Recalculare pensii. Decizia 1141/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - recalculare pensie -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1141
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în municipiul S, str. - -, prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr. 848 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, intimatul a depus la dosar copia deciziei nr. 607 din 12 mai 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA și a solicitat cuvântul la dezbateri.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe, așa cum a fost precizată ulterior, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând să se dispună recalcularea pensiei în funcție de un stagiu de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani avut în vedere de pârâtă, cu obligarea acesteia la restituirea diferenței de pensie rezultată în urma recalculării.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că stagiul complet de cotizare utilizat de pârâtă la recalcularea pensiei este de 30 de ani, deși altor persoane care au lucrat în aceleași condiții li s-a luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie un stagiu de cotizare de 20 de ani.
În susținerea cererii contestatorul a depus la dosar copia deciziilor nr. 69151 din 8.12.1984, buletin de calcul.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât stagiul de cotizare de 20 ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG267/1990 care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990.
În susținerea poziției sale procesuale intimata a depus la dosar în copie deciziile de pensionare emise reclamantului și buletine de calcul.
Prin sentința civilă nr.848 din 13.04.2009 a Tribunalului Suceavaa fost admisă acțiunea reclamantului în sensul solicitat de acesta.
În motivare s-a reținut că, potrivit art.2 alin.3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.1550/2004 privind recalcularea pensiilor în sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, iar pentru situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin.1, se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole. Ca urmare, reținând că petentul a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în grupa I de muncă, instanța a apreciat că punctajul mediu anual al petentului trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii S, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor s-a arătat că la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului s-a utilizat stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr.3/1977, în vigoare la data pensionării acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art.2 din HG nr.1550/2004. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere motivele de recurs invocate, care pot fi încadrate în cele prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Pentru reclamantul intimat, persoană pensionată la data de 15.02.1985 în baza Legii nr.3/1977, stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legislația în vigoare la data pensionării.
Art. 2 alin. 3 Anexa 1 din HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, stabilește că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 stabilește un stagiu de cotizare de 30 de ani.
Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu au semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei, ci oferă numai posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Prevederile Legii nr. 19/2000 nu se pot aplica persoanelor pensionate în baza Legii nr. 3/1977.
Este o aplicare a principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, legea dispunând numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2, raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, decizie prin care s-a reținut, în esență, că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977- 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este reglementat de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Având în vedere cele reținute anterior, în temeiul art.312 pct.3 rap.la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în totalitate sentința, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în municipiul S, str.- -, județul S, împotriva sentinței civile nr. 848 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Modifică în tot sentința civilă nr. 848 din 13 aprilie 2009 Tribunalului Suceava în dosar nr- în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond:,
2 ex. 29.10.2009, dact.
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Andrieș Catrinel, Sas Laura