Pensie de urmaș. Decizia 2098/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(8796/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2098/
Ședința publică din data de 02 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6802 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 21099/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect - pensie de urmaș.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata contestatoare, personal, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata contestatoare, a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 25.03.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata contestatoare, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6802/04.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de contestatoarea și s-a dispus anularea deciziei nr. -/17.04.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B - Casa Locală de Pensii Sector 6, exonerarea contestatoarei de plata debitului stabilit și reluarea în plată a pensiei de urmaș începând cu 01.05.2008.
Intimata a declarat recurs împotriva sentinței precitate, în motivarea căruia a arătat următoarele:
- Tribunalul a reținut că în mod greșit Casa Locală de Pensii Sector 6 emis decizia de debit nr. -/17.04.2008;
- în această decizie este menționat faptul că se constituie un debit în sumă de 5623 lei, reprezentând pensii încasate necuvenit deoarece nu a prezentat adeverințele școlare pentru anii 2005-2008, conform legislației în vigoare;
- debitul se recuperează conform art. 187 alin. 4 din Legea nr. 19/2000;
- prezenta decizie de debit constituie titlu executoriu.
În continuare, în motivarea recursului au fost redate prevederile art. 187 din Legea nr. 19/2000 și cele Ordinului nr. 340/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 (Secțiunea a 7-a, capitolul IV din lege).
Prin întâmpinare, intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza a II-a proced. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Nici unul dintre aspectele prezentate în motivarea căii de atac exercitată în cauza de față nu poate fi asimilat exprimării unei critici sau nemulțumiri concrete în legătură cu considerentele ori dispozitivul sentinței recurate. Recurenta-intimată s-a mulțumit doar să facă referire la conținutul deciziei contestate și la temeiul de drept al acesteia, după care a redat conținutul textelor unor acte normative.
Practic, recursul are un caracter pur formal, câtă vreme în cuprinsul acestuia nu s-au expus argumente logico-juridice din care să rezulte eventualele greșeli de judecată săvârșite de prima instanță, de exemplu din punctul de vedere al interpretării și aplicării textelor legale relevante în speță, din cel al aprecierii materialului probator, etc.
Cât privește textele legale redate în motivarea recursului, acestea nu pot fi luate în seamă câtă vreme nu s-a prezentat nici un considerent prin care să se demonstreze incidența lor în cauză.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia recursului, decurgând din lipsa sa de argumentație, ceea ce impune respingerea sa ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, împotriva sentinței civile nr. 6802/04.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./14.04.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu