Pretentii. Decizia 835/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR. 2363,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 835
Ședința publică din data de 27 mai 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în municipiul B, str. - de Nord, bloc 18 E, etaj 7,. 27, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 1108 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata SC Grup 99 SRL, cu sediul în municipiul B, str. -, -. 2, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Contestație în anulare scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC Grup 99 SRL B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 6213 lei reprezentând daune materiale și morale pentru faptul că timp de 4 luni de zile nu a eliberat reclamantului o adeverință necesară completării dosarului pentru acordarea indemnizației de șomaj.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 26.01.2006 a solicitat eliberarea unei adeverințe și după mai multe intervenții, la data de 25.05.2006, acest document i-a fost transmis corect și complet, putând fi folosit la completarea dosarului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 269 alin.1 și 2, art. 281 cu referire la art. 283 din Codul muncii.
Prin concluziile scrise depuse la dosar pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că nu a refuzat emiterea adeverinței, iar în realitate reclamantul nu a făcut demersuri reale în vederea obținerii acesteia.
S-a mai arătat că simpla cerere trimisă prin poștă și solicitarea reclamantului de a-i fi trimisă în același mod adeverința, nu poate atrage obligarea societății de a se conforma întocmai acestei solicitări, reclamantul având obligația de a se prezenta la sediul firmei în vederea eliberării adeverinței în situația în care dorea cu adevărat obținerea acesteia.
De asemenea, s-a susținut că dispozițiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii, nu sunt aplicabile situației de fapt descrisă de acesta, arătându-se totodată că reclamantul s-a mai adresat cu o asemenea cerere și Judecătoriei Buzău care, prin sentința civilă nr. 1464/14.03.2007, a dispus anularea cererii ca netimbrată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 814/03 septembrie 2007, Tribunalul Buzăua respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6213 lei reprezentând daune materiale și morale pe motiv că societatea pârâtă i-a eliberat cu întârziere o adeverință pentru a se înscrie la AJOFM B, invocându-se ca temei de drept disp.art. 269 din Codul muncii.
S-a mai arătat că răspunderea patrimonială a angajatorului se întemeiază pe culpa acestuia, iar în speță, pârâta a eliberat adeverința nr. 130/6.03.2006 la solicitarea reclamantului și întrucât adeverința nu cuprindea unele rubrici, mențiuni corecte cu privire la suspendarea contractului și la data încetării contractului de muncă, reclamantul a revenit cu adresă, iar pârâta i-a eliberat adeverința solicitată având numărul 231/10.05.2006, astfel că și-a îndeplinit obligația cerută, fiind răsturnată prezumția relativă de culpă în sarcina sa.
Totodată, s-a arătat că era în sarcina reclamantului de a dovedi faptul că neîndeplinirea corespunzătoare a acestei obligații i-a creat un prejudiciu, care trebuie să fie real și cert, reclamantul trebuind să dovedească și legătura de cauzalitate între fapta angajatorului și prejudiciul posibil creat, însă reclamantul nu a precizat cât reprezintă daunele materiale și cât daunele morale din suma de 6213 lei cerută de acesta, dovada certitudinii prejudiciului căzând în sarcina sa și inexistența prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere a angajatorului.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 3041.pr.civ.
S-a susținut de recurent că instanța, prin hotărârea pronunțată, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil și alte drepturi protejate de Constituția României și Tratatele Internaționale ratificate de Statul Român.
Astfel, instanța a motivat că pârâta a dovedit că și-a îndeplinit obligația cerută, fiind răsturnată prezumția relativă de culpă în sarcina sa, însă recurentul a depus la dosarul de fond pentru termenul din 30.04.2007 rezoluția din 10.08.2006 dispusă în dosarul nr. 1006/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul societății pârâte, pe motiv că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, fapta existând deci.
De asemenea, după ce s-a făcut referire la alte considerente ale sentinței, s-a aratat că prin actele depuse la dosar recurentul a făcut dovada că timp de patru luni a fost lipsit de un drept legal și constituțional, neavând nicio sursă de venit care să-i permită un trai decent.
O altă critică se referea la faptul că instanța nu a cerut niciodată recurentului să precizeze cât reprezintă daunele materiale și cât daunele morale, prejudiciul putând fi atât material, cât și moral - care poate fi reparat prin acordarea unei sume de bani, acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale fiind compatibilă cu regulile de conviețuire socială și cu principiile de echitate și justiție, care pretind că autorul faptei ilicite trebuie să suporte consecințele negative ale faptei sale, la acțiunea de daune morale certitudinea putând purta numai cu privire la existența prejudiciului, iar nu și la întinderea acestuia.
În privința cuantumului daunelor morale, acesta se stabilește prin apreciere, în urma aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.
Totodată, recurentul a arătat că în cuantificarea prejudiciului moral aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, dar având în vedere și principiul nediscriminării, respectiv raportarea la alte cazuri soluționate de instanțele române și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, învederându-se de către recurent că a produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor sale, care să ducă la evaluarea corectă a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul moral cauzat prin fapta ilicită.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, invocându-se și o serie de soluții pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în privința dreptului la un proces echitabil garantat de Convenție, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Prin decizia nr. 1108 din 23 noiembrie 2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 814 din 3 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC Grup 99 SRL.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut următoarele:
În cauza de față, raportat la obiectul și temeiul juridic al acesteia, este vorba de un conflict de muncă, iar în conformitate cu art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în această materie este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Potrivit dovezii de primire și procesului verbal de predare de la fila 43 din dosarul primei instanțe, legal întocmită, recurentului i-a fost comunicată sentința instanței de fond la data de 8.10.2007, situație în care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 19.10.2007, ce a căzut într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Recurentul a înaintat recursul instanței care a pronunțat sentința atacată prin poștă, ștampila oficiului poștal de expediție de pe plicul aflat la dosar (fila 6) purtând data de 22.10.2007, situație față de care recursul apare ca fiind formulat cu depășirea termenului legal procedural.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul,invocând motivul de contestație prev. de art. 318 alin. 1 proc.civ.,în sensul că soluționarea cererii de recurs prin respingerea acesteia ca tardiv formulată e rezultatul unei greșeli materiale întrucât în dispozitivul sentinței recurate s-a menționat că termenul de exercitare a căii de atac e de 15 zile de la pronunțare,termen pe care l-a respectat.
Curtea, examinând contestația în anulare în raport de actele și lucrările dosarului,de motivele invocate și de dispozițiile legale în materie,constată că aceasta e nefondată din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 318(1) proc. civ. hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată e rezultatul unei greșeli materiale,acesta fiind și cazul e contestație invocat în prezenta cauză.
În fapt, contestatorul pretinde că instanța de recurs a comis o eroare materială întrucât a respins ca tardiv recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 814/03.09.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău,apreciind că termenul de exercitare a căii de atac este de 10 zile de la comunicarea hotărârii,deși în dispozitivul sentinței se reține că poate fi declarat în termen de 15 zile,dispoziție pe care a respectat-o,nefiind în culpă că prima instanță a menționat un alt termen de recurs.
Curtea, reținând că termenul de exercitare al unei căi de atac e cel reglementat de lege ci nu cel menționat ca rezultat al unei erori materiale în dispozitivul hotărârii, că în speță reținerea în mod corect de către instanța de recurs a incidenței dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 168/1999, ce prevede termenul legal de recurs de 10 zile de la comunicarea hotărârii, nu poate fi apreciată ca o eroare materială în sensul art. 318 (1) proc. civ. urmează a respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul - împotriva deciziei nr. 1108/23.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul, cu domiciliul în municipiul B, str. - de Nord, bloc 18 E, etaj 7,. 27, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 1108 din 23 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimata SC Grup 99 SRL, cu sediul în municipiul B, str. -, -. 2, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored MP/MD
2 ex/12.06.2008
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Alexandru Bobincă Vera Andrea
