Recalculare pensii. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1037/ Dosar nr-

Ședința publică din 05 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 439/M din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 28 septembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 5 octombrie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 439/2009 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii

A fost respinsă contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr.-/12.09.2008 emisă de intimata casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Contestatia formulata, prevazuta de art. 155 lit. e din Lg. 19/2000 nu este supusa vreunui termen in care trebuie exercitata si prin urmare, exceptia tardivitatii introducerii acesteia este nefondata.

Potrivit adeverintelor depuse de contestator, acesta a realizat retributii in perioada 01.09.1968 - 30.11.1970, la Grupul Scolar de Industriala "" T, iar in perioada septembrie 1968 - august 1969 realizat retributii, fiind angajat la Scoala Generala nr. 16 " " (pozitiile 14 si 15 din carnetul de munca). Din mentiunile trecute in carnetul de munca, se retine ca acesta a fost si angajatul Scolii ajutatoare T in perioada 15.09.1969 - 12.01.1970.

Art. 42 alin. 2 din Lg. 27/1966, legea in vigoare si aplicabila la momentul in care contestatorul a fost angajat la cele trei institutii de invatamant (pozitiile 14, 16, 31 carnet de munca), prevede ca, "Pentru angajatii care cumuleaza doua functii, la stabilirea mediei salariilor tarifare lunare se ia in considerare salariul tarifar al functiei de baza, iar pentru cei care sint incadrati in posturi cu o jumatate de norma, salariul tarifar de incadrare corespunzator normei intregi. care cumuleaza doua norme intregi de munca pot opta pentru salariul cel mai avantajos."

Asa cum rezulta din buletinul de calcul, intimata a avut in vedere la stabilirea drepturilor de pensie, atat veniturile obtinute de contestator la Scoala Generala nr. 16, cat si cele obtinute la Scoala ajutatoare, asa cum au fost mentionate in adeverinta eliberata de angajator si respectiv, in carnetul de munca.

Pentru veniturile obtinute de contestator la Grupus Scolar de Industriala, in paralel cu veniturile obtinute la Scoala nr. 16 si respectiv Scoala Ajutatoare, au fost aplicabile dispozitiile art. 42 alin. 2 din Lg. 27/1966, nefiind platita din aceste venituri contributia la asigurari sociale.

Dispozitiile art. 78 alin. 1 din Lg. 19/2000, prevad ca "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice."

Alineatul 4 al aceluiasi articol, prevede ca, "Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale."

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță a soluționat în mod greșit cererea formulată în cauză, fără a lua în calcul faptul că în perioada 1968-1970 recurentul a lucrat la două unități de învățământ respectiv la Școala Generală nr. 6 și Grup Școlar de Industrială ambele din Se mai arată că adeverințele prezentate sunt numai o dovadă în plus care certifică legalitatea acestor venituri, care ar trebui în mod obligatoriu să fie luate în calcul încă de la prima recalculare.

Casa Județeană de Pensii a procedat la aplicarea legii 27/1966, lege care a fost abrogată și în consecință nu mai poate produce efecte.

Examinând sentința primei instanțe în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Recurentul a depus la dosar o adeverință din care rezultă că în perioada 1.09. 1968 - 31.08.1969, a desfășurat activitate și în cadrul Școlii Ajutătoare din T, în paralel cu activitatea de bază pe care a desfășurat-o în cadrul Grupului Școlar de Industrială.(fila 4 din dosarul de fond).

Instanța de fond în mod corect a procedat la respingerea contestației, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile legii 27/1966. Pentru veniturile obținute de contestator ca urmare a activității desfășurate în paralel la Școala Ajutătoare T, nu au fost achitate contribuțiile la fondul de asigurări sociale.

Prin urmare, această perioadă nu poate fi valorificată de contestator, întrucât încalcă principiul contributivității, înscris în dispozițiile art.2 lit. e din legea 19/2000.

Aceiași idee este reluată și în cuprinsul dispozițiilor art. 78 alin.4 din legea 19/2000, unde se menționează faptul că punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate, pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat că cererea contestatorului nu este întemeiată.

Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că criticile din recurs sunt nefondate și în consecință vor fi respinse iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.439/2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5.10.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./07.10.2009

Tehnoredact./09.10.2009/ 4 ex.

Jud. fond,

Președinte:Nicoleta Grigorescu
Judecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1037/2009. Curtea de Apel Brasov