Plată asigurări sociale. Decizia 227/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 227/
Ședința publică din 3 martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN DGFP B și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect: "plată asigurări sociale", împotriva sentinței civile nr. 1596 din 23.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosarul civil -.
La apelul nominal făcut în ședința publică, l pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 24.02.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 03.03.2009.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 1596/23.10.2008 TRIBUNALUL BRAȘOVa respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR; a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
A admis în parte acțiunea civilă formulata de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL MUNCH, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și, în consecință:
A obligat pârâții să recalculeze și să plătească reclamantei diferența lunară dintre îndemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani în cuantum de 600 lei lunar și îndemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 16.09.2007, pe perioada 16.09.2007 - 25.04.2009, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale la data plății efective.
A respins pretențiile reclamantei relative la calculul procentului de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 6 luni anterioare datei de 16.09.2007, prin includerea in aceste venituri și a drepturilor recunoscute ulterior prin hotărâri judecătorești, respectiv a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din îndemnizația brută lunară, a majorărilor salariale conform nr.OG 10/2007 și a sporului de vechime.
Prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL MUNCII Familiei și Egalității de Șanse, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV și cu citarea în calitate de participant a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților recalcularea și plata îndemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani pe perioada 16.09.2007 - 25.04.2009, m cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni, anterioare datei de la care s-a acordat concediu, respectiv 16.09.2007, venituri care includ și drepturile salariale recunoscute ulterior prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Despăgubirile materiale solicitate pe perioada 16.09.2007 la zi reprezintă diferența dintre îndemnizația de 600 lei de care a beneficiat începând cu data de 16.09.2007 și cea de care ar fi trebuit să beneficieze, pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite bugetului de stat, sume ce urmează a fi actualizate conform indicelui de inflație de la data când acestea trebuiau acordate și până la plata efectivă și cu dobânda legală până la data plății efective.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și MINISTERUL MUNCII Familiei și Egalității de Șanse, instanța o apreciază ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă motivat de faptul că, deși este o acțiune în despăgubiri, aceasta își are izvorul în dreptul la îndemnizația pentru creșterea copilului, susținut a fi într-un alt cuantum decât cel plătit reclamantei, drept de asigurări sociale iar instanța de drept comun în materie de asigurări sociale este TRIBUNALUL BRAȘOV, potrivit art. 154 alin. 1 și art. 155 din Legea nr. 19/2000 iar nu judecătoria sau o altă instanță.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 159 din Legea nr. 19/2000. Chiar și pe temeiul nr.OG 137/2000 acțiunea este scutită de taxă de timbru, potrivit art. 27alin. 1.
De asemenea, reclamanta nu a contestat, prin prezenta acțiune, decizia nr. 656.-/18.10.2007 emisă de B în temeiul nr.OUG 148/2005, motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 9 alin. 5 din OUG nr. 148/2005, relative la competența instanței de contencios administrativ și la depunerea contestației în termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei, drept pentru care excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul a fost respinsă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât, astfel cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă depus la filele nr. 25-33 ale dos. m perioada pentru care se solicită drepturile, reclamanta a îndeplinit funcția de procuror in cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, institute subordonată pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă care este ordonatorul principal de credite și care alături de celelalte instituții din sistemul judiciar chemate în judecată efectuau plata îndemnizație pentru îngrijirea copilului în temeiul prevederilor legislației anterioare - art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 invocate de reclamanta și a prevederilor art. 133 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 19/2000.
De asemenea, având in vedere si dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea 500/2002, calitatea procesuala a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă se justifică, acesta repartizând fondurile, in calitate de ordonator principal de credite, către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV, in vederea efectuării plaților de către angajator
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului S este justificată de prevederile art. 19 din nr.OUG 148/2005, potrivit căruia fondurile necesare plății îndemnizației se asigură din bugetul de stat, prin bugetul ministerului pârât, astfel că orice modificare a cuantumului acestei îndemnizații trebuie să îi fie opozabile, motiv pentru care excepția lipsei calității sale procesuale pasive a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocata prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor se retine că nu este întemeiată motivat de faptul că, potrivit art. 15 din HG nr. 83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat. Ministerul Economiei si Finanțelor coordonează acțiunile care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar si anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
In conformitate cu art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 386/2007 si respectiv art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei si Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, ale legii anuale bugetare si raportul asupra proiectului bugetului de stat precum si proiectul legii de ratificare a bugetului de stat, operand rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, calitatea procesuala pasiva a acestui parat este justificata de
necesitatea punerii la dispoziția Ministerului Justiției a fondurilor necesare plătii
unor debite la care acesta poate fi obligat prin hotărâri judecătorești ramase
irevocabile.
Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că:
După cum rezultă din mențiunile efectuate in carnetul de munca ( filele 25 - 33, reclamanta deține funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BRAȘOV iar din data de 16.09.2007 a intrat in concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani -, născut la data de 25.04.2007, având dreptul la acest concediu până în data de 25.04.2009 (filele nr. 32, 34, 36 și 37 ale dos.).
Potrivit vechii reglementări cuprinse in art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 prima republicare după adoptarea Legii nr. 247/2005, "In perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate m ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu."
Prin art. 28 alin. 2 din OUG. Nr. 148/2005 (intrată în vigoare la data de 01.01.2006, potrivit alin. 1 din același articol) s-a prevăzut că, de la data intrării in vigoare a acestei ordonanțe au fost abrogate prevederile referitoare la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse în Legea 19/2000 și respectiv în Legea 303/2004.
Drept urmare, reclamanta a beneficiat, începând cu data de 16.09.2007 de indemnizație pentru creșterea copilului in cuantum de 600 lei, potrivit art. 2 raportat la art. 1 din nr.OUG 148/2005, m baza Decizia nr. 656.-/18.10.2007 emisă de B.
Dispozițiile noului act normativ - nr.OUG 148/2005 - nu sunt aplicabile in speța, întrucât s-ar încălca principiul contributivității prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 19/2000.
Condiția acordării indemnizației pentru creșterea copilului, in temeiul art. 1 și 2 din OUG 148/2005 este ca persoana beneficiară să fi realizat în ultimul an anterior datei nașterii copilului, venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 constituie stagiu de cotizare perioadele - în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România.
Este neîndoielnic ca, la data deschiderii drepturilor reclamantelor, sistemul de acordare a indemnizație pentru creșterea copilului era raportat la contribuția diferită a beneficiarilor acestei indemnizații la sistemul de asigurări sociale, respectându-se principiul contributivității mai sus evocat.
Prin Hotărârea nr. 241/16.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut că prevederile cuprinse m nr. OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminați, nefiind justificate de un scop obiectiv și legitim, recomandându-se Ministerului Muncii, Familiei si Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului de până la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație.
a mai reținut în Hotărârile nr. 422/2007 și 241/2007că "prin aplicarea prevederilor nr.OUG 148/2005 categoria socio - profesională a magistraților a cunoscut o diminuare drastică a veniturilor sale iar prevederile respective nu mai sunt de natură a sprijini familia magistratului, ci, din contra, au un caracter negativ asupra nivelului de trai al acestuia, îndemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani nu își mai îndeplinește funcția declarată de înlocuire a venitului salarial".
Așa cum s-a reținut prin hotărârea sus menționată, prin instituirea unui cuantum unic al indemnizației pentru creșterea copilului se creează o discriminare, încălcându-se art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, stabilind m acest sens că "dreptul de a nu fi discriminate, garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Prin omogenizarea modului de acordare a concediului de creștere a copilului s-a realizat nu o "susținere a familiei", ci o restrângere a sprijinului pentru creșterea copilului din familiile magistraților. cuantumului indemnizației s-ar fi justificat daca toți beneficiarii ei ar fi plătit contribuții egale. Prejudicial material este urmarea discriminării, întrucât dispozițiile legale aplicabile in prezent în material creșterii copilului sunt discriminatorii iar situația creată a condus la o diminuare drastică a veniturilor familiei și la lipsa susținerii familiei în asigurarea dezvoltării și creșterii adecvată a copilului, situație incompatibilă cu statutul magistratului.
Este adevărat că prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, Curtea Constituțională, a constatat că prevederileart. 27alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, însă reglementările internaționale invocate mai sus au prioritate dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, și legile interne. însă, potrivit art. 148 alin (2) din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cuDeclarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte (alin. 1). Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (alin. 2).
Având în vedere aceste considerente, pretențiile reclamantei relative la diferența lunară dintre îndemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani în cuantum de 600 lei lunar și îndemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 6 luni anterioare datei de 16.09.2007, pe perioada 16.09.2007 - 25.04.2009, sunt întemeiate, prin raportare la reglementările internaționale, respectiv la art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO si art. 6 din Carta europeana privind statutul judecătorilor, care sunt mai favorabile și prioritare față de legislația intimă.
In ceea ce privește pretențiile reclamantei la relative la calculul procentului de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 6 luni anterioare datei de 16.09.2007, prin includerea m aceste venituri și a drepturilor recunoscute ulterior prin hotărâri judecătorești, respectiv a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din îndemnizația brută lunară, a majorărilor salariale conform nr.OG 10/2007 și a sporului de vechime, acestea sunt nefondate deoarece, cu excepția sporului de vechime, celelalte drepturi au fost stabilite cu titlu de despăgubiri pe temeiul discriminării iar nu cu titlu de drepturi salariale, nefiind menționate în contractul de muncă și nefiind plătite în continuare cu titlu de drepturi salariale, nefiind stabilite printr-o lege specială ca fiind drepturi salariale, astfel că nu fac parte din categoria veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni, respectiv din baza de calcul în funcție de care să se fi putut stabili îndemnizația pentru creșterea copilului.
In ceea ce privește sporul de vechime, acesta este menționat în carnetul de munca al contestatoarei și este recunoscut ca drept salarial, fiind reglementat de art. 4/1 din nr.OUG 27/2006. însă, potrivit mențiunii de la poziția nr. 41 din carnetul de muncă acest spor este aferent perioadei 06.07.2003 - 12.03.2007, in temeiul hotărârii judecătorești irevocabile (fila nr. 33), fiind acordat în continuare în baza prevederilor legale menționate. Reclamanta intrând în concediu pentru îngrijirea copilului la data de 16.09.2007, cele 6 luni anterioare acestei data încep cu 16.03.2007, data de la care sporul de vechime se calcula deja m baza legii, astfel că procentul de 75% este oricum calculat și în funcție de acest spor de vechime, nefiind necesară intervenția instanței de judecată în acest sens.
In ceea ce privește plata dobânzii legale și a reactualizării sumei pretinse cu indicele de inflație, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1082 si art. 1073.civ. ori de câte ori debitorul nu-și execută obligația, o executa cu întârziere sau necorespunzător, creditorul are dreptul de a solicita executarea obligației și repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin întârzierea executării.
Daunele-interese nu au natura unei noi obligații care se naște ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligației de către debitor, ele au caracterul de sancțiune si se adaugă obligației neexecutate pentru a acoperi prejudiciul total suferit de către creditor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR ȘI MINISTERUL MUNCII, FAMILIE ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.
La termenul de judecată din data de 10.02.2009 instanța a pus din oficiu în discuția părților excepția tardivității declarării recursului de către intimata MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă această excepție va fi analizată cu prioritate.
Conform dovezii de comunicare a sentinței civile atacate, aflată la fila 203 din dosarul primei instanțe, recurenta a primit hotărârea la data de 29.12.2008.
Recursul formulat de intimată a fost primit la TRIBUNALUL BRAȘOV în data de 20.09.2009, având atașat un plic care nu conține nici o ștampilă a poștei.
Recurenta se apără invocând faptul că a expediat cererea la data de 13.01.2009, deci în termenul prevăzut de lege, prin intermediul Poștei Militare, și anexează borderoul din care rezultă data expedierii și conformitatea numărului de înregistrare din acest borderou cu cel de pe plic.
Conform art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare și el se socotește potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv pe zile libere, ceea ce face ca data împlinirii termenului să fie la 14.01.2009.
Art. 104 Cod procedură civilă cuprinde o dispoziție specială care prevede că, actele de procedură trimise prin poștă instanței, se consideră îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal, înainte de îndeplinirea termenului.
În cazul de față, recurenta nu a predat cererea de recurs la oficiul poștal cu scrisoare recomandată, așa cum este cerința expresă a legii, ci la expediat prin altă modalitate, respectiv prin Poșta Militară, care este un serviciu special de comunicare a actelor între autoritățile publice, dar care nu îndeplinește cerințele impuse de textul de lege mai sus - menționat.
