Plată asigurări sociale. Decizia 825/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 825/ Dosar nr-
Ședința publică din 09 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerl Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Familiei, împotriva sentinței civile nr. 1274/M din 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 1.06.2009, iar apoi pentru astăzi, 9.06.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1274/M/26.06.2008, Tribunalul Brașova respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată din oficiu de catre instanta.
A admis acțiunea formulată și completată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justitiei, Ministerul Muncii Familiei si Egalitatii de, Ministerul Economiei si Finantelor.
A obligat pe paratii 1-4 la plata diferentei lunare de indemnizatie pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, de la suma de 800 lei lunar, pana la cuantumul lunar de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 6 luni de activitate, pentru perioada 1.01.2006 - 1.03.2006, suma ce urmeaza a fi actualizata cu indicele de inflatie si dobanda legala, la data platii efective.
A obligat pe paratii 1-4 la plata catre reclamanta a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A obligat pe paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce fondurile necesare platii sumelor de mai sus paratilor 1-4.
A respins actiunea formulata impotriva paratului STATUL R prin Ministerul Economiei si Finantelor ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta detine functia de judecator in cadrul Tribunalului B din data de 01.05.2004, iar la data de 19.12.2005 a beneficiat de concediu pentru cresterea copilului, potrivit dispozitiilor art. 122 alin. 1 din Lg. 19/2000 si art. 79 alin. 4 din Lg. 303/2004.
Potrivit art. 122 alin. 1 din Lg. 19/2000, in vigoare la data deschiderii dreptului, eneficiaza la cerere, de indemnizatia pentru cresterea copilului, optional, unul dintre parinti, daca solicitantul indeplineste conditiile de stagiu de cotizare prevazute la art. 98 alin. 4, respectiv daca a realizat, in conditiile art. 37 si/sau in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 38, un stagiu de cotizare de cel putin 10 luni in ultimele 12 luni anterioare datei nasterii copilului.
Totodata, potrivit art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, " n perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu."
Prin art. 28 alin. 2 din OUG. Nr. 148/2005 (intrata in vigoare la data de 01.01.2006, potrivit alin. 1 din acelasi articol) s-a stipulat ca, de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante au fost abrogate prevederile referitoare la concediu si indemnizatia pentru cresterea copilului, cuprinse in Lg. 19/2000 si respectiv in Lg. 303/2004.
Dispozitiile art. 1 al noului act normativ nu sunt aplicabile in speta, intrucat s-ar incalca principiul fundamental al neretroactivitatii legii civile, reglementata de art. 1 al Codului civil si implicit, principiul contributivitatii, prevazut de art. 2 alin. 1 lit. e din Lg. 19/2000.
Potrivit art. 1 din Codul civil, legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva". Prin urmare, o lege noua se poate aplica numai situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu fundamental a fost intarit si prin consacrarea lui expresa in Constitutia Romaniei, in art. 15 alin. 2. Asa fiind, nici chiar legiuitorul nu poate dispune ca o lege nou adoptata sa se aplice retroactiv.
Pe de alta parte, la data deschiderii dreptului reclamantei, de a beneficia de concediu pentru cresterea copilului - 19.12.2005, era necesara verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de art. 122 alin. 1 din Lg. 19/2000 respectiv, daca a realizat un stagiu de cotizare de cel putin 10 luni in ultimele 12 luni anterioare datei nasterii copilului (anterior datei de 18.08.2005).
Potrivit art. 8 alin. 1 din Lg. 19/2000 " onstituie stagiu de cotizare perioadele in care persoanele au platit contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania -".
Or, conditia acordarii indemnizatiei pentru cresterea copilului, in temeiul art. 1 din OUG 148/2005 este ca persoana beneficiara sa fi realizat in ultimul an anterior datei nasterii copilului, venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Lg. nr. 571/2003.
Este neindoielnic ca, la data deschiderii drepturilor reclamantei, sistemul de acordare a indemnizatie pentru cresterea copilului era raportat la contributia diferita a beneficiarilor acestei indemnizatii la sistemul de asigurari sociale, respectandu-se principiul contributivitatii.
Mai mult, prin Hotararea nr. 241/16.08.2007 emisa de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-a statuat ca, prevederile cuprinse in OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, sub aspectul modalitatii de tratament a magistratilor sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv si legitim, recomandandu-se Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de sa promoveze un proiect de act normativ care sa reglementeze diferit cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului de pana la 2 ani si in functie de latura contributiva a beneficiarilor de indemnizatie.
Asa cum s-a retinut prin hotararea sus mentionata, prin instituirea unui cuantum unic al indemnizatiei pentru cresterea copilului se creaza o discriminare, incalcandu-se art. 14 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului stabilind in acest sens ca "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Conventie este incalcat nu numai atunci cand statele trateaza in mod diferit persoane aflate in situatii analoage, fara a oferi justificari obiective si rezonabile, dar si atunci cand statele omit sa trateze diferit, tot fara justificari obiective si rezonabile, persoane aflate in situatii diferite, necomparabile.
Pentru considerentele expuse instanța a admis acțiunea reclamatei dând totodată relevanță dispozițiilor art. 1082 si art. 1073 civ. în conformitate cu care ri de cate ori debitorul nu-si executa obligatia, o executa cu intarziere sau necorespunzator, creditorul are dreptul de a solicita executarea obligatiei si repararea prejudiciului ce i-a fost produs prin intarzierea executarii.
Daunele-interese nu au natura unei noi obligatii care se naste ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligatiei de catre debitor, ele au caracterul de sanctiune si se adauga obligatiei neexecutate pentru a exprima prejudiciul total suferit de catre creditor.
In ceea ce priveste cererea formulata in completarea de actiunea de chemare in judecata, relativa la acordarea daunelor morale, instanta a constatat ca este intemeiata.
La data deschiderii dreptului social - 19.12.2005, asa cum s-a aratat anterior, aplicabile erau dispozitiile art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit carora, indemnizatia pentru cresterea copilului pana la 2 ani reprezenta 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni.
La acea data, reclamanta avea in derulare contractul de credit imobiliar nr. 24890/05.09.2002 incheiat cu Banca Comerciala si respectiv contractul de credit pentru nevoi personale nr. 14117/20.05.2005 incheiat cu Bank Romania SA, credite contractate in vederea achizitionarii unui imobil de locuit.
Reclamanta a facut dovada in cauza (fila 5 si 96 dosar) ca veniturile sale, chiar si cele obtinute din acordarea indemnizatiei in baza art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, reprezentau sursa principala de asigurare a achitarii ratelor si a intretinerii copilului.
Prin aplicarea retroactiva a dispozitiilor OUG nr. 148/2005, cu consecinta diminuarii seminificative a veniturilor de care a beneficiat, reclamantei i s-a creat un prejudiciu moral, fiind obligata sa renunte la un drept social instituit de lege, tocmai in vederea asigurarii cresterii si dezvoltarii corespunzatoare din puct de vedere fizic si psihic a copilului de pana la 2 ani.
Asa cum rezulta din probele administrate, reclamanta a fost obligata sa-si reia activitatea la momentul cand minorul avea varsta de 6 luni, varsta la care nevoile afective, educationale si de dezvoltare ale sugarului trebuiau satisfacute de mama.
Avand in vedere natura activitatii desfasurate, reclamanta a fost supusa unui discomfort psihic si stres, efecte negative percepute in plan psihic si familial, incompatibile cu starea medicala a unei mame care a nascut cu 6 luni in urma inceperii activitatii profesionale.
Pentru considerentele aratate, instanta a constatat ca reclamantei i s-a creat un prejudiciu moral a carui reparatie se impune prin plata unor despagubiri morale.
Despagubirea trebuie sa fie justa, rationala, echitabila, astfel stabilita incat sa asigure efectiv o compensatie suficienta a prejudiciului moral suferit.
Instanta a apreciat ca necesar si suficient cuantumul solicitat de reclamanta si in consecinta, va obliga paratii 1-4 la plata catre reclamanta a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii acțiunii introductive.
Recursul Ministerului Justiției critică hotărârea, sub un prim aspect, pentru temeiul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă - depășirea de către instanță a atribuțiilor judecătorești - în condițiile în care aceasta reține dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în pofida deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională, în conformitate cu care prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Pe de altă parte, se susține de către recurent că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, în condițiile în care Ministerul Justiției nu a fost inițiatorul dispozițiilor normative invocate de reclamantă ca temei al acțiunii, fiind astfel lipsit de orice culpă față de indemnizația primită de reclamantă.
Sub aspectul soluției date pe fondul cauzei, hotărârea este criticată pentru greșita aplicare a legii, arătându-se că indemnizația reclamantei pe perioada concediului pentru creșterea copilului a fost plătită potrivit dispozițiilor nr.OUG 148/2005, cu începere de la 01.01.2006, dată la care a încetat plata indemnizației stabilită prin Legea nr. 19/2000, legea făcând referire specială la această situație, a persoanelor aflate în plata indemnizației de această natură la data intrării ei în vigoare.
Recursul exercitat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, și Egalității de Șanse, critică în primul rând hotărârea pentru împrejurarea că aceasta a fost dată cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, învederându-se că față de natura litigiului, constând în despăgubiri solicitate de reclamantă, competența ar reveni judecătoriei iar nu tribunalului.
Tot din perspectiva normelor de ordin procedural, se invocă de către recurent greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât, raportat la calitatea profesională a reclamantei, potrivit Legii nr. 303/2004, obligați pot fi doar ordonatorii de credite, între reclamantă și acest pârât neexistând raporturi de muncă.
Cât privește fondul cauzei, se susține că prin nr.OUG 148/2005, s-a externalizat prestația din domeniul asigurărilor, fiind trecută la bugetul de stat, și s-a instituit un sistem unic necontributiv, potrivit căruia indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în sumă fixă de 800 de lei în anul 2006 și de 600 lei începând din anul 2007. dispozițiile art. 28 alin. 2 din menționatul act normativ a abrogat prevederile referitoare la concediul și indemnizația pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000, precum și în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
În cuprinsul expunerii de motive din cadrul recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, sentința primei instanțe este criticată pentru eronata respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, invocată la judecata în fond, arătându-se că atribuții în angajarea și salarizarea reclamantei revin Ministerului Justiției iar nu acestui pârât.
Pe fondul raportului, se invocă faptul că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii, dispozițiile nr.OUG 148/2005 fiind de strictă interpretare, neputând fi reținută situația de discriminare a reclamantei în condițiile reglementării unice a dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului.
Un motiv distinct de recurs vizează acordarea daunelor morale recunoscute de instanța de fond reclamantei, susținându-se că nu sunt întrunite condițiile acestor despăgubiri, motivațiile reclamantei fiind de natură subiectivă.
Recursurile declarate de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov se prevalează de greșita aplicare a legii de către instanța de fond. Ambele recursuri fac referire la dispozițiile imperative ale nr.OUG 148/2005, care stabilesc cu caracter imperativ că, de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, se abrogă prevederile cuprinse în Legea nr. 19/2000, respectiv Legea nr. 303/2004.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate invocate, cu opinie majoritară, curtea apreciază recursurile ca nefonate.
Prealabil examinării motivelor de nelegalitate care tind la modificarea în tot a sentinței sub aspectul soluției pronunțate pe fondul cauzei, motive comune în esență tuturor căilor de atac exercitate,vor fi analizate incidentele procedurale invocate de recurenți.
Relativ la motivul de recurs de care se prevalează pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - necompetența materială a primei instanțe - acesta este neîntemeiat.
Astfel cum rezultă din motivele circumscrise acestei critici, încălcarea normelor de competență ar rezulta din abrogarea de către nr.OUG 148/2005 a dispozițiilor Legii nr. 19/2000, care, prin art. 155 stabilesc competența de soluționare în primă instanță în favoarea tribunalelor a litigiilor referitoare la indemnizații și alte drepturi de asigurări sociale. Obiectul acțiunii introductive îl constituie acordarea diferenței cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului, litigiu de natura celor reglementate de Legea nr. 19/2000. Mai mult, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, litigiile de muncă și asigurări sociale sunt date în competența de primă instanță a tribunalelor specializate sau a secțiilor specializate de la nivelul tribunalelor, ceea ce atrage odată în plus competența de soluționare a acestei instanțe.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului recurent Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, a cărei lipsă a fost invocată pentru prima dată în recurs de către recurent, rezidă din prevederile art. 19 ale nr.OUG 148/2005, potrivit cărora fondurile destinate plății drepturilor stabilite prin acest act normativ se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în titulatura recunoscută acestei instituții la momentul intrării în vigoare a ordonanței amintite. Drept consecință, câtă vreme cât prin cererea de chemare în judecată se solicită acordarea diferenței de indemnizație pentru creșterea copilului, este firesc ca hotărârea să fie opozabilă și acestei părți, direct implicată în recunoașterea drepturilor pretinse de reclamantă cu acest obiect.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, astfel cum a statuat și prima instanță, aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care calculul și plata indemnizației de asigurări sociale cuvenite reclamantei se fac de către angajator, iar potrivit prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Justiției repartizează fondurile către angajator, Tribunalul Brașov, în vederea efectuării plăților.
În mod corespunzător, este neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor. În cauză este irelevantă existența unui raport de prepușenie specific celui de dreptul muncii dintre acest pârât și reclamantă, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor fiind justificată de atribuțiile specifice, reglementate expres, în materia bugetului de stat, în virtutea cărora pune la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare plății unor debite la care acesta din urmă poate fi obligat.
Trecând la analiza fondului determinat al raportului litigios, se constată că prima instanță a făcut o legală aplicare a principiilor care guvernează aplicarea în timp a legii civile - față de momentul nașterii dreptului pretins de reclamantă - fără ca prin hotărârea pronunțată să depășească sfera atribuțiilor judecătorești.
După cum se desprinde din considerentele sentinței, instanța de fond a luat act de constatarea stării de discriminare rezultată din nr.OUG 148/2005, de către chiar organul abilitat, prin hotărârile nr. 241/2007 și nr. 422/2007. Pe această cale, tribunalul nu a anulat sau refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci, luând în considerare hotărârile organului abilitat de lege să se pronunțe asupra stării de discriminare, a dispus aplicarea în continuare a normei cuprinse în actul normativ abrogat prin norma de discriminare, ceea ce nu echivalează nici cu crearea unei norme juridice pe cale judiciară și nici cu aplicarea unei norme cuprinse în alte acte normative, în sensul deciziilor Curții Constituționale invocate de recurenți. Sentința tribunalului face referire la deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că înțelesul sintagmei discriminare este supusă normelor europene, prevederilor art. 20 alin. 2 din Constituția României care reglementează principiul aplicării directe și imediate ale dispozițiilor Convenției, astfel cum acestea sunt interpretate de curtea europeană.
Pe această cale, aplicarea nr.OUG 148/2005 a fost raportată la considerentele hotărârilor de discriminare, la practica CEDO în acest domeniu, și, nu în ultimul rând, la principiul contributivității înscris în art. 19/2000, la baza acestuia din urmă statuând că reclamanta a avut o cotă de contribuție mai mare, care trebuie să-i fie recunoscută față de momentul când s-a născut dreptul la obținerea indemnizației pentru creșterea copilului.
Cât privește abrogarea prevederilor art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, aceasta este reală însă, în aplicarea discriminării constatate de, raportat și la documentele internaționale la care România este parte, inclusiv la practica, singura măsură de reparare a discriminării poate să constea în înlăturarea prevederii discriminatorii și revenirea la actul normativ anterior.
În fine, raportat la datele speței, acordarea daunelor morale de către prima instanță este justificată, fiind întrunite cerințele răspunderii instituită de art. 998-999 Co civil sub forma recunoașterii acestui prejudiciu, desprins din derularea raporturilor de muncă ale reclamantei cu angajatorul și unitățile subordonate, respectiv ministerul d e resort implicat în acordarea indemnizației solicitate. În absența faptelor culpabile ale acestor pârâți, de a aloca în calculul indemnizației o altă sumă decât cea care i se cuvenea reclamantei, prejudiciul ca rezultat cauzal nu s-ar fi produs. Or, probele dosarului relevă ceea ce prima instanță a reținut: angajată în rambursarea unor credite bancare, reclamanta era principalul garant din familie, prin cuantumul indemnizației totale, în respectarea contractelor de creditare, fapt care a determinat-o să-și întrerupă concediul postnatal, la 6 luni de la nașterea copilului, pentru a beneficia de sursa de venit corespunzătoare suportării ratelor scadente. Implicațiile emoționale, afective ale acestui gest, deopotrivă pentru mamă și copil, sunt incomensurabile, încât suma de 10.000 lei solicitată de reclamantă și acordată de instanță este, în limite rezonabile, justă, rațională și echitabilă.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursurile și a menține hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL BRAȘOV și Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 1274/M/26.06.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
pt. - - - -, - -
aflat în concediu de odihnă,
semnează: Vicepreședinte instanță:
Opinie separată,
În sensul admiterii recursurilor și respingerii acțiunii reclamantei.
JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
pt.,
aflată în concediu de odihnă,
semnează: Grefier șef secție,
OPINIE SEPARATĂ,
În dezacord cu opinia majoritară, consider că în cauză recursurile formulate de pârâți se impunea fi admise, iar sentința atacată modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei pentru următoarele considerente:
Reclamanta deține funcția de judecător în cadrul Tribunalului Brașov, iar la data de 19.12.2005 a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului, primind o indemnizație în baza art. 122 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 și a art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora indemnizația reprezintă 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni.
Prin dispozițiile art. 28 alin. 2 din nr.OUG 148/2005 intrate în vigoare la data de 01.01.2006 au fost abrogate prevederile referitoare la indemnizația pentru creșterea copilului cuprinse în Legea nr. 19/2000 și respectiv Legea nr. 303/2004.
Mai mult decât atât, prin dispozițiile tranzitorii ale aceluiași act normativ (OUG nr. 148/2005) se prevede în mod expres că dispozițiile acestei ordonanțe se aplică și persoanelor care, la data de 31.12.2005 se află în plata indemnizației pentru creșterea copilului reglementată de Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 303/2004.
Dispozițiile noului act normativ nu pot fi ignorate în baza argumentelor referitoare la neretroactivitatea legii civile câtă vreme există prevederi tranzitorii care reglementează expres situația în care se află reclamanta.
Instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă a legilor în vigoare, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege în vigoare la un moment dat este discriminatorie cu o lege anterioară sau ulterioară. În acest sens trebuie menționat că prevederile nr.OG 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea invocării oricărei fel de discriminareîn aplicarea unui act normativînsă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821/2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al nr.OG 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
În situația în care soluția legislativă aleasă cu ocazia schimbării politicii de protecție socială conține norme tranzitorii care încalcă anumite principii constituționale (neretroactivitatea legii civile, egalitatea cetățenilor etc.) părțile aveau posibilitatea de a invoca neconstituționalitatea respectivei norme întrucât instanțele ordinare au obligația de a respecta conținutul normelor legale în vigoare.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești depuse de intimata reclamantă ca și practică judiciară, curtea reține că situația părților din respectivele cauze nu este identică cu cea a reclamantei iar, pe de altă parte, hotărârile judecătorești nu constituie izvor de drept. Nici practica CEDO invocată de intimată nu este relevantă în soluționarea prezentei cauze, datorită faptului că modificările legislative în materia drepturilor de asigurări sociale au la bază strategii economice și financiare mai presus de interesele particulare ale cetățenilor.
A se vedea în acest sens cauzele Tflimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă cat, CEDO a subliniat: "Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art. 14 trebuie să existe o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
JUDECĂTOR,
- -
Red./09.07.2009
Red.op.sep. /10.08.2009
Tehnoredact./14.07.2009
Tehnoredact. op. /17.08.2009
Jud. fond,
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Cristina Ștefăniță, Maria
