Plată asigurări sociale. Decizia 6314/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-( 3485/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6314/R/
Ședința publică de la 06 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR- - -
GREFIER -
_____
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B,împotriva sentinței civile nr.1652 din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 149/3/AS/2009,în contradictoriu cu intimata,având ca obiect - drepturi bănești -.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă, motiv pentru care declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin sentința civilă nr.1652 din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 149/3/AS/2009, a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu parata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, dispunandu-se obligarea acesteia sa emita o noua decizie prin care sa valorifice sporul de 20% pentru perioada 01.03.1990 - 01.10.1991. S-a luat act de renuntarea reclamantei la primul capat de cerere.
În considerente a reținut că din fisa privind datele referitoare la activitatea in munca aferenta deciziei de recalculare din data de 30.12.2008 rezulta ca pentru perioada 01.03.1990 - 01.10.1991 s-a luat in calcul la stabilirea punctajului lunar un spor de vechime de 15%. Or, din adeverinta nr- eliberata de SA, depusa la parata, rezulta ca reclamanta a incasat un spor de 20% pentru perioada mentionata, astfel incat potrivit art. 78 alin 4 din Legea nr. 19/2000, cererea apare ca intemeiata.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- la data de 26.05.2009, solicitand respingerea actiunii formulate de reclamanta intimata.
In motivarea recursului, recurenta arata ca sporul de vechime a fost valorificat in conf.cu art. 164 alin 3 si 4 din Legea nr. 19/2000.
În drept, a invocat recurenta dispozițiile art.304 pct.4 si pct 9 Cod procedură civilă si art. 3041.proc.civ.
Solicita recurenta judecata in lipsa cf. art. 242 alin 2 Cpc.
Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului si mentinerea sentintei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 164 alin 3 din Legea nr. 19/2000, "a determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este următorul:
a) perioada 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983:
3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 - 10 ani;
5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 - 15 ani;
7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 - 20 de ani;
10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
b) perioada 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992:
3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3 - 5 ani;
6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5 - 10 ani;
9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10 - 15 ani;
12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15 - 20 de ani;
15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani".
Acest text trebuia coroborat cu dispozitiile art. 78 alin 1 "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice", iar potrivit art. 78 alin 4 "unctajul p. asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale".
Avand in vedere ca sporul de vechime a avut un caracter permanent, a facut parte din baza de calcul a pensiei dupa 1 aprilie 1992 si este dovedit cu adeverinta eliberata de angajator, fata de dispoz. art. 78 din Legea nr. 19/2000 si de principiul contributivitatii prev. de art. 2 din aceeasi lege, Curtea apreciaza ca, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit că acest spor trebuie avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Pentru aceste considerente recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.1652 din data de 27 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 149/3/AS/2009,în contradictoriu cu intimata, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
4ex./17.11.2009
Jud. Dalina,
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta