Pensie de urmaș. Decizia 744/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 744
Ședința publică din data de 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta domiciliată în B, B-dul -,. 2D,.2, județul B și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale-Direcția Legislație și Asistență Juridică - pentru Comisia de Contestații Pensii, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 98 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 30 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 6 aprilie 2009, și apoi pentru aceleași considerente a amânat pronunțarea la data de 13 aprilie 2009, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Contestatoarea a solicitat modificarea parțială a deciziei de pensionare nr. 28/18 februarie 2008 emise de Comisia de Contestații pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale în sensul recalculării cuantumului pensiei cu luarea în considerare atât a gradului de căpitan cu funcția de comandant de patrulă, avute de defunctul soț al contestatoarei, drepturi care să-i fie acordate nu numai pe ultimii 3 ani ci din anul 1997.
În motivarea contestației s-a susținut că nu operează termenul de prescripție de 3 ani, drepturile ce i se cuvenea contestatorului încă din momentul nașterii dreptului la pensia de urmaș din anul 1997 fiind privată de acest drept până în anul 2005, iar aceste drepturi de pensie de urmaș trebuie să includă atât solda de grad cât și cea de funcție prevăzută cu gradul de căpitan și nu numai una din acestea cum i-a fost acordată.
Ministerul Apărării Naționale a Comisiei de Contestații Pensii, a formulat întâmpinare solicitând pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată și pentru perioada 1 decembrie 1997 - 1 iulie 2004 să fie respinsă contestația ca prescrisă.
Intimatul a susținut că a fost formulată cererea pentru pensia de urmaș la 27 noiembrie 1997 de la defunctul său soț, după care a fost decizia nr. -/1 aprilie 1998, stabilindu-i-se pensia de urmaș cu începere de la 1 decembrie 1997 în baza Decretului nr. 214/1977, decizie care a fost revizuită la 13 ianuarie 2008 în baza art. 56 din Legea nr. 164/2001 și art. 24 din Legea nr. 86/1995, cuantumul majorat fiind acordat din 1 iulie 2004, pentru perioada anterioară operând prescripția.
Se mai arată pe fond că a fost corect stabilit cuantumul pensiei de urmaș în condițiile în care drepturile sunt actualizate până la data de 1 decembrie 2006, în perioada următoare (1 decembrie 2006 - 13 ianuarie 2008), nefiind emise acte normative care să impună aplicarea art. 48 alin.(1) lit. a și b din Legea nr. 164/2001, referitoare la actualizarea soldei de grad și de funcție.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 98 din 26 ianuarie 2008, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 decembrie 1997- 1 iulie 2004 pentru care contestația a fost respinsă ca prescrisă, iar pe fond contestația a fost admisă, obligând intimatul să recalculeze cuantumul pensiei stabilite prin decizia contestată, retroactiv începând de la 1 iulie 2004 prin luarea în considerare atât a soldei de grad și a soldei de funcții la data decesului soțului contestatorului, actualizată, corespunzător funcției de comandant de patrulă, prevăzută cu grad de căpitan și să plătească contestatoarei drepturile neacordate începând cu 1 iulie 2004.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că este necesară luarea în calcul și a funcției de comandant de patrulă conform art. 48 alin.1 din Legea nr. 164/2001 conform cărora pensiile militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad și de funcție maximă ale cadrelor militare în activitate potrivit gradului militar și funcției exercitate avute la data decesului.
Împotriva acestei sentințe intimatul a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și respingerea contestației ca neîntemeiată.
Criticând sentința intimatul a susținut că instanța de fond nu a observat că au fost acordate atât solda de grad (corespunzător gradului de căpitan) cât și solda corespunzătoare funcției de comandant de patrulă pe care o avea defunctul soț al contestatoarei, aplicându-se ambii coeficienți de 3,70, respectiv 1,60 incluse în calculul pensiei.
Pe de altă parte la recalcularea pensiei de urmaș acordată retroactiv în condițiile în care contestatoarea nu a făcut dovada prin acte că soțul său ar fi deținut o altă funcție decât cea de grad de căpitan, iar această recalculare poate avea loc doar începând cu prima zi a lunii următoare celei în care s-au depus actele și nu începând cu 1 iulie 2004.
În recursul său, contestatoarea a susținut că în mod greșit nu i-au fost acordate drepturile solicitate și pentru perioada 1 decembrie 1997 - 1 iulie 2004 cu toate că au fost efectuate de către aceasta repetate demersuri de acordarea pensiei de urmaș încă din anul 1998 care însă nu i-a fost acordată.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sub un prim aspect este de necontestat că defunctul soț al contestatoarei a avut gradul de căpitan și funcțiile de instructor și comandant de patrulă în perioada imediat anterioară decesului său, ceea ce justifică întru-totul acordarea atât a soldei de grad cât și de funcție conform art. 48 alin.1 din Legea nr. 164/2001, la valoarea actualizată în raport de care se impune calcularea pensiei de urmaș, fapt de altfel necontestat în esență de intimatul-recurent care a precizat că acestea au și fost acordate anterior introducerii contestației, din luna ianuarie 2008.
Or, în chiar decizia nr. 28 din 18 februarie 2008 emisă de Comisia de contestații se face precizarea că actualizarea nu a avut loc până în luna ianuarie 2008 ci numai până la 1 decembrie 2006 inclusiv (fila 4 dosar fond), deci contrar art. 48 din Legea nr. 164/2001, iar în întâmpinarea formulată de acesta reiese că din înscrisurile depuse în dosarul de pensionare, nu ar rezulta funcția pe care o îndeplinea soțul contestatoarei la data decesului.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod neîndoielnic că nu au fost acordate contestatoarei din anul 2004 conform dispozițiilor legale, situație corect stabilită de către instanța de fond, ceea ce a justificat admiterea contestației începând de la 31 ianuarie 2004, aceasta în condițiile în care contestatoarea a făcut numeroase demersuri în scris pentru intrarea în legalitate sub acest aspect, iar intimatul i-a și plătit diferențele de pensie cuvenite pentru această perioadă (1 iulie 2004-31 ianuarie 2008), suma totală de 36759 lei brut, recunoscându-se astfel aceste drepturi.
Pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2004 nu se pot acorda alte drepturi de natura celor solicitate prin contestație și invocate prin motive de recurs ale contestatoarei, acestea nu pot fi acordate față de data formulării prezentei contestații peste termenul de prescripție de 3 ani avut în vedere de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
Față de toate considerentele expuse, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică sub toate aspectele, ceea ce impune respingerea ambelor recursuri ca nefondate în baza art. 312 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta domiciliată în B, B-dul -,. 2D,.2, județul B și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale-Direcția Legislație și Asistență Juridică - pentru Comisia de Contestații Pensii, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 98 din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
--- - --- - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. TL/SȘ
2 ex./16.04.2009
f- Tribunalul Buzău
G
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu