Pretentii. Decizia 2319/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2319/R/2009
Ședința publică din 02 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S împotriva sentinței civile nr. 1244 din 01 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 octombrie 2009, prin registratura instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1244 din 01 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, care a fost obligată să plătească reclamantului inflația pe perioada 1 noiembrie 2004 și până la data plății efective a drepturilor bănești de revoluționar dobândite în baza Legii nr. 42/1991.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul este posesor al certificatului de revoluționar seria -.00519 eliberat de Comisia a Revoluționarilor din 1989, prin care acestuia i s-a acordat titlul de luptător pentru victoria române din 1989 - pentru fapte deosebite.
Astfel, reclamantul este beneficiar al prevederilor Legii -.341/2004, recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din 1989.
Prin Adeverința -.18/9210/din 04.12.2008 eliberată de către Secretariatul de Stat Pentru Problemele Revoluționarilor din cadrul Guvernului României - fila 4, se confirmă data depunerii dosarului reclamantului pentru preschimbarea certificatului obținut în baza Legii -. 42/1991, ca fiind 21 octombrie 2004.
Reclamantul a depus la data de 15 2008 la pârâta Casa Județeană de Pensii S cererea însoțită de documentația pentru acordarea drepturilor conform Legii -. 341/2004 privind titlul de luptător rănit și/sau luptător reținut în timpul evenimentelor din 1989.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Sae mis decizia nr. - din 11.03.2009, prin care reclamantului i s-au stabilit drepturile lunare cuvenite în baza art. 4 alin.4 din Legea nr. 341/2004, modificată și completată.
În conformitate cu prevederile art.3, alin1 lit.b pct.3 din Legea nr. 341/2004, titlu de Luptător prin Fapte Deosebite, este atribuit persoanelor care, în perioada 14-23 1989, au mobilizat și au condus grupuri sau mulțimi de oameni, au constituit și au menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar și le-au apărat până la data de 23 1989.
Persoanele care dețin titlul de mai sus beneficiază de o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1.10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale, aprobat prin legea bugetului de asigurări sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
Conform prev. art. 4*1, la calcularea drepturilor restante, coeficientul de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat.
În conformitate cu prev. art.5 alin.1, lit.m din Legea nr. 341/2004, modificată și completată, persoanelor care dețin titlu de Luptător prin Fapte Deosebite, se acordă o indemnizație lunară, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0.6, calculat conform prev. art. 4, alin.2 din Legea nr. 341/2004, modificată și completată.
Conform art. 4*1 din Legea nr. 341/2004, modificată și completată, indemnizațiile prevăzute la art. 4 și 5, se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor.
Prin calculul efectuat în cauză s-a stabilit că reclamantului i se cuvine o sumă de 15.137 lei, reprezentând indemnizație reparatorie actualizată cu indicele de inflație.
Prin urmare, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând admiterea acestuia în baza art.304 pct.9 și 3041.pr.civ. și casarea în totalitate a sentinței atacate.
În motivarea pârâta arată că, în cazul reclamantului, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, eliberat adeverința nr.18/9210/F, în data de 04.12.2008, prin care adeverește că acesta a depus documentația de preschimbare a certificatului seria - - B, nr.00387, la data de 21.10.2004.
Astfel, prin decizia nr.-/11.03.2009, s-au stabilit drepturile prevăzute de Legea nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare, drepturi acordate începând cu data de 01.11.2004, în cuantum de 108.808 lei, din care, indemnizație reparatorie, în cuantum de 70.406 lei, respectiv, 38.402 lei, reprezentând indemnizația lunară.
În ceea ce privește capătul de cerere privind aplicarea indicelui de inflație, acesta nu poate fi acordat, întrucât nu există nici un temei legal, iar între instituția pârâtă și reclamant nu există nici un raport de serviciu, cu atât mai mult, cu cât cererea a fost depusă în data de 15.12.2008.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Așa cum corect a reținut și prima instanță, art. 41alin. (3) din Legea 341/2004 indemnizațiile prevăzute la art. 4 și 5, se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor. Drept urmare, nu are relevanță pentru acordarea indemnizației data la care a fost depusă cererea la Casa Județeană de Pensii
Art. 4 alin.(3) din același act normativ prevede că "la calculul drepturilor restante, coeficientul de multiplicare se aplică asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător fiecărui an din perioada pentru care se calculează drepturile restante".
Prin modul de calcul al drepturilor restante nu se asigură o despăgubire integrală a reclamantului, în condițiile în care se utilizează salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător fiecărui an din perioada pentru care se calculează drepturile restante.
De asemenea, acordarea acestor drepturi cu întârziere s-a realizat din culpa statului (respectiv a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989) și singura modalitate de a se acoperi integral prejudiciul reclamantului așa cum prevede art. 1082 cod civil o reprezintă indexarea sumelor restante.
Este adevărat că nu există raport de serviciu între reclamant și Casa Județeană de Pensii S, însă acest aspect nu are legătură cu acordarea indemnizației și, cu atât mai puțin cu acordarea drepturilor restante indexate.
Având în vedere aceste considerente, se apreciază că tribunalul a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S împotriva sentinței civile nr. 1244 din 01.06.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțate în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact.
5 ex./02.12s.2009
Jud.fond: și
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima