Recalculare pensii. Decizia 1180/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.1180/R/2008

Ședința publică din 28 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

-

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de parata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr.349 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta-intimată personal, lipsă fiind reprezentantul paratei-recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei. De asemenea, constată că prin memoriul de recurs, parata-recurentă, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta-intimată a depus întampinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat.

Reclamanta-intimată arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvantul asupra recursului.

Reclamanta-intimată solicită respingerea recursului pentru motivele arătate pe larg prin întampinarea depusă la dosar și calcularea pensiei potrivit salariului brut pentru cei 16 ani. Arată că a fost plecată din țară și a venit prea tarziