Recalculare pensii. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1075/R/2009

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 52 din 12 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială și întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată în recurs ci doar cele acordate la fondul cauzei.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.52 din 12 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Cluj, s-a dmis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință s-a anulat Decizia de respingere a cererii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. R 22058/15.07.2008 emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de 01.06.2008, cu luarea în considerare a grupei a II-a de muncă în procent de 100% pentru perioada 01.04.1991-01.04.2001 conform înscrierilor din carnetul de muncă poziția 55-56, respectiv 70.

Totodată, a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin decizia contestată s-a respins cererea reclamantei de înscriere la pensie pentru limită de vârstă deoarece nu ar fi îndeplinite prevederile art. 41(1) din Legea nr. 19/2000 în sensul că: vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare (5). Așa cum rezultă din motivarea respingerii cererii, pârâta nu i-a luat în considerare reclamantei grupa a II-a de muncă pentru perioada în care a lucrat pe post de decorator în cadrul C-

Punctul 6 din Ordinul nr.50/1990 prevede că "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)". Iar la punctul 15 se arată că " perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale."

Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv cartea de muncă (poz.55-56 si 70) și adeverința menționată rezultă că în perioada menționată mai sus, reclamanta lucrat în grupa II-a de muncă în procent de 100% din timp.

Așa fiind, instanța a constatat că intimata, în mod nejustificat, refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind lucrată în grupa II-a de muncă în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi. Nicio dispoziție legală nu permite Casei Județene de Pensii să cenzureze actul administrativ emis de angajator cu privire la încadrarea unei activități într-o grupă specială de muncă.

Față de cele ce preced instanța în temeiul prevederilor legale menționate mai sus a admis acțiunea formulată de către reclamant și pe cale de consecință a anulat decizia și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare a încadrării în grupa II de muncă, în procent de 100%, în perioada arătată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C-N solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare s-a arătat că onorariul de 10 milioane este unul exagerat în acest gen de cauză-tip care nici nu necesită neapărat prezența unui avocat, de o complexitate redusă la minim, astfel încât solicită micșorarea sumei respective.

S-a mai invocat că Ordinul nr.50/1990 nu permite încadrarea intimatului în grupa de muncă.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă "judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit celor prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Având în vedere importanța deosebită a cauzei pentru reclamantă, în condițiile în care pensia reprezintă principala sursă de venit a acesteia împrejurarea că prezenta cauză reprezintă eventual una "tip" pentru recurentă, nu pentru intimată, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță nu a dispus reducerea onorariului avocatului reclamantei.

Contrar susținerilor pârâtei Casa Județeană de Pensii C, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 6 al Ordinului nr. 50/1990, conducerea unităților împreună cu sindicatele reprezentative din cadrul acestora nominalizează încadrarea în grupele de muncă a salariaților.

În consecință, stabilirea grupelor de muncă în care sunt încadrate persoanele nu este atributul casei de pensii, care are doar competența de a stabili pensia în baza actelor depuse de asigurați (conform art. 82 alin. 2 din Legea 19/2000), inclusiv a adeverințelor emise de unități cu privire la încadrarea persoanelor în grupele de muncă.

De asemenea, conform principiului contributivității prevăzut de art. 2 lit. e) din Legea 19/2000 fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Neluarea în considerare a grupei a II-a de muncă, deși s-au plătit contribuțiile la asigurări sociale aferente acesteia ar determina încălcarea flagrantă a principiului contributivității și anihilarea aplicării corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care a fost edictat.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 52 din 12.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - PT. - -

în concediu medical

semnează prim-grefier

Red./Dact.

2 ex.19.05.2009

Jud.fond: și

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Cluj