Fiind o derogare expresă a legiuitorului de la regula depunerii directe la instanța de judecată a actului de procedură, ea nu poate extinsă prin interpretare la alte situații sau la alte servicii speciale.
În consecință, ceea ce poate fi luat în considerare de către instanță este data înregistrării cererii la TRIBUNALUL BRAȘOV și nu data borderoului de expediere printr-un serviciu de livrare a corespondenței în regim special.
Ca urmare, recursul depus de recurenta MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale la data de 20.02.2009 este depus după împlinirea termenului legal de 15 zile, fiind tardiv.
În dezvoltarea motivelor de recurs MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție critică sentința pe următoarele considerente:
- necompetența materială Tribunalului Brașov de a judeca cauza raportată la prevederile OUG nr. 75/2008;
- neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 și alin. 11 ale OUG nr. 137/2000, raportate la Decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale texte de lege pe care s-a bazat acțiunea și motivarea instanței;
- greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei recurente, raportat la faptul că indemnizația de concediu pentru creșterea copilului nu e plătită de angajator, pe perioada concediului fiind suspendat contractul de muncă;
- prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică, considerând că OUG nr. 148/2005 ar fi fost aplicată retroactiv, dar acest act normativ a fost aplicat numai de la data intrării în vigoare, iar prin dispozițiile sale a abrogat expres textul de lege anterior aplicabil;
- s-a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației și aplicarea dobânzii legale de către această recurent, atâta timp cât nu poate fi înscrisă în bugetul propriu nici o plată fără bază legală, pentru respectiva cheltuială.
În dezvoltarea motivelor de recurs ale Ministerului Finanțelor Publice sentința este criticată pentru următoarele motive:
- greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, pentru că nu există temei juridic pentru ca această parte să figureze în proces;
- netemeinicia considerentelor hotărârii de fond, datorată faptului că art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 a fost abrogat, iar potrivit Legii nr. 500/2002 nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu e aprobată potrivit legii;
- reținerea discriminării, în condițiile în care, de fapt prin OUG nr. 148/2005 s-au înlăturat discriminările existente anterior;
- obligarea la plata sumei actualizată cu indicele de inflație și plata de dobânzi nu poate fi făcută atâta timp cât nu e prevăzută în sursele de finanțare cuprinse în lege și constituie o amenințare la adresa debitorului, fiind nelegale.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Din punct de vedere al competenței materiale în cauză, așa cum a reținut și prima instanță, nu sunt incidente dispozițiile OUG nr. 75/2008 întrucât obiectul litigiului nu îl constituie drepturi salariale, ci indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani, drepturi bănești care sunt cantonate în domeniul asigurărilor sociale și nu al drepturilor salariale, așa cum prevede actul normativ sus - menționat.
De altfel, prin Decizia nr. 104/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. I din această ordonanță, așa încât s-a revenit la competența materială anterioară acestui act normativ.
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor legale cuprinse în OUG nr. 137/2000, pe care s-a bazat acțiunea și considerentele primei instanțe, curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a acestor dispoziții legale.
Prin decizia nr. 819/2008 Curtea Constituțională a considerat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în speța de față, cel care a constatat că dispozițiile OUG nr. 148/2005 sunt discriminatorii a fost Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 422/2007 și nr. 241/2007, în cazuri similare celui de față, respectiv la sesizarea unor magistrați.
Așa fiind, instanța nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci luând în considerare hotărârile organului abilitat de lege să se pronunțe asupra existenței discriminării, a dispus aplicarea în continuare a normei cuprinse în actul normativ abrogat prin norma discriminatorie, ceea ce nu echivalează nici cu crearea unei norme juridice pe cale judiciară și nici cu aplicarea unor norme cuprinse în alte acte normative,actul normativ pe care s-a bazat soluția fiind cel aplicabil magistraților, emis anterior de legislativ.
