Plată asigurări sociale. Decizia 6765/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4781/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6765R
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de către recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.3755 din data de 05.05.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "plată asigurări sociale actualizare pensie de serviciu".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, intimatul personal, legitimat în fața instanței.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 02.09.2009 de către intimatul, întâmpinare, în dublu exemplar. De asemenea, la data de 28.09.2009, tot intimatul a depus o cerere, prin care solicită strigarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
Curtea comunică reprezentantului recurentului Ministerul Apărării Naționale, copie întâmpinare.
Recurentul Ministerul Apărării Naționale solicită lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE prin consilier juridic și intimatul personal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul Ministerul Apărării Naționale, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile, în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant. Acesta a optat pentru pensia militară de serviciu, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.164/2001. Astfel, sporul de vechime nu face parte din solda lunară brută și nu poate fi luat în calcul la actualizarea pensie.
Intimatul solicită respingerea recursului, ca nefundat, și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, astfel, se arată că este pensionat în baza Legii nr.164/2001, iar baza de calcul a pensiei sale este solda lunară brută a magistratului militar conform dispozițiilor din Legea nr. 138/1999, dar gradațiile militarilor constituie sporul de vechime. Prin OG nr. 83/2000, sporul de vechime a fost înlăturat din salarizarea magistraților și ca urmare, nu s-a aplicat nici magistraților militari, acesta fiind pensionat în acea perioadă și conform reglementărilor de atunci, la stabilirea pensiei i s-au aplicat gradațiile numai de la solda de grad, nu și la solda de funcție. Dar OUG nr. 27/2006 și Legea nr.45/2007 au înlăturat aceste discriminări, nu numai pentru magistrații civili, ci și pentru cei militari, inclusiv pensionari, motiv pentru care sporul de vechime se aplică prioritar la calculul soldei lunare a magistraților militari, ce constituie baza de calcul a pensiei militare de serviciu. De asemenea, solicită a se avea în vedere la deliberare filele 25-26 din dosarul de fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3755/5.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării - Serviciu Pensii Militare și Drepturi Sociale; a obligat pârâtul să actualizeze pensia militară de serviciu a reclamantului începând cu 13.03.2007 prin introducerea sporului de vechime de 25% calculat la indemnizația de încadrare bruta lunara ce reprezintă solda de funcție din baza de calcul a pensiei militare; a obligat pârâtul la plata diferențelor de drepturi de pensie actualizate cu indicele de inflație începând cu 13.03.2007 la zi; a respins cererea privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a trecut în rezervă la data de 25.06.2001, iar începând cu data de 01.07.2001 i s-a acordat pensie militară de serviciu, stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, conform deciziei nr.-/29.06.2001.
Pensia militară de serviciu a contestatorului se actualizează conform art. 46 din Legea nr. 164/2001 care cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează: a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data trecerii in rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22- 24 - cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei.
Art. 3 din OUG nr. 27/2006 arată că " (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută
și cu vechimea în magistratură prevăzută de din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
(2) Pentru judecătorii și procurorii militari, indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit prezentei ordonanțe de urgență reprezintă solda de funcție."
OUG nr. 27/2006 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007 care a introdus art. 4 indice 1 ce arata ca (1) Pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%; de la 5 la 10 ani - 10%; de la 10 la 15 ani - 15%; de la 15 la 20 ani - 20%; peste 20 ani - 25%. (2) Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă și se ia în calcul la acordarea, recalcularea și actualizarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, precum și a oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale.
Solda de funcție în cazul reclamantului este reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și în calculul acesteia trebuie să intre și sporul de vechime așa cum menționează art. 4 ind. 1 din OUG nr. 27/2006 începând cu data publicării acestui text în Monitorul Oficial.
De altfel, pârâtul recunoaște implicit că nu a actualizat pensia militară de serviciu începând cu data majorării indemnizației de încadrare brute lunare cu sporul de vechime de 25% pentru magistrați și personalul asimilat magistraților în activitate deoarece a invocat faptul că doar pentru magistrații cărora li se calculează pensia conform Legii nr. 303/2004 se aplică acel text de lege.
Prima instanța nu poate reține opinia pârâtului Ministerul Apărării, deoarece textul de lege, art. 4 ind. 1 din OUG 27/2006, nu face precizarea că acest spor se ia în calul doar pentru magistrații civili, acest articol fiind introdus prin legea de aprobare a OUG nr. 27/2006, iar prin faptul că textul se referă la includerea sporului de vechime și la recalcularea pensiilor alături de stabilire și actualizare, procedură ce este strict prevăzută doar în Legea nr. 164/2001 și nu de Legea nr. 303/2004, constituie un argument în plus în senul interpretării că acest spor trebuie să se ia în calcul și la actualizarea pensiilor militare intrând în componența soldei de funcție.
Sporul de vechime de 25% este reținut in acest procent deoarece reclamantul are o vechime de 36 ani, ceea ce conduce la acest procent conform art. 4 indice 1 din OUG nr. 27/2006.
Ca atare, prima instanța a admis acțiunea, a obligat pârâtul să actualizeze pensia militară de serviciu a reclamantului începând cu 13.03.2007, prin introducerea sporului de vechime de 25% calculat la indemnizația de încadrare bruta lunara, ce reprezintă solda de funcție din baza de calcul a pensiei militare.
Pentru că reclamantul a primit drepturi de pensie mai mici decât cele care i se cuveneau, producându-i-se astfel un prejudiciu, prima instanța a obligat pârâtul la plata diferențelor de drepturi de pensie actualizate cu indicele de inflație începând cu 13.03.2007 la zi.
A fost respinsa cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
S-a aratat ca nstanța de fond a pronunțat în cauză o hotărâre judecătorească netemeinică și nelegală, cu încălcarea prevederilor legale aplicabile în speță și fără a lua în considerare apărările Ministerului Apărării Naționale.
Recursul formulat de Ministerul Apărării Naționale se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu. Așa cum dispune textul de lege, magistrații militari pensionari pot primi fie pensie de serviciu ca magistrat, fie pensie militară de serviciu, în funcție de opțiunea fiecăruia, cumularea elementelor bazelor de calcul ale celor două pensii nefiind legal posibilă.
Așa cum s-a susținut și dovedit în fața instanței de fond, reclamantul a optat pentru pensia militară de serviciu și, ca urmare, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 164/2001.
Insă, Tribunalul București nu a luat în considerare apărările formulate în cauză de Ministerul Apărării Naționale.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 164/2001, pensiile militare de stat se stabilesc pe baza soldei lunare brute, din ultima lună de activitate, așa cum este definită la art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.
In temeiul prevederilor art. 3 din Legea nr. 138/1999, solda lunară se compune din următoarele elemente: solda de funcție, solda de grad, gradații, indemnizația de dispozitiv, solda de merit și indemnizația de comandă. Rezultă faptul că sporul de vechime nu face parte din solda lunară brută și nu poate fi luat în calcul la actualizarea pensiei.
Prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a reintrodus în salarizarea magistraților sporul pentru vechimea în muncă dar acesta nu se ia în calcul la stabilirea pensiei militare a magistraților militari.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, pentru judecătorii și procurorii militari, indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit prezentei ordonanțe de urgență reprezintă solda de funcție.
Totodată, potrivit prevederilor art. 4 alin (2) din actul normativ sus-menționat, indemnizația de încadrare lunară brută este indemnizația de încadrare prevăzută de art. 3 din aceeași ordonanță de urgență (stabilită prin multiplicarea valorii de referință sectorială cu un coeficient aferent funcției și instanței), majorată în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 cu un coeficient aferent vechimii în magistratură.
Ca urmare, sporul de vechime face parte din veniturile lunare brute ale magistratului, putând fi avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu în magistratură, dar nu face parte din indemnizația de încadrare lunară brută și ca atare, nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei militare de serviciu.
Reclamantul ar fi putut beneficia de sporul de vechime prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, doar dacă ar fi optat pentru pensia de serviciu, stabilită potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004. în acest sens, Tribunalul Bucureștis -a pronunțat prin sentința civilă nr. 4835/11.06.2008 în dosarul nr-, iar prin Decizia civilă nr. 1935/R/27.03.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTIa menținut ca temeinică și legală soluția primei instanțe.
S-a învederat instanței și faptul că sporul de vechime în muncă a reclamantului a fost deja valorificat la stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului sub forma gradației prevăzute de Legea nr. 138/1999 - gradația a VII-a (pentru care i se ia în calcul la pensia reclamantului un procent de 42% calculat la solda de grad).
