Pretentii. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 157/

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu judecător

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier: Veronica Dorinela

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, sector 1, nr. 1A, împotriva sentinței civile nr. 1289/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul G, domiciliat în G,-, - 3,. 1,. 5, având ca obiect "PRETENȚII".

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurentul pârât MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE și intimatul reclamant

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citat cu copia motivelor de recurs intimatul reclamant a depus concluzii scrise; în cadrul motivelor de recurs pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea, constată cauza în stare de judecată și, avându-se în vedere că recurentul pârât a solicitat judecarea în lipsă, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1289 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Galațis -a admis acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

A fost obligată pârâta să calculeze renta lunară cuvenită reclamantului începând cu data de 26 septembrie 2005 în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție, la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale stabilite conform art. 141din nr.OUG 12/2004.

A fost obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor rezultate ca urmare a recalculării rentei cu începere de la data de 26 septembrie 2005.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, la data de 26 septembrie 2008, reclamantul Gas olicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, plata rentei lunare, începând cu luna septembrie 2005, potrivit Legii nr. 210/2004 și nr.OUG 12/2004.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că este veteran de război decorat, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război decorați cu medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu un procent de 25% din solda de grad a unui sublocotenent. A mai arătat că aceste drepturi i-au fost achitate la zi.

Totodată, reclamantul a învederat faptul că legea menționată a fost modificată prin nr.OUG 12/2004, în sensul că, începând cu data de 1 martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și de funcție, la minim ale unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, însă aceste prevederi legale, deși nu sunt abrogate, nici nu au fost aplicate.

În susținerea acțiunii, reclamantul s-a folosit de proba cu acte, probă încuviințată de instanță la termenul de judecată din data de 16.10.2008, depunând la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: certificat emis de Unitatea Militară nr. 02405 Pitești la data de 02.06.1992, copia legitimației de veteran de război, copia brevetului prin care i s-a acordat Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941- 1945", copia buletinului de identitate și copia cuponului de pensie.

Pârâtul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare (fila 10 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că semnificația noului text de lege introdus, respectiv a art. 141din nr.OUG 12/2004 nu rezultă doar din interpretarea sistematică a art. 13, 14 și 141din Legea nr. 44/1994, în ordinea lor firească, ci și din nota de fundamentare a nr.OUG 12/2004, astfel că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a egaliza toți veteranii de război, sub aspectul cuantumului rentei la care aceștia sunt îndreptățiți, ci de a se stabili drept criteriu de raportare nivelul minim al soldei de grad și/sau al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării. A mai învederat pârâtul că s-a urmărit tocmai înlăturarea inechității dintre veteranii de război decorați, inechitate determinată de apartenența la un sistem sau altul de asigurări sociale (Ap. sau ). A precizat pârâtul că legiuitorul a intenționat, însă, păstrarea diferențierilor justificate între veteranii de război în funcție de categoria din care fac parte, adică în funcție de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul Gas olicitat plata drepturilor legale de rentă, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 12/2004 și ale Legii nr. 210/2004.

Din probele administrate în cauză, s-a reținut că reclamantul are calitatea de veteran de război, fiind decorat cu medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război modial, 1941- 1945", conform Brevetului depus la dosar, la fila 4.

În această calitate, acesta beneficiază de indemnizația prevăzută de disp. art. 12 din Legea nr. 44/1994, precum și de o rentă prevăzută de nr.OUG 215/2000 care a modificat și completat Legea nr. 44/1994.

Potrivit art. 141, introdus prin nr.OUG 12/2004, de completare a Legii nr. 44/1994, "începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."

Din interpretarea teleologică a textelor menționate rezultă că:

Până la modificarea Legii nr. 44/1994 prin nr.OUG 12/2004, art. 13 acorda diferite drepturi veteranilor de război, respectiv împroprietăriri și rente. Astfel, pentru o anumită medalie se acorda rentă de 100% din solda de grad și de funcție a unui sublocotenent. Pentru alt gen de medalie se acorda o rentă mai mică de 50% sau 755 din solda de grad, iar pentru alte titluri și medalii o soldă de 25% din solda de grad. Prin urmare, procentele sunt diferite în funcție de distincția acordată. Pentru unele medalii, textul prevede ca reper de raportare solda unui sublocotenent, soldă compusă din solda de grad și solda de funcție, iar pentru alte medalii, criteriul era doar solda de grad. De menționat este și aspectul că nu se poate specifica dacă este vorba despre un sublocotenent N sau despre un sublocotenent

Prin nr.OUG 12/2004, se introduce în lege art. 141care modifică două aspecte și anume: aspectul potrivit căruia criteriul de raportare va fi întotdeauna solda sublocotenentului din cadrul Ministerului Apărării Naționale, înlăturându-se astfel tratamentul diferențiat în funcție de apartenența la un sistem sau altul de asigurări sociale, precum și aspectul potrivit căruia, în cazul în care dreptul de rentă se calculează raportat la solda de grad și solda de funcție la minim a unui sublocotenent, se va avea în vedere nivelul soldei de grad și al soldei de funcție.

Astfel, instanța apreciază că renta lunară cuvenită reclamantului nu reprezintă doar un procent de 25% din solda de grad, așa cum susține pârâtul, ci din cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Pentru a ajunge la această apreciere, instanța a avut în vedere atât ordinea în care este așezat art. 141, respectiv după enumerarea tuturor rentelor, cât și interpretarea logico-gramaticală a textului care menționează că "renta lunară prevăzută la art. 13 și 14", referindu-se, deci, la toate tipurile de rentă prevăzute de cele două articole, " se calculează, după caz - adică în funcție de procentul corespunzător, ce rămâne neschimbat - în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție. Legiuitorul a folosit în textul menționat sintagma "și", nu pe aceea de "sau", cum, în mod eronat a fost interpretată de către pârât, tocmai pentru a exprima faptul că dreptul de rentă se calculează raportat, cumulativ, la cele două criterii (solda de grad și cea de funcție).

Dat fiind faptul că, pârâta a calculat drepturile de rentă ale reclamantului, cu încălcarea dispozițiilor legale sus arătate, instanța urmează a admite în parte acțiunea, cu consecința obligării pârâtului să calculeze renta lunară cuvenită reclamantului începând cu data de 26.09.2005 în funcție de în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție, la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale stabilite conform art. 14 indice 1 din OUG nr. 12/2004.

Acțiunea a fost admisă în parte ținând cont de faptul că reclamantul a introdus acțiunea la data de 26 septembrie 2008, iar pentru drepturile aferente perioadei 1 septembrie 2005 - 25 septembrie 2005 s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiilor art. 1 și art. 3 din Decretul-Lege nr. 167/1958.

Având în vedere susținerea reclamantului din acțiune potrivit căreia o parte din drepturile cuvenite reclamantului i-au fost achitate la zi, instanța a dispus obligarea pârâtei să plătească diferențele rezultate ca urmare a recalculării rentei cu începere de la data de 26 septembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Art. 141introdus prin Legea nr. 44/1994 este un text prin care se completează dispozițiile art. 13 și 14 din aceeași lege și nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale.

Semnificația noului text introdus prin nr.OUG 12/2004 nu rezultă doar din interpretarea sistematică a art. 13, 14 și 141din Legea nr. 44/1994 ci și din nota de fundamentare.

Intenția legiuitorului nu a fost aceea de a egaliza toți veteranii de război sub aspectul cuantumului rentei la care aceștia sunt îndreptățiți ci de a stabili drept criteriu de raportare nivelul minim al soldei de grad și/sau al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Prin nr.OUG 12/2004 s-a urmărit înlăturarea unei inechități prin stabilirea unui criteriu unic de calculare a rentei pentru cei decorați cu astfel de medalii și anume în funcție de solda de grad și/sau solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Aceasta nu înseamnă că nu vor păstra diferențierile justificate între veteranii de război în funcție de categoria din care fac parte, adică în funcție de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, întrucât rentele se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 299, 312 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este fondat însă față de următoarele considerente:

În cauză, la data de 10 noiembrie 2008, s-a pronunțat decizia nr. 45 din 10 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 141raportat la dispozițiile art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin nr.OUG 12/2004, aprobată prin Legea nr. 210/2004, se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 și 14 din lege, în raport cu solda de grad și/sau solda de funcție, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale.

, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Deci, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este în concordanță cu motivele invocate de recurenta pârâtă.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza "Beian contra României"), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.

În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 141din Legea nr. 44/1994, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 45 din 10 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De altfel, prin decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop, Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.

" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.

Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. 1 din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Printr-o altă decizie nr. 528 din 2 decembrie 1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. 2 din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.

Întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, fiind vorba de un înscris nou.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 și art. 3041Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și se va modifica în parte sentința civilă nr.1289 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Galați.

În rejudecare, se va respinge acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de recurentul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, cu sediul B, nr. 1A, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1289/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Modifică în t o sentința civilă nr. 1289/2008 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:

RESPINGE acțiunea formulată de reclamantul G, domiciliat în G,-, - 3,. 1,. 5, ca nefondată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red./17 februarie 2009,

Tehnored. 2 ex./6 martie 2009,

Fond: -

Asistenți judiciari: -

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pretentii. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Galati