De altfel, prima instanță a motivat amplu considerentele pentru care a reținut existența discriminării, făcând referire la dispozițiile cuprinse în decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, iar aplicarea înțelesului sintagmei de "discriminare" este supusă normelor europene, Constituția României, prin dispozițiile art. 20 alin. 2, prevăzând principiul aplicării directe și imediate ale dispozițiilor Convenției, astfel cum acestea sunt interpretate de
În ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei recurente, raportat la susținerile sale privind faptul că plata drepturilor bănești nu se face din fondul alocat angajatorului, pe perioada concediului fiind suspendat contractul de muncă, curtea constată că excepția a fost corect respinsă de prima instanță care s-a raportat la faptul că intimata recurentă este ordonatorul principal de credite, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, legea bugetului de stat, ea este cea chemată să repartizeze fondurile bugetare către angajator, fiind totodată un garant al asigurării drepturilor bănești ce trebuie achitate prin intermediul angajatorului, indiferent de unde provin sumele ce sunt datorate angajatului.
Cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor OUG nr. 148/2005, prima instanță nu a considerat că acestea ar fi retroactivat, ci a analizat aplicabilitatea actului normativ raportându-l la considerentele hotărârilor de discriminare mai sus - menționate, la practica CEDO, în acest domeniu, și nu în ultimul rând la principiul contributivității înscris îi Legea nr. 19/2000, principiu care nu poate fi încălcat prin acte normative ulterioare. Din această perspectivă s-a considerat, în mod legal, că reclamanta a avut o cotă de contribuție mai mare, cotă ce trebuie să îi fie recunoscută și respectată la data la care i se deschide dreptul la obținerea indemnizației.
Relativ la ultimul motiv de recurs, inexistența bazei legale pentru plata sumei actualizate cu rata inflației și dobânda legală, curtea constată că invocarea dispozițiilor cuprinse în legea bugetului nu poate înlătura aplicarea art. 1082 și art. 1073 Cod civil, norme de drept comun care guvernează dreptul civil și care sunt aplicabile și în speță. Baza legală pentru efectuarea plății o constituie hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă a instanței, care este un titlu executoriu și în temeiul căreia ordonatorul principal de credite va putea solicita rectificarea bugetară.
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei recurente a fost temeinic și legal respinsă de prima instanță. Potrivit HG nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției și potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea nr. 500/2002, legea finanțelor publice, se prevede că recurenta este cea care coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale și a legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare pentru executarea titlurilor executorii.
Așa cum am arătat mai sus, abrogarea dispozițiilor art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 nu este contestată de nici una dintre părți și nici de instanță, însă, ca urmare a discriminării constatate de CNCD, raportate și la documentele internaționale la care România este parte, inclusiv la practica Curții Europene de la Strasbourg privind interpretare dispozițiilor CEDO, singura măsură de reparare a discriminării poate să constea în înlăturarea prevederii discriminatorii și revenirea la actul normativ anterior.
Dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice nu poate să fie o în executarea unor titluri executorii, așa cum sunt hotărârile judecătorești, pentru că așa cum am arătat mai sus, în baza acestor hotărâri se poate obține rectificarea bugetară.
În ceea ce privește susținerea că OUG nr. 148/2005 ar fi actul prin care s-a înlăturat discriminarea, trebuie arătat că hotărârile pronunțate de CNCD și considerentele primei instanțe sunt elocvente în acest domeniu, iar înlăturarea discriminării de care vorbește recurente este de fapt o egalizare a indemnizațiilor la care au dreptul persoanele vizate de acest act normativ, fiind înlăturat principiul contributivității impus chiar de legiuitor prin legea cadru, ceea ce contravine principiilor statului de drept.
În fine, relativ la ultimul motiv de recurs este de arătat că plata sumelor actualizată cu rata de inflație și dobânda legală nu este o "amenințare" la adresa debitorului, ci reprezintă aplicarea unui principiu de drept potrivit căruia debitorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului produs. Baza legală a acordării acestei actualizări a sumei a fost corect identificată și aplicată de prima instanță, iar sursa de finanțare nu este în competența puterii judecătorești ci în competența executivului, respectiv chiar a recurentei.
să reamintim că în domeniul dreptului privat statul, autoritățile și instituțiile publice celelalte persoane de drept privat și persoanele fizice sunt egale și se supun acelorași norme de drept, neexistând nici un raport de subordonare sau de ierarhizare.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge cele două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de MINISTERUL MUNCII, Familiei și rotecției p. Sociale împotriva sentinței civile nr. 1596/23.10.2008 a Tribunalului Brașov.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.03.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. /25.03.2009
Dact. /31.03.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
