Recalculare pensii. Decizia 117/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 117/R/27.01.2010
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, jud. G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-, jud. G, având ca obiect "CONTESTAȚIE ÎN ANULARE" împotriva deciziei civile nr. 1093/22.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: contestatorul G și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cererea este la al doilea termen de judecată, legal motivată și scutită de taxă judiciară de timbru; s-au depus precizări, concluzii scrise și înscrisuri de către contestator, la solicitarea instanței cu adresa din 04.12.2009; un exemplar al precizărilor și concluziilor scrise, precum și adresa nr. 3210/02.10.2006, ce au fost depuse în câte 2 exemplare, au fost comunicate intimatei la 13.01.2010, așa cum rezultă din dovada de comunicare fila 14 dosar instanță; la data de 20.01.2010 au fost depuse motive la concluziile scrise formulate de către contestator; prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Gas olicitat judecarea cauzei în lipsă; prin precizările atașate la dosar conform rezoluției din 11.01.2010 contestatorul a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că atât contestatorul G - prin precizările depuse la dosar fila 15, cât și intimata Casa Județeană de Pensii G - prin întâmpinarea depusă la filele 6-8 dosar, au solicitat judecarea în lipsă, declarând închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă, o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr- contestatorul Gaf ormulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G, contestație în anulare împotriva Deciziei Civile nr. 1093/22.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
În motivare a arătat că instanța u a respectat Legea nr. 338/2002, Hotărârea nr. 735/1997 care abrogă Hotărârea nr. 147/1952, Legea nr. 19/2000, art. 76-78, pronunțând o hotărâre ilegală, nestatutară și abuzivă.
Solicită să i se restituie suma de 3384 lei, ce reprezintă diferența dintre punctajul calculat și cel stabilit până la data de 30.06.2007, urmând să-i calculeze Casa Județeană de Pensii diferența până la zi.
De asemenea arată că solicită și suma de 3000 lei daune morale și 1000 lei cheltuieli de judecată.
Intimata Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, apreciind că motivele invocate țin de fondul cauzei și nu pot fi analizate în calea extraordinară a contestației în anulare.
Analizând actele dosarului, curtea constată nefondată contestația, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia Civilă nr. 1093/2009 Curtea de APEL GALAȚIa respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr. 650/15.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, având ca obiect de asemenea o contestație în anulare.
În motivare s-a reținut că reclamantul nu a indicat nici un motiv prevăzut de dispozițiile art. 317 și 318 Cod procedură civilă reiterând apărări pe care le-a susținut cu ocazia judecării în fond a cererii, precum și cu ocazia soluționării contestației anterioare.
În speța de față, contestatorul invocă aceleași motive de fond, care nu mai pot fi analizate de instanță, întrucât contestațiile formulate împotriva deciziilor de pensionare sunt irevocabile.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 Cod procedură civilă (lipsă de procedură și necompetență a instanței) și art. 318 Cod procedură civilă (greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare).
Finalitatea acesteia este anularea unei hotărâri irevocabile, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente.
Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale. Pe această cale nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.
Introducerea unor contestații în anulare succesive, toate întemeiate pe aceleași motive, nu poate duce la rejudecarea fondului cauzei, indiferent câtă dreptate consideră că are contestatorul și ar putea avea ca efect doar sancționarea sa pentru introducerea unor cereri vădit netemeinice, în temeiul art. 108 ind. 1 Cod procedură civilă.
În consecință, motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare, iar față de considerentele expuse mai sus curtea va respinge ca nefondată contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, jud. G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-, jud. G, împotriva deciziei civile nr. 1093/22.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu | JUDECĂTOR 2: Alina Savin | JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel |
Grefier, |
: - -/09.02.2010
: 4 ex.//09 Februarie 2010
Contestație în anulare: //
Comunicat: 2 ex./10.02.2010
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel