Pretentii. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 409/

Ședința publică de la 13 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 121/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, jud. G, având ca obiect "ACHITARE ".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimata pârâtă CASA JUDETEANA DE PENSII G consilier juridic -, lipsă fiind recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat fiind scutit de taxă judiciară de timbru; în cadrul cererii de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa; citată cu copia motivelor de recurs intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Gad epus întâmpinare, cu duplicat pentru comunicare recurentului, după care:

La întrebarea instanței adresată reprezentantului intimatei dacă apreciază că se impune comunicarea duplicatului întâmpinării, acesta precizează că prin întâmpinare a formulat apărări pe fondul cauzei care au fost reținute și cu ocazia judecării în fond fiind cunoscute de recurentul-reclamant, motiv pentru care apreciază că nu se impune comunicarea acesteia.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul instituției intimate solicită respingerea recursului ca nefondat invocând recursul în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 13, 14 și 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994, modificată, soluționat prin Decizia nr. 45/10.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 23/2008, cu aplicabilitate în speța dedusă judecății.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 121/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- la data de 15.12.2008 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii G, plata rentei lunare, începând cu luna decembrie 2005, potrivit Legii nr. 210/2004.

Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că este veteran de război decorat, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război decorați cu medalia "Crucea Comemorativă al celui de-al doilea război mondial" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu un procent de 75% din solda de grad a unui sublocotenent. A mai arătat că aceste drepturi i-au fost achitate la zi.

Totodată, reclamantul a învederat faptul că legea menționată a fost modificată prin nr.OUG 12/2004, în sensul că, începând cu luna martie 2004, lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și de funcție, la minim ale unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, stabilită conform legii.

În susținerea acțiunii, reclamantul s-a folosit de proba cu acte, depunând la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: brevetul privind acordarea medaliei "Crucea Comemorativă al celui de-al doilea război mondial", copia legitimației de veteran de război, copia buletinului de identitate al reclamantului, copia cuponului de pensie.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că prin introducerea art. 141 din Legea nr. 44/1994, s-a stabilit modul de calcul al rentei cuvenite beneficiarilor, însă în funcție de distincția militară conferită.

Astfel, veteranii de război beneficiază în funcție de ordinele și medaliile cu care au fost decorați, pentru faptele de arme săvârșite, de următoarele rente: cei decorați cu Ordinul cu spade, în grad de, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent, cei decorați cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial", de o rentă echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim.

A precizat pârâta că textele art. 13 și art. 14 din lege au rămas nemodificate, sens în care reclamantul a primit în mod corect drepturile de rentă.

În aceste condiții, a susținut pârâta, este vorba despre creșterea cuantumului rentei cuvenite beneficiarilor ce se încadrează în prevederile articolului, de la 25% la 50% din solda de grad a unui sublocotenent. A mai arătat pârâta că, prin sintagma "după caz", legiuitorul a avut în vedere diferențierea modului de calcul și nu aplicarea procentelor de 25%, 75%, respectiv 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcție, la minim. De asemenea, elementul de noutate introdus de nr.OUG 12/2004 îl constituie introducerea, ca nivel de referință pentru calculul rentei lunare a veteranilor de război, a soldei de grad și a soldei de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat plata drepturilor legale de rentă, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 12/2004 și ale Legii nr. 210/2004.

Din probele administrate în cauză, s-a reținut că reclamantul are calitatea de veteran de război, fiind decorat cu medalia "Crucea Comemorativa al celui de-al doilea război mondial".

lunară a veteranilor de război, cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru fapte de arme săvârșite pe câmpul de luptă, prevăzută la art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, republicată, se recalculează începând cu data de 1 martie 2004, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și/sau al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Acest mod de calcul a fost instituit prin introducerea, prin articolul unic al nr.OUG 12/2004, a articolului 141 care prevede că: "începând cu luna martie 2004, lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."

Textul nou introdus modifică modalitatea anterioară de calculare a rentei, care se stabilea diferențiat, prin raportare fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Internelor și Reformei Administrative întrucât existau reglementate două cuantumuri diferite ale soldei de grad a unui sublocotenent: unul pentru Ministerul Apărării Naționale și altul pentru celelalte sisteme militare și, începând cu data de 01.03.2004 ar fi beneficiat de un nou cuantum la rentei lunare numai veteranii de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale, fapt care ar fi determinat aplicarea în mod discriminatoriu a prevederilor Legii nr. 44/1994.

În consecință, prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/2004 și introducerea textului art. 141, dispozițiile art. 13 și 14 din lege, nu au fost abrogate și nici nu s-a modificat modul de determinare al rentei lunare de care beneficiază veteranii de război decorați cu medalii sau ordine, ci au fost completate, în sensul că la stabilirea cuantumului rentei lunare a veteranilor de război se ia în calcul după caz solda de grad și/sau solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, indiferente de sistemul public ori militar d e asigurări sociale.

Față de toate aceste considerente, tribunal a respins ca nefondată acțiunea promovată de reclamant.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul criticând-o ca fiind lipsită de temei legal, pentru următoarele motive:

La baza acțiunii se află prevederile nr.OUG 12/2004 și ale Legii nr. 210/2004, lunară fiind prevăzut a se acorda raportat la solda de grad și de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

apar funcție de medalia obținută, respectiv 100 %, 75 % și 25 %.

În ceea ce privește Decizia nr. 45/10.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta trebuie aplicată de la data de 01.- după apariția Legii nr. 303/2008 privitoare la majorarea rentei pentru medalia "Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial, 1941 - 1945" de la 25 % la 50 %.

A solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtei la recalcularea rentei în proporție de 25 % din solda de grad și de funcție a unui sublocotenent din cadrul ministerului Apărării Naționale.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea recursului ca nefondat, dreptul de rentă fiind stabilit corect funcție de distincția conferită raportat la solda de grad a unui sublocotenent.

Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:

În cauză, la data de 10.11.2008, s-a pronunțat Decizia nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 141raportat la dispozițiile art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin nr.OUG 12/2004, aprobată prin Legea nr. 210/2004, se interpretează în sensul că lunară se calculează conform prevederilor art. 13 și 14 din lege, în raport cu solda de grad și/sau solda de funcție, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale.

, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.

Deci, interpretarea dată de prima instanță este în concordanță cu decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia recursului în interesul legii.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.

În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 141din Legea nr. 44/1994, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11.05.2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă a Justiției se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.

" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " împotriva Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară []". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.

Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință". De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că: "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat împotriva Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 și art. 3041Cod procedură civilă, coroborate cu art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 121/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 121/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-).

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

Grefier,

: - -/25.05.2009

: 2 ex.//01 Iunie 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pretentii. Decizia 409/2009. Curtea de Apel Galati