A admite includerea în baza de calcul a pensiei de serviciu și a sporului de vechime introdus prin Legea nr. 45/2007 ar însemna valorificarea de două ori a aceluiași spor de vechime obținut o dată (ca gradație în baza legii salarizării militarilor și a doua oară în baza legii salarizării magistraților), fapt nepermis de legislația în vigoare. In acest sens, s-a pronunțat Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2061/11.03.2009, în dosarul nr-.
Pentru aceste motive, se solicită instanței să admită recursul, să aplice dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă și să modifice în tot hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
Intimatul a depus întâmpinare, arătând ca este titular de pensie militară de serviciu și pretinde numai drepturile ce i se cuvin în temeiul Legii nr. 164/2001.
Acea opțiune pe care o tot pomenește recurentul nu are substanță în cazul sau. La jumătatea anului 2001, când s-a pensionat, nu mai putea rămâne în activitate ca militar pentru că depășise cu mult limita de vârstă în grad [55ani] prevăzută de Statutul cadrelor militare [Legea nr.80/1995], iar pentru pensia de serviciu ca magistrat nu putea opta pentru că mai avea mult până la vârsta de 62 ani cerută de Legea nr. 92/1992 care era în vigoare atunci. Deci nu se poate spune că si-a exprimat opțiunea despre care se vorbește.
Formularea pretențiilor se întemeiază numai pe legea de bază - Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat - și nici hotărârea criticată nu cumulează elemente din bazele de calcul a două legislații paralele, cum se afirmă fără vreun temei în motivarea recursului.
Ceea ce se vrea a fi piatra de temelie a recursului este susținerea că sporul de vechime reintrodus în salarizarea magistraților prin Legea nr.45/2007 nu contează pentru pensiile magistraților militari, ci numai pentru cele ale magistraților civili. Se face prin aceasta doar o adăugare nepermisă la lege, pentru că nu există nicăieri vreo prevedere legală expresă în acest sens, cum ar fi fost necesar într-un domeniu atât de important dacă aceea ar fi fost rațiunea legii. Dimpotrivă, susținerea recurentului este contrazisă de texte legale explicite.
Baza de calcul a pensiei este solda lunară brută a magistratului militar calculată conform prevederilor art. 3-13 și pct. 11 de la Anexa nr. 7 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.
Se uzează de un artificiu descalificabil afirmându-se în motivarea recursului, ca o concluzie chiar subliniată îngroșat, că în enumerarea de la art.3 din Legea nr. 138/1999 a elementelor componente ale soldei lunare a militarului nu intră sporul de vechime. Se trece cu rea-credință peste faptul că în salarizarea militarilor gradațiile din acea enumerare de la art. 3 citată în întregime, constituie fără nici o discuție sporul de vechime. De altfel concluzia aldinată este contrazisă mai la vale cu 5 paragrafe, unde se afirmă că de fapt sporul de vechime a fost valorificat prin calcularea gradației la solda de grad.
La pct. 11 din Anexa nr.7 a Legii nr. 138/1999 se precizează că prioritar magistrații militari beneficiază de drepturile reglementate în legislația aplicabilă personalului autorității judecătorești. La data redactării textului respectiv, această legislație era în principal Legea nr.50/1956, care prevedea la art. 33 un spor de vechime distinct pentru magistrați. De aceea la alin.2 de la pct. 11 din pomenita Anexă nr.7 a Legii nr. 138/1999 s-a restrâns pentru magistrații militari aplicarea gradațiilor numai la solda de grad, nu și la solda de funcție cum prevede art. 11 din lege, pentru că altfel ar fi însemnat tocmai ceea ce invocă acum recurentul - valorificarea de două ori a aceluiași spor de vechime.
Cum este bine cunoscut, prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 sporul de vechime a fost înlăturat din salarizarea magistraților și ca urmare, nu s-a mai aplicat nici magistraților militari, în acea perioadă am fost pensionat și, conform reglementărilor de atunci, la stabilirea pensiei mi s-au aplicat gradațiile numai la solda de grad, nu și la solda de funcție.
OUG nr. 27/2006 și Legea de aprobare nr.45/2007, au înlăturat discriminările din acest domeniu, nu numai pentru magistrații civili, ci și pentru cei militari, inclusiv pensionari. Sporul de vechime revine astfel în legislația aplicabilă personalului autorității judecătorești, care se aplică prioritar la calculul soldei lunare a magistraților militari, conform pct. 11 alin. 1 din Anexa nr. 7 la Legea nr. 138/1999. Această soldă lunară brută, cum recunoaște și recurentul, constituie baza de calcul a pensiei militare de serviciu a magistraților militari. Legea nr. 45/2007 prevede că sporul de vechime se ia în calcul la acordarea, recalcularea și actualizarea pensiilor, fără vreo excludere a magistraților militari.
Cum rezultă chiar din textele de lege citate de recurent, nr.OUG 27/2006 prevede că pentru magistrații militari indemnizația de încadrare brută lunară constituie ceea ce Legea nr. 138/1999 numește solda de funcție. Completarea adusă de Legea nr. 45/2007 cu privire la sporul de vechime repară astfel discriminarea ce se făcuse prin nr.OG 83/2000, magistrații militari primind de atunci gradațiile militare calculate numai la solda de grad și sporul de vechime calculat la solda de funcție, acoperindu-se astfel ruptura dintre cele două legislații apărută în anul 2000.
Sub acest aspect, la jumătatea paginii a doua a motivării recursului, într-un alt paragraf aldinat se mai face un raționament nefondat, pornind de la faptul că sporul de vechime nu face parte din indemnizația de încadrare lunară brută, adică din solda de funcție a magistratului militar. Dar nici conform Legii nr. 138/1999 [art. 11] sporul de vechime al militarului [gradațiile] nu face parte din solda de funcție, ci constituie un spor procentual care se aplică la mai multe elemente, inclusiv solda de funcție. Este absolut consonantă prevederea de la art. 4/1 din nr.OUG27/2006 introdusă prin Legea nr. 45/2007.
Toate acestea nu înseamnă dublă valorificare a unui drept sau aplicarea cumulată împotriva legii a două baze de calcul al pensiei, ci concretizarea dispozițiilor din art. 74 alin 4 și 5 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu care magistrații militari sunt militari activi și au toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, alături de cele decurgând din legislația privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Așa fiind, instanța de fond obligând Casa militară de pensii a Ap. să ia în calcul la pensie de la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007 sporul de vechime prevăzut de această lege, socotit la solda de funcție, a făcut o aplicare corectă a legii și a adoptat o hotărâre temeinică, necesar a fi menținută în întregime.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
In baza art. 82 alin. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.
Așa cum dispune textul de lege, magistrații militari pensionari pot primi fie pensie de serviciu ca magistrat, fie pensie militară de serviciu, în funcție de opțiunea fiecăruia, cumularea elementelor bazelor de calcul ale celor două pensii nefiind legal posibilă.
Intimatul a trecut în rezervă la data de 25.06.2001, iar începând cu data de 01.07.2001 i s-a acordat pensie militară de serviciu, potrivit opțiunii sale, stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, conform deciziei nr.-/29.06.2001.
Optând pentru pensia militară de serviciu, intimatului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 164/2001.
Intr-adevăr, prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a reintrodus în salarizarea magistraților sporul pentru vechimea în muncă dar acesta nu se poate lua în calcul la stabilirea pensiei militare a magistraților militari.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, pentru judecătorii și procurorii militari, indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit ordonanței de urgență reprezintă solda de funcție.
Indemnizația de încadrare lunară brută este indemnizația de încadrare prevăzută de art. 3 din aceeași ordonanță de urgență (stabilită prin multiplicarea valorii de referință sectorială cu un coeficient aferent funcției și instanței), majorată în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 cu un coeficient aferent vechimii în magistratură.
Deci, sporul de vechime face parte din veniturile lunare brute ale magistratului, putând fi avute în vedere la stabilirea pensiei de serviciu în magistratură, dar nu face parte din indemnizația de încadrare lunară brută și ca atare, nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei militare de serviciu, neputându-se crea olex tertiaintre dispozițiile Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat si cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
De altfel, sporul de vechime în muncă a reclamantului a fost valorificat la stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului, sub forma gradației prevăzute de Legea nr. 138/1999 - gradația a VII-a (pentru care i se ia în calcul la pensia reclamantului un procent de 42% calculat la solda de grad).
Pentru toate aceste considerente, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, potrivit art. 312 alin. 1 si art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, si va modifica, în tot, sentința recurată, în sensul că va respinge contestația, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, prin DIRECȚIA PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL ȘI ASISTENȚĂ JURIDICĂ, împotriva sentinței civile nr.3755/5.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge contestația ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR ,
A
GREFIER,
Red.:
Dact.:
2 ex.
4.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea