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, în realitate, argumentele recurentului vizează greșita apreciere a condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art.581 Cod procedură civilă. Curtea va analiza așadar recursul în conformitate cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În esență, reclamantul a solicitat tribunalului măsuri vremelnice, detaliate ca fiind obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B la respectarea unei decizii de actualizare a pensiei de serviciu din 12.05.2009 și plata unor sume reținute lunar începând cu august 2009 din drepturile de pensie. Deși nu se solicită în mod expres, se menționează că eventualele măsuri vremelnice trebuie dispuse până la data judecării contestației împotriva deciziei de pensie emisă la 25.06.2009, cauza formând obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București, cu prim termen de judecată la 12.01.2010.
În analiza acestei proceduri urgente, prima instanță a stabilit situația de fapt, în sensul că reclamantul beneficiază de mai multe decizii de actualizare a pensiei de serviciu, solicitând a fi păstrată în plată decizia din 12.05.2009, în cuantum mai mare, deși sunt emise două decizii ulterioare cu cuantum mai mic al drepturilor, care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Curtea constată că nu a fost corect stabilită situația de fapt de către prima instanță datorită faptului că nu au fost interpretate corespunzător mențiunile deciziilor emise de pârâta Casa de Pensii a Municipiului
Astfel, se reține că recurentul reclamant este beneficiar al unei pensii de serviciu stabilită pe baza vechimii în magistratură, începând cu anul 1998. În baza Legii nr. 303/2004, drepturile de pensie ale acestuia au fost actualizate, însă modul de aplicare a legii a generat litigii între părți.
Prin decizia nr. - din 25.06.2009, Casa de Pensii a Municipiului Baa ctualizat drepturile de pensie de serviciu ale reclamantului, începând cu data de 21.08.2004, pe baza celor dispuse prin decizia civilă nr. 2755 R din 30.06.3008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI. S-a stabilit o pensie de serviciu de 5.942,6 lei.
Începând cu data de 01.01.2007, drepturile de pensie au fost din nou actualizate, prin decizia nr. -/08.07.2009 emisă de Casa de Pensii a Municipiului B în baza sentinței civile nr. 2727 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul București, cuantumul pensie fiind de 7.184 lei.
Ultima actualizare a drepturilor de pensie s-a făcut prin decizia nr. - din 12.05.2009, pensia acordată începând cu 01.10.2008 fiind de 10.516 lei, stabilită în baza adeverinței eliberată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Așadar, nu are importanță data la care Casa de Pensii a Municipiului Bae mis deciziile de actualizare a pensiei de serviciu, ci perioada de referință pentru care se stabileau respectivele drepturi.
Nemulțumirea recurentului reclamant provine din faptul că, la data promovării ordonanței, i se cuvenea o pensie de 10.516 lei brut, însă încasa doar o pensie de 7.271 lei brut, respectiv 5.978 lei net, conform cuponului de pensie pentru luna septembrie 2009 depus la dosar. Consideră recurentul că diminuarea pensiei este un act abuziv al intimatei Casa de Pensii a Municipiului B pe care a solicitat instanței a-l repara în procedura de urgență a ordonanței președințiale.
Curtea consideră că pretenția reclamantului nu îndeplinește condițiile cumulative de admisibilitate ale ordonanței președințiale, respectiv aceea de a se lua o măsură, într-un caz grabnic și fără a se prejudeca fondul cauzei, astfel cum dispune art.581 Cod procedură civilă.
În mod corect s-a observat că situația învederată de reclamant nu reprezintă o situație de urgență care să impună a fi reparat vreun eventual prejudiciu produs părții prin măsura luată de Casa de Pensii a Municipiului B de plată a pensiei de serviciu într-un cuantum inferior ultimei decizii de actualizare a drepturilor. În acest sens, s-a precizat că actualul cuantum al pensiei de serviciu al reclamantului, de peste 5.000 de lei, permite acestuia unui trai corespunzător, fără a-i pune în primejdie drepturile fundamentale.
Cât privește neprejudecarea fondului cauzei, se impune precizarea că decizia de acordare a pensiei din 25.06.2009, în baza căreia s-a achitat reclamantului o pensie de serviciu în cuantum de 5900 lei, este emisă conform deciziei civile nr.2755 R, ceea ce ar presupune că este o măsură de executare a unei decizii irevocabile dată de o instanță de judecată, iar nu o măsură abuzivă a instituției intimate.
De altfel, la o cercetare sumară a fondului cauzei, se constată că diferența de cuantum a pensiei provine din faptul că fostul angajator Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa emis două adeverințe cu conținut diferit pentru a atesta aceeași situație juridică, respectiv cuantumul venitului brut al unui procuror la data de 01.10.2008 care constituie bază de calcul pentru actualizarea pensiei. În adeverința emisă la 26.01.2009, în baza deciziei civile nr. 2755 R din 30.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, se atestă un venit brut de 7.972 lei, ceea ce a condus la pensia stabilită prin decizia din 25.06.2009. În egală măsură, prin adeverința emisă la 28.10.2008, se atestase un venit brut al procurorului în activitate de 10.819 lei, la aceeași dată de 01.10.2008, ceea ce determinase o pensie de 10.516 lei, pe care recurentul reclamant o dorește în plată. Ori, intimata pârâtă a acordat reclamantului plata pensiei în primul cuantum, determinând diferențe în plus plătite asiguratului. Legalitatea și corectitudinea acestor pensii exced cadrului procesual de față, însă permit aprecierea că nu se justifică obligarea intimatei la plata cuantumului pensiei pretins de parte până la lămurirea aspectelor prin hotărâre judecătorească în litigiul despre care s-a făcut vorbire.
Urmează așadar, ca în temeiul art.312 alin.1 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.7702 din data de 04.12.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.47132/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./09.02.2010
Tribunalul București
Judecători -;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Cristescu Simona, Rotaru