Plângere contravențională. Decizia 7149/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7149
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 2321 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimattul petent SC ASSIST SRL C, având ca obiect plângere contravențională
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII fiind reprezentată de consilier juridic și intimatul petent SC ASSIST SRL C fiind reprezentat prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2.pr.civ.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, curtea a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului civil de față.
Consilier juridic pentru recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, a solicitat admiterea recursului, iar pe fond modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulată de petent SC ASSIST SRL
Avocat pune concluzii de respingere a recursului și de menținere ca temeinică și legală a sentinței atacate potrivit întâmpinării
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 2321 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a admis plângerea formulata de petenta SC ASSIST SRL C cu sediul în C, str. C, numărul 17 și pe intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D cu sediul în C, str. M -, numărul 14.
A fost înlocuită sancțiunea cu amendă contravențională aplicată prin procesul verbal nr 10751/29.10.2008 cu sancțiunea "Avertisment" și exonerează petenta de plata amenzii.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal nr.10751/29.10.2008 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei pentru nedepunerea declaraților nominale pe lunile mai, iulie, august, septembrie 2008.
Petentul nu a făcut dovada depunerii declaraților nominale pe lunile respective în termenul legal, respectiv până la data de 25 lunii următoare celei pentru care se depun, însă la dosar se află dovada că acestea s-au depus cu întârziere, abia în 08.06.2008.
Potrivit art 148 alin 1 lit a din /2000 constituie contravenție nedepunerea la termen declarației privind evidența nominală a asiguraților și se sancționează conform art.149 lit b din Lg 19/2000 cu amendă de la 1500 lei la 5000 lei.
Astfel, s-a constatat că petentul s-a făcut vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, însă, având în vedere că declarația privind evidența nominală a asiguraților pe lunile mai, iulie, august, septembrie 2008 a fost depusă chiar și cu întârziere, precum și faptul că petentul nu a mai fost sancționat contravențional pentru acest motiv, instanța a admis plângerea în teza subsidiară și, în raport de disp.art.6 din OG nr.2/2001 s- dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 1500 lei aplicată prin procesul verbal nr.5850/06.06.2008 cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând următoarele:
Ca intimata nu a depus declarațiile nominale in termenul prevăzut de 19/2000, pentru lunile iulie, august si septembrie 2009. Ca este necesara amenda contravenționala întrucât fapta exista si reprezintă o abatere. Ca prin depunerea acestor declarații se creaza o baza de date privind stagiul de cotizare al fiecărui asigurat, existând riscul ca angajaților care urmează sa se pensioneze sa nu beneficieze de stagiu de cotizare pentru perioada respectiva. Ca nedepunerea declarațiilor lunare aduce prejudicii asupra drepturilor de pensie si alte drepturi de asigurări sociale. Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele: Potrivit art. 6 - (1) din OG 2/2001, avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică. Potrivit art. 7 (1), avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. Potrivit art. 21(1), in cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea. (3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Asa cum rezulta din dispozitiile legale cuprinse in ordonanata amintita, ce reprezinta actul normativ cadru in domeniul contraventional, la aplicarea sanctiunii agentul constatator trebuie sa aiba in vedere gradul de pericol social, imprejurarile de savarsire a faptei, modul, mijloacele si scopul urmarit, urmarea produsa si circumstantele personale ale contravenientului. Instanta de fond in mod temeinic a retinut ca prin depunerea declaratiilor, chiar si cu intarziere si prin faptul ca intimata se afla la prima abatere se poate realiza o apreciere mai usoara a sanctiunii aplicate. La dosar exista dovada ca aceste declaratii au fost timise prin curier, ceea ce arata ca intimata a depus diligentele necesare pentru indeplinirea obligatiilor legale ce-i revin.
Or, prin inaintarea declaratiilor catre recurenta si deci prin indeplinirea obligatiilor ce-i revin, situatie care a condus la inexistenta unor urmari prejudiciabile, gradul de pericol social este redus ceea ce face ca sanctiunea cu avertisment sa-si atinga scopul coercitiv. In raport de cele mai sus retinute, Curtea constata ca motivele de recurs sunt neintemeiate si urmeaza sa-l respinga ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 2321 din 09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimattul petent SC ASSIST SRL C, având ca obiect plângere contravențională
Decizia irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud..12.2009
Tehnored. 3 ex.
Red./
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran