Recalculare pensii. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.7065/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1152/

Ședința publică de la 25 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.4394 din data de 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.12370/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:" obligația de a face".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 08.10.2008 depusă la dosar-fila 21, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 09.02.2009, întâmpinare din partea intimatului, iar la data de 23.02.2009 s-a depus la dosar cerere din partea d-nei avocat, avocat ales al intimatului, prin care solicită lăsarea pricinii la sfârșitul ședinței de judecată.

Intimatul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4394/27.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea reclamantului, formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului, în temeiul OUG nr. 4/2005,începând cu 01.12.2005, în raport de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, a obligat intimata la plata, în favoarea reclamantului, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. -/14.02.2008 emisă de Casa Locală de Pensii sector 6 au fost recalculate în temeiul dispoz.OUG nr. 4/2005, începând cu 01.12.2005 drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului, determinându-se un punctaj mediu anual de 1,-, iar la determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat de intimată un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

Cu privire la stagiul complet de cotizare, instanța a reținut că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și celor reținute în decizia de pensionare, contestatorul a lucrat în grupa I de muncă 27 ani, 5 luni și o zi.

Așa fiind, Tribunalul a reținut că în mod eronat intimata a utilizat în calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani întrucât drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale reclamantului s-au deschis în anul 1998 în baza Legii nr. 3/1977 și îi este aplicabil art. 14 din Legea nr. 3/1977 care prevede un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru o activitate desfășurată în grupa întâi de muncă cel puțin 20 de ani.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 2 alin.1, 3 și 4 din nr.HG 1550/2004 și art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 și a apreciat că art. 14 din Legea nr. 3/1997 are un caracter special în raport cu regula generală prevăzută de art. 8 și care se referă la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și se aplică prioritar la recalcularea drepturilor de pensie pentru o persoană care a desfășurat activitate în grupa I de muncă timp de 20 de ani.

Tribunalul a mai apreciat că nu există nicio rațiune pentru a considera că stagiul de 20 de ani se aplică doar persoanelor care beneficiază de dispozițiile HG nr. 478/1990 sau a altor acte normative speciale, în condițiile în care, chiar Legea nr. 3/1977 cuprinde astfel de dispoziții speciale iar Normele tehnice emise de CNPAS se consideră eronat că doar în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era redus.

În consecință tribunalul a apreciat că dispozițiile actelor normative speciale, ca cele menționate, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 3/1977 cu atât mai mult cu cât HG nr. 1550/2004 nu face trimitere la stagiul complet de 30 de ani ci la stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat în grupe de muncă, de personal navigant, etc.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs motivat intimata care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:

Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale, întrucât, în cazul contestatorului, se aplică prevederile legii generale în vigoare la data respectivă - Legea nr. 3/1977, art. 8 alin. 2, în care se prevede un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și reducerea vârstei standard de pensionare nu a stagiului complet de cotizare. Așadar, prin decizia de recalculare a drepturilor de pensie contestată, în mod corect a fost luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, neexistând, în speță, o situație similară celei prevăzută de HG 478/1990 și de alte acte normative speciale.

Reclamantul la data ieșirii la pensie pentru limita de vârsta, nu a beneficiat de nicio lege speciala, prin decizia nr.-/17.12.1998. decizie emisa in baza Legii nr.3/1977, încadrarea in grupa I si II de munca a fost conform Ordinului 50/1990, acesta decizie nu a fost contestata, prin urmare a rămas definitiva.

Potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a HG nr.1550/2004 emise de CNPAS, singurii beneficiari ai stagiilor complete de cotizare de 15, 20, si 25, sunt cei care au beneficiat in momentul ieșirii Ia pensie de o lege speciala care sa le confere aceste drepturi.

Anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000 locurile de munca erau încadrate potrivit legii nr. 3/1977 in grupe de munca respectiv: - grupa I de munca si grupa a II de munca.

Noua lege a renunțat la acest sistem de clasificare a locurilor de munca, insa potrivit art. 18 alin. 2 " cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate in funcție de condițiile de munca normale, deosebite sau speciale"

In consecința grupa I si II de munca pe Legea nr. 3/1977 nu este asimilata de legea nr. 19/2000 in cadrul condițiilor speciale de munca.

De asemenea contribuția de asigurări sociale a fost plătită la nivelul cotelor stabilite pentru Grupa I de munca potrivit legii nr. 3/1977, precum și Ordinului Nr. 50/1990 Anexa 1 pct. 1 alin.6 precum și HG Nr. 267/1990.

Instanța de fond se întemeiază în drept, pe o lege abrogată, Legea nr. 3/1977, unde nu se punea problema punctajului mediu anual și a unui stagiu complet de cotizare iar Legea nr. 19/2000 nu prevede decât stagiu complet de cotizare de 25 si 30 ani.

Considerând că Normele CNPAS, precum si interpretarea legii de către Casa de Pensii a Municipiului B este eronata: "întrucât nu exista nicio rațiune pentru a considera ca petentul nu se afla intr-o situație identica cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990", a apreciat recurenta, instanța de fond a încălcat principiul ˝unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge˝ și extrapolează dispozițiile unei legi speciale in generalitatea spețelor in ceea ce privește lucrul in grupe de munca, considerându-le identice.

Atâta timp cat legiuitorul a promulgat o lege speciala, se înțelege ca acesta se aplica numai in anumite situații, nelăsând loc de interpretări ulterioare.

Recurenta a criticat și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 500 lei, onorariu care ar fi trebuit cenzurat de către instanța de fond in temeiul art. 274 alin. 3, având in vedere speța, cat si singurul termen de judecata.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al intimatului,acesta a realizat o vechime efectivă în grupa I de muncă de 27 ani, 5 luni și o zi, cum corect a reținut instanța de fond.

Recalcularea pensiei conform nr.OUG 4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 care, în art. 1 din Anexa 1 dispune în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat devechimea integralăîn muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare.

În mod corect instanța de fond a apreciat că art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca normă specială, prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, vechime asimilată unui stagiu complet de cotizare. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

Astfel, instanța supremă a decis în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, Curtea constată că, în cazul contestatorului, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicării art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum în mod just a reținut prima instanță.

Curtea apreciază că în această situație nu prezintă relevanță raportarea la dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG 478/1990, pe care, de altfel, instanța de fond nici nu le-a aplicat ci le-a invocat cu titlu de exemplu în susținerea existenței unor norme speciale, derogatorii, așa cum este și art. 14 din Legea nr.3/1977. De asemenea nu prezintă relevanță nici raportarea la dispozițiile Legii nr. 19/2000 în privința încadrării locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite, întrucât aceste norme nu se aplică reclamantului ale cărui drepturi de pensie s-au deschis sub imperiul legii anterioare.

Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 cod proc. civilă obligând partea căzută în pretenții la plata acestora, fără a se putea reține că au fost acordate într-un cuantum disproporționat față de natura cauzei și prestația apărătorului ales.

Pentru considerentele expuse, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, fără a lua î astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga recurenta căzută în pretenții să plătească reclamantului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.4394 din data de 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.12370/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 25.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.CS.

Tehnored.

2.ex./23.03.2009

Jud.fond:

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Bucuresti