Pretentii. Decizia 840/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.840/
Ședința publică din 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1243/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta, cauza având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurenta pârâtă CASA JUDETEANA DE PENSII G reprezentată de consilier juridic G cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata -reclamantă a depus la dosar concluzii scrise; după care:
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.
Curtea aduce la cunoștință părților conținutul Deciziei nr.45/10.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Reprezentantul recurentei pârâte precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentei pârâte în dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte, având în vedere Decizia nr.45/10.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, solicită admiterea recursului ca fondat, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca nefondată.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr. 1243/10.10.2008 a Tribunalului Galați, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească renta lunară începând cu data de 24.09.2005, în funcție de nivelul soldei de grad și funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul
S-a respins excepția prescripției ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, la data de 24.09.2008, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii G, plata rentei lunare, începând cu luna septembrie 2005, potrivit Legii nr. 210/2004.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că este văduvă de veteran de război decorat, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război decorați cu medalia "Bărbăție și credință" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu un procent de 75% din solda de grad a unui sublocotenent. A mai arătat că aceste drepturi i-au fost achitate la zi.
Totodată, reclamanta a învederat faptul că legea menționată a fost modificată prin nr.OUG 12/2004, în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și de funcție, la minim ale unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale, stabilită conform legii.
În susținerea acțiunii, reclamanta s-a folosit de proba cu acte, probă încuviințată de instanță la termenul de judecată din data de 10.10.2008, depunând la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: certificat nr. 9287 din 16.05.2002 emis de Unitatea Militară 02405 Pitești pentru soțul reclamantei, copia legitimației de văduvă de veteran de război, copia buletinului de identitate al reclamantei, copia cuponului de pensie.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare (filele 12-14 dosar), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că prin introducerea art. 141 din Legea nr. 44/1994, s-a stabilit modul de calcul al rentei cuvenite beneficiarilor, însă în funcție de distincția militară conferită.
Astfel, veteranii de război beneficiază în funcție de ordinele și medaliile cu acare au fost decorați, pentru faptele de arme săvârșite, de următoarele rente: cei decorați cu Ordinul cu spade, în grad de, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent, cei decorați cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial", de o rentă echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent, cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim.
A precizat pârâta că textele art. 13 și art. 14 din lege au rămas nemodificate, sens în care reclamanta a primit în mod corect drepturile de rentă.
În aceste condiții, a susținut pârâta, este vorba despre creșterea cuantumului rentei cuvenite beneficiarilor ce se încadrează în prevederile articolului, de la 25% la 50% din solda de grad a unui sublocotenent. A mai arătat pârâta că, prin sintagma "după caz", legiuitorul a avut în vedere diferențierea modului de calcul și nu aplicarea procentelor de 25%, 75%, respectiv 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcție, la minim. De asemenea, elementul de noutate introdus de nr.OUG 12/2004 îl constituie introducerea, ca nivel de referință pentru calculul rentei lunare a veteranilor de război, a soldei de grad și a soldei de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ce excede trei ani anterior datei depunerii cererii de chemare în judecată.
Potrivit disp. art. 137 Cod procedură civilă, excepțiile procesuale se rezolvă înainte de cercetarea fondului pretenției deduse judecății.
Astfel, în speță, instanța a analizat mai întâi excepția invocată.
Conform disp. art. 1 și art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii acestuia.
Având în vedere că reclamanta a introdus acțiunea la data de 24.09.2008, iar, prin cererea introductivă a solicitat acordarea drepturilor începând cu luna septembrie 2005, instanța constată că nu există drepturi pentru care să se fi împlinit termenul de prescripție extinctivă, motiv pentru care urmează a respinge excepția invocată de pârâtă, prin întâmpinare.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat plata drepturilor legale de rentă, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 12/2004 și ale Legii nr. 210/2004.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut că reclamanta are calitatea de văduvă de veteran de război, defunctul său soț fiind decorat cu medalia "Bărbăție și Credință" cu Spade, clasa a 3-a, conform certificatului nr. 9287/16.05.2002, depus la dosar, la fila 2.
În conformitate cu disp. art. 11 și art. 12 din Legea nr. 44/1994, soțul supraviețuitor al veteranului de război, care nu s-a recăsătorit, beneficiază de J din indemnizația de veteran de război și din renta lunară prevăzută la art. 13 și 14, precum și de J din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soțul decedat.
Potrivit art. 141, introdus prin nr.OUG 12/2004, de completare a Legii nr. 44/1994, "începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
Astfel, instanța apreciază că renta lunară nu reprezintă doar un procent de 75% din solda de grad, așa cum susține pârâta, ci din cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Pentru a ajunge la această apreciere, instanța a avut în vedere atât ordinea în care este așezat art. 141, respectiv după enumerarea tuturor rentelor, cât și interpretarea logico-gramaticală a textului care menționează că "renta lunară prevăzută la art. 13 și 14", referindu-se, deci, la toate tipurile de rentă prevăzute de cele două articole, " se calculează, după caz - adică în funcție de procentul corespunzător, ce rămâne neschimbat - în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție. Legiuitorul a folosit în textul menționat sintagma "și", nu pe aceea de "sau", cum, în mod eronat a fost interpretată de către pârâtă, tocmai pentru a exprima faptul că dreptul de rentă se calculează raportat, cumulativ, la cele două criterii (solda de grad și cea de funcție).
Dat fiind faptul că, pârâta a calculat drepturile de rentă ale reclamantei, cu încălcarea dispozițiilor legale sus arătate, instanța a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani, a admis acțiunea, cu consecința obligării pârâtei să recalculeze reclamantei drepturile de rentă în funcție de solda de grad și de solda de funcție, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale și să plătească acesteia diferența dintre renta astfel calculată și cea încasată, începând cu data de 24.09.2005.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii G, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Prin introducerea art. 14 indice 1 din lege s-a dorit de legiuitor ca rentele prevăzute de Legea nr. 44/1994 să se calculeze în funcție de solda de grad sau solda de funcție la minim așa cum prevăd art. 13 și art. 14 unui sublocotenent dar din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Prin sintagma "după caz" s-a avut în vedere diferențierea modului de calcul al rentei în funcție de felul decorației sau medaliei și nu aplicarea procentului de 25%, 75% sau 100% asupra soldei de grad cumulată cu solda de funcție la minim.
Semnificația noului text introdus prin OUG nr. 12/2004 rezultă și din interpretarea sistematică a art. 13, 14 și 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994.
Se vor păstra diferențierile justificate între veteranii de război în funcție de categoria din care fac parte, adică în funcție de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, întrucât rentele se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 304 pct. 9.pr. civilă și Legea nr. 44/1994.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acesta este fondat însă față de următoarele considerente:
În cauză, la data de 10.11. 2008, s-a pronunțat decizia nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Disp. art. 14 indice 1 rap. la disp. art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin nr.OUG 12/2004, aprobată prin Legea nr. 210/2004, se interpretează în sensul că renta lunară se calculează conform prevederilor art. 13 și 14 din lege, în raport cu solda de grad și/sau solda de funcție, după caz, a unui sublocotenent din Ministerul Apărăii Naționale.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Deci, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este în concordanță cu motivele invocate de recurenta pârâtă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 45/10.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Întrucât decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a emis după data pronunțării hotărârii primei instanțe, devin incidente disp. art. 305. Civilă, fiind vorba un înscris nou.
În consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3 și art. 304 indice 1.pr. civilă, se va admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G și se va modifica în parte sentința civilă nr. 1243/10.10.2008 a Tribunalului Galați.
În rejudecare, se va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-, jud.G împotriva sentinței civile nr.1243/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1243/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică din 08 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/29.12.2008
Tehnored./2 ex./ 06 Ianuarie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică