Pretentii. Decizia 225/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 225/

Ședința publică din 13 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel

GREFIER - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de revizuienta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.1204/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în G,-, - 13,. 71.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.02.2009.

CURTEA

Asupra recursului privind litigiul de asigurări sociale de față.

Prin cererea formulată de Casa Județeană de Pensii G înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, aceasta a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 246/21.02.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr-.

S-a arătat că după pronunțarea hotărârii s-a descoperit un nou înscris, respectiv adresa P 22679 emisă de Direcția Financiar Contabilă ( 3), potrivit căreia intimatul nu are calitatea de asigurat în sistemul public, ci beneficiar de pensie militară.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se cere nu poate fi pusă în executare, iar Casa Județeană de Pensii G este lipsită de calitate procesuală pasivă.

Analizând actele aflate la dosar se constată că prin sentința civilă nr. 246/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar -, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, iar pârâta Casa Județeană de Pensii Gaf ost obligată să calculeze renta cuvenită reclamantului în funcție de solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul, începând cu 04.02.2005.

Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 316/05.05.2008 a Curții de APEL GALAȚI, prin care s-a respins ca fiind nefondat recursul pârâtei.

Prin Sentința Civilă nr. 1204/08.10.2008 Tribunalul Galația respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

În motivare tribunalul a reținut că din analiza actelor aflate la dosar, se constată că pe parcursul desfășurării procesului civil, pârâta Casa Județeană de Pensii G nu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și nu a arătat nici la judecarea cauzei în fond și nici în recurs că intimatul nu figurează în baza de date a sistemului public.

Înscrisul invocat de Casa Județeană de Pensii G, respectiv adresa aflată la fila 3, nu întrunește cerințele prevăzute de art. 322 pct.5 pr.civilă, întrucât a fost emisă după judecarea cauzei și nu a fost reținut de partea potrivnică. Totodată, nici nu se poate reține că nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentei.

Actul depus nu este să conducă la admiterea unei cereri de revizuire, chiar dacă în el se confirmă o situație fundamental deosebită de cea reținută de instanță ca determinantă în pronunțarea hotărârii.

Casa Județeană de Pensii G la o simplă verificare a propriei evidențe, avea posibilitatea să constate că reclamantul nu are calitatea de asigurat în sistemul public.

Față de aceste considerente, cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii G solicitând modificarea ei și admiterea cererii de revizuire.

În motivare a arătat că noțiunea de înscris nou poate fi interpretată într-un sens mai larg, în acest sens fiind invocată practica instanței supreme.

Susține că principiile adevărului, echității și justiției alături de celelalte principii fundamentale de drept trebuie avute în vedere, pentru a se asigura garanția dreptului împotriva imprevizibilității normei coercitive și asigurarea concordanței legilor și oportunității lor.

Consideră că, chiar dacă hotărârea criticată nu este dată cu încălcarea prevederilor legale, ea este dată cu aplicarea greșită a legii în spiritul ei.

Solicită a se avea în vedere și Decizia nr. 45/10.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în dosarul nr. 23/2008.

Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată doar în condițiile restrictive prevăzute de art. 322 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

Conform art. 322 pct.5 se poate formula cerere de revizuire dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, înscrisul nou invocat nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că revizuienta avea posibilitatea să constate că reclamantul nu are calitatea de asigurat în sistemul public printr-o simplă verificare a propriei evidențe, sau prin studierea dosarului în care reclamantul depusese un cupon de pensie emis de Ministerul Apărării Naționale.

soluției pronunțate, greșelile instanței de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară de atac a revizuirii.

A repune în discuție fondul litigiului înseamnă a trece peste o hotărâre judecătorească irevocabilă și a încălca principiul securității raporturilor juridice.

În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr.1204/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 13 Februarie 2009.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

: /27.02.2009

: DC/ 2 ex/04.03.2009

Fond://

Asistenți judiciari:/C-tin

OPINIE SEPARATĂ ÎN:

recursului și a cererii de revizuire.

sentinței civile nr. 1204/8.10.2008 a Tribunalului Galați și trimiterii cauzei spre rejudecare a fondului cauzei la aceeași instanță.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

Am opinat separat asupra soluției pronunțate în cauză, pentru următoarele considerente:

Cazul de revizuire invocat de recurenta - revizuientă Casa Județeană de Pensii G vizează descoperirea unui înscris nou având caracter determinant, de natură să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată cu ocazia judecății.

În acest sens a fost invocată adresa nr. 22679/3.07.2008 emisă de Ministerul Apărării - Direcția Financiar - Contabilă din care rezultă că intimatul este pensionat militar, beneficiind în sistemul pensiilor militare de stat de dreptul de rentă prevăzut de Legea nr. 44/1994 începând cu data de 01.12.2000, fiind decorat cu "Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial, 1941 - 1945".

Apreciez că înscrisul de mai sus reprezintă un înscris nou în sensul prevederilor art.322 pct.5 Cod procedură civilă, situația juridică relevată de acesta fiind o nouă și necunoscută instanțelor cu ocazia soluționării litigiului dintre părți.

Pentru că înscrisul respectiv a fost descoperit ulterior relevând o împrejurare care nu a fost cunoscută de către recurenta - revizuientă dintr-o împrejurare mai presus de voința sa și având caracter determinant în cauză, raportat la calitatea intimatului de asigurat în sistemul pensiilor militare de stat.

JUDECĂTOR,

Op.separată- /27.03.2009

:DC/2 ex/27.03.2009

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Marioara Coinacel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pretentii. Decizia 225/2009. Curtea de Apel Galati