Recalculare pensii. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 103/R/27.01.2010

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, Calea nr. 19, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 453/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în materia asigurărilor sociale, în litigiul intervenit în contradictoriu cu reclamanta, domiciliată în B, str. -, -. E,. 86, jud. B, având ca obiect "RECALCULARE PENSIE".

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: pentru recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B consilier juridic și intimata-reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la al patrulea termen de judecată, legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru, după care:

Intimata-reclamantă depune la dosar practică judiciară de la Curtea de Apel Timișoara - copia minutei deciziei civile nr. 1952/27.11.2009 pronunțată în dosarul nr-. Depune, de asemenea, și copia sentinței civile nr. 697/16.02.2009 în care a fost judecată cauza pe fond într-o speță similară cu a sa. Precizează că nu mai are cereri de formulat și solicită judecarea recursului la acest termen de judecată.

Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele descrise în cererea de recurs. Apreciază că practica judiciară depusă de intimată nu prezintă relevanță în speța dedusă judecății.

Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică pentru motivele descrise în întâmpinare. Susține că sporul privind acordul global a fost un spor cu caracter permanent iar din înscrisurile depuse în probatoriu la dosarul de fond a rezultat acest aspect.

Curtea, declarând închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 856/113/07.07.2009;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 453/25.05.2009 Tribunalul Brăilaa admis ca fiind fondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B și a obligat pârâta să stabilească drepturile de pensie pentru reclamantă și în raport de adeverințele nr. 3311/02.09.2008 și nr. 4046/31.10.2008 emise de SC SA

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i recalculeze pensia având în vedere adeverințele nr. 3311/2.09.2008 și nr. 4046/31.10.2008 emise de SC SA

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu i s-a luat în considerare pentru recalcularea pensiei întregul venit realizat lunar, permanent, adică acord, prime, ore prestate peste programul normal de muncă, pentru care s-au achitat în totalitate CAS și celelalte impozite și taxe, conform legilor în vigoare, solicitând să fie avute în vedere adeverințele nr. 3311/2.09.2008 și nr. 4046/31.10.2008 emise de SC SA B

Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Baa rătat că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 91735/19.05.1992, conform dispozițiilor Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie ale reclamantei fiind recalculate prin decizia nr. 91735/31.08.2005. Prin cererea înregistrată sub nr. 53513/11.12.2008 reclamanta a solicitat recalcularea pensiei în baza adeverințelor eliberate de SC SA B privind sporul de acord, dar rin p. adresa nr. 91735/12.01.2009 s-a răspuns că adeverința nr. 3311/2.09.2008 nu poate fi valorificată la determinarea punctajului mediu anual, neexistând temei legal, invocându-se în acest sens prevederile OUG nr. 4/2005 în care la pct. VI se face mențiunea că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001. S-a menționat că OUG nr. 4/2005 face referire la sporuri cu caracter permanent, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere sporuri cu caracter permanent și nu sporuri cu caracter sporadic, iar din anexa la adeverință rezultă că aceste sporuri nu au avut caracter permanent, acordându-se sporadic. S-au invocat și dispozițiile Legii nr. 57/1974 și s-a menționat că Legea nr. 2/1983 invocată de unitate în adeverința nr. 3311/2.09.2008 a fost abrogată de anexa nr. 1 din Legea nr. 14/1991, astfel că sumele menționate pentru anii 1991, 1992 nu au cadru legal în baza căruia s-au acordat. Pârâta a arătat că sumele încasate drept acord global în mod legal și cu respectarea prevederilor legale nu au fost valorificate la recalcularea drepturilor de pensie, astfel că a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:

Reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 91735/19.05.1992 conform dispozițiilor Legii nr. 3/1977. Drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculate conform nr.HG 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, fiind emisă în acest sens decizia nr. 91735/31.08.2005.

Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii B sub nr. 53513/11.12.2008 reclamanta a solicitat recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinței nr. 3311/2.09.2008 emisă de SC SA B din care rezultă venituri primite drept acord global în perioada 1977 - 1992, dar rin p. adresa nr. 91735/12.01.2009 Casa Județeană de Pensii Bac omunicat că datele înscrise în adeverință nu pot fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anual întrucât conform Mențiunilor de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005 formele de retribuire în acord sau cu bucata, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite și alte sporuri care nu au avut caracter permanent nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, cererea neavând astfel temei legal.

Prin adeverința nr. 3311/2.09.2008 emisă de SC SA s-a arătat că reclamanta a fost salariată la societate în perioada 01.07.1976 - 01.05.1992 în funcția de inginer proiectant și a beneficiat de spor de acord, așa cum rezultă din anexă care face parte integrantă din prezenta, plătit în conformitate cu art. 8, art. 12 și art. 118(1) din Legea nr. 57/1974, art. 4 și art. 10 din Legea nr. 2/1983, Legea nr. 1/1986, Decret nr. 161/1983. S-a precizat că acest spor nu a fost inclus în salariul înregistrat în carnetul de muncă și s-a menționat că societatea a calculat și virat CAS și pensia suplimentară potrivit prevederilor legale în vigoare.

Prin adeverința nr. 4046/31.10.2008 emisă de SC SA B, în completarea adeverinței nr. 3311/2.09.2008, s-a menționat că pe lângă retribuția tarifară înscrisă în carnetul de muncă, a beneficiat de venituri suplimentare ca spor de acord global conform Legii nr. 57/1974 (art. 12/1 lit. a, art. 117/1 pct. 3, art. 83 al. 1) și art. 4 din Legea nr. 2/1983, arătându-se că în cadrul SC SA B, activitatea de cercetare și proiectare a fost retribuită permanent în acord global, plata fiind făcută la finalizarea proiectului sau a temei de cercetare, potrivit termenelor din contracte. S-a precizat că pentru sporul de acord global s-a calculat și virat CAS și pensia suplimentară și constituie baza de calcul la stabilirea pensiei în înțelesul OUG nr. 4/2005, pct. V la anexă și Legea nr. 19/2000 (art. 168 și 169).

În drept, potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere salariile așa cum au fost înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care au fost dovedite cu adeverințe.

Tribunalul a apreciat că prin aceste dispoziții legale nu sunt înlăturate de la determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global sau sporul în acord având în vedere atât caracterul permanent al acestora dar și faptul că au intrat în baza de calcul a contribuției asigurărilor sociale.

Aceeași interpretare este impusă și de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000 conform cărora punctajul realizat lunar se calculează prin raportarea salariului brut individual inclusivsporurile și adaosurile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări socialela salariul mediu brut lunar din luna respectivă.

Întrucât conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, ribunalul a considerat că în această situație nu sunt aplicabile mențiunile de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005 potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.

Tribunalul a apreciat ca fără relevanță susținerile pârâtei cu privire la temeiurile legale din adeverință întrucât aceste aspecte nu pot fi imputate reclamantei. Atât timp cât adeverința face dovada unor venituri salariale pentru care s-a plătit CAS-ul, indicarea eronată a unor acte normative ce constituie elemente care sunt condiții de formă și care nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității actului, se apreciază că nu poate aduce atingere drepturilor reclamantei, cu atât mai mult cu cât art. 161 al. 2 nu impune condiții cu privire la conținutul actelor doveditoare ale drepturilor salariale.

Având în vedere că veniturile obținute de reclamantă menționate în adeverințe s-au avut în vedere când s-a calculat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale tribunalul a constatat că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivității reglementat de art. 2 lit. din Legea nr. 19/2000 conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor sociale plătite.

Atât timp cât aceste sume au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, faptul de a nu fi luate în considerare la determinarea cuantumului pensiei ar aduce atingere drepturilor reclamantei de a avea o pensie corespunzătoare în raport cu contribuția de asigurări socială calculată și virată.

Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că în mod nelegal nu au fost luate în considerare adeverințele nr. 3311/2.09.2008 și nr. 4046/31.10.2008 emise de SC SA la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei . Prin urmare tribunalul a constatat că este fondată acțiunea formulată, astfel că a admis-o și a obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii B să stabilească drepturile de pensie pentru reclamanta și în raport de adeverințele nr. 3311/2.09.2008 și nr. 4046/31.10.2008 emise de SC SA

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Astfel, fiind pensionară conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, drepturile de pensie ale reclamantei au intrat în procesul de recalculare conform nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005.

În mod eronat instanța de fond a reținut faptul că sporul de acord global poate fi valorificat la determinarea punctajului mediu anual în baza punctului V la anexa de la.OUG nr. 4/2005, din următoarele motive:

- în cadrul punctului V din nr.OUG 4/2005 pe lângă o enumerare expresă a sporurilor cu caracter permanent care pot fi luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual, legiuitorul a prevăzut și,alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă".

- din acest text legal rezultă în mod clar că legiuitorul a avut în vedere doar sporurile cu caracter permanent nu și pe cele acordate sporadic. A mai precizat că reclamanta-intimată nu a făcut în nici un fel dovada faptului că aceste sporuri au avut caracter de permanență.

Mai mult decât atât, Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, definește acordul global ca fiind,atunci când o formație de lucru, lot, șantier, fermă își asumă pe baza unui contract încheiat cu unitatea din care face parte obligația executării într-un anumit termen a unui produs complet, a unui obiect fizic sau a unei producții stabilite în unități fizice, pentru care primește o sumă globală determinată în raport cu manopera necesară pentru executarea sarcinilor prevăzute în contract".

Din această definiție legală rezultă în mod clar că acordarea plăților în acord se făcea în baza unui contract, separat față de contractul de muncă și era condiționată de realizarea unor lucrări. Cu alte cuvinte, aceste sume nu se acordau în situația în care respectivele lucrări, nu erau realizate și prin urmare nu aveau caracter permanent,plata sumelor cu titlu de acord global fiind condiționată de realizarea lucrărilor contractate.

Având în vedere cele arătate mai sus, consideră că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că sporurile din adeverințele nr. 3311/02.09.2008 și nr. 4046/31.10.2008 eliberate de B au avut caracter permanent, precum și faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile punctului VI din anexa la.OUG nr. 4/2005.

Având în vedere faptul că reclamanta-intimată a fost înscrisă la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, recalcularea drepturilor de pensie s-a făcut conform dispozițiilor nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005.

În mod eronat instanța de fond a reținut dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000, întrucât acest articol este aplicabil doar pentru persoanele ale căror drepturi de pensie au fost stabilite ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (01.04.2001), ceea ce nu este cazul reclamantei-intimate.

În cazul de față sunt aplicabile dispozițiile nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005, acestea făcând o enumerare expresă și limitativă a sporurilor care pot fi valorificate la determinarea punctajului mediu anual.

Cu privire la principiul contributivității, consideră că acesta nu are relevanță în speța de față, motivat de următoarele:

- din dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 rezultă că,drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale" ceea ce înseamnă că beneficiază de drepturi de asigurări sociale doar acele persoane care au contribuit în sistemul public;

- trebuie făcută clar distincția între,a se cuveni" și,a se calcula" un drept de asigurări sociale;

- drepturile de asigurări sociale,se cuvin" (se acordă) pe baza principiului contributivității (prevăzut la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 modificată și completată) și se calculează după regulile stabilite în Cap. 4, Secțiunea a 6-,Calculul pensiilor" din Legea nr. 19/2000 modificată și completată.

Prin urmare, dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 modificată și completată se referă doar la principiul de bază căruia se acordă drepturile de asigurări sociale, neavând nimic în comun cu modul de calcul al acestor drepturi.

În situația în care legiuitorul ar fi avut în vedere determinarea punctajului mediu anual în funcție de toate sumele la care unitatea a reținut și virat contribuția de asigurări sociale ar fi precizat în mod expres acest lucru și nu ar fi mai menționat în mod expres în cuprinsul nr.OUG 4/2005 sporurile care pot fi luate în calcul la determinarea punctajului mediu anual și nici sporurile excluse de la luarea în calculul acestui punctaj, sporuri enumerate în cadrul mențiunilor de la punctul VI al actului normativ mai sus arătat.

În consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În drept a invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Soluția instanței de fond s-a bazat pe interpretarea greșită a art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 250/2007, respectiv "(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale".

Astfel, s-a considerat că, pe de o parte veniturile realizate în acord global au caracter permanent, iar pe de altă parte, că pentru a se da eficiență totală criteriului contributivității trebuie să se includă în baza de calcul a pensiei toate veniturile brute la care s-a cotizat, fără a mai distinge între veniturile și sporurile cu caracter permanent și veniturile sau sporurile cu caracter special.

Analizând modificările introduse de Legea nr. 250/2007, prin pct. 3 și 6 se constată că această interpretare nu este corectă, astfel:

Pct. 3:

Anterior, art. 23 alineatul (3) din Legea nr. 19/2000 avea următorul cuprins:

(3) Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) (baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților)nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.

Acest articol s- modificat și are următorul cuprins:

"(3) Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este venitul brut realizat lunar".

Pct. 6

Anterior, art. 78 alineatul (4) din Legea nr. 19/2000 avea următorul cuprins:

(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform alin. (1) și (2), nu poate fi mai mare de 5 puncte într-un an calendaristic.

Acest articol s- modificat și are următorul cuprins:

"(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale".

Ca urmare, singurele modificări pe care le aduce Legea nr. 250/2007 sunt în sensul că, începând cu 23.07.2007 (data intrării în vigoare a legii) salariații sunt obligați să plătească contribuția individuală de asigurări sociale la întregul venit realizat, fără a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivității, nici punctajul realizat de asigurat într-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este calculat în funcție de sumele la care s-a achitat contribuția.

Legea nr. 250/2007 nu modifică cu nimic art. 164 din Legea nr. 19/2000, care arată modul în care se calculează punctajul anual până la intrarea în vigoare a legii 19/2000.

Astfel, șa cum corect a evidențiat Casa Județeană de Pensii, potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Prin nr.OUG 4/2005 s-au prevăzut sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, fiind enumerate în anexa.

Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.

Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri trebuie să cuprindă:

- denumirea unității;

- perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă;

- funcția, meseria sau specialitatea exercitată;

- denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;

- perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat;

- adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității, cu mențiunea expresă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; etc.

Ca urmare sporul pentru acord global nu putea fi luat în calcul de intimată la calculul pensiei, potrivit mențiunii exprese a legii (OUG nr. 4/2005).

Mai mult, nu se poate reține că acesta a avut un caracter permanent, întrucât din adeverințe rezultă că acesta s-a acordat sporadic, doar în anumite luni. De altfel, faptul că unitatea a utilizat permanent această formă de retribuire nu este echivalent cu noțiunea de spor cu caracter permanent utilizată de Legea nr. 19/2000.

Referirea reclamantei la art. 1 din Decretul nr. 389/1972 nu contribuie la schimbarea aspectelor cauzei: contribuția de 15% era datorată de angajator (nu de salariat) la totalul salariilor brute realizate de salariați.

Oricum, un principiu nu poate înlocui dispoziția expresă a legii, iar pentru drepturile solicitate de reclamantă există mențiuni exprese în lege în sensul că aceste venituri nu pot fi valorificate la calculul pensiei.

În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu se/iul în B, Calea nr. 19, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 453/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Modifică în t o sentința recurată și, în rejudecare:

RESPINGE ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în B, str. -, -. E,. 86, jud.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 2: Alina Savin

JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel

Grefier,

: -/04.02.2010

: 4 ex.//09 Martie 2010

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Comunicat: 2 ex.//10.03.2010

Președinte:Mihaela Neagu
Judecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Galati