Recalculare pensii. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILA NR.102/R/2009 | |
Ședința publică din 21 ianuarie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu | - - |
JUDECĂTOR 2: Laura Dima | - - |
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel | - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2016 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului intimat avocat care depune delegația la dosar, lipsa fiind reclamantul intimat și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimatului și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului intimat arată că nu mai sunt alte cereri.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii C, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2016 din 30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.03.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr.897/19.02.2008 emisă de SC SA.
A fost respinsă cererea reclamantului privind luarea în calcul a adeverinței nr.897/19.02.2008 emisă de SC SA pe perioada 01.09.2007 - 01.03.2008.
Totodată a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței nr.897/19.02.2008 eliberată de - Institutul de Cercetări și Miniere C, în perioada 01.04.1973 - 01.12.1996, reclamantul a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art.1 din Decretul nr.389/1972. Pentru perioada menționată în adeverință, institutul a aplicat forma de retribuire în acord global conform Legii nr.57/1974 și a achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.
Reclamantul a solicitat luarea în calcul a acestor venituri în data de 01.09.2008, însă pârâta a refuzat deși art.78 alin.4 din Legea 19/2000, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În lumina acestor prevederi legale cererea reclamantului este fondată, a fost admisă în parte și în consecință pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant cu luarea în calcul a adeverinței nr.897/19.02.2008 emisă de C începând cu data de 01.03.2008 și a fost respinsă cererea privind luarea în calcul a adeverinței pe perioada 01.09.2007-01.03.2008.
Cu luarea în considerare a prevederilor art.274 civ.
Cod PenalÎmpotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recursprin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat tardivitatea acțiunii, raportat la dispozițiile art. 87 și 88 din Legea nr. 19/2000 și s-a arătat că reclamantei pensionată în temeiul Legii nr.3/1977, i s- recalculat pensia conform OUG nr.4/2005 care exclude în mod expres din baza de calcul a punctajului anual formele de retribuire în acord și premiile anuale.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Excepția tardivității acțiunii este nefondată, deoarece reclamantul nu a atacat o decizie de pensionare, conform procedurii reglementate de art. 87 din Legea nr.19/2000, ci a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerarea a unor venituri, cerere nesupusă termenului de 45 de zile prevăzut de art. 87 din același act normativ.
În privința fondului, Curtea reține că veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.
Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.
Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile 2016 din 30.10. 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - ---
GREFIER
Red./
2 ex./12.02.2009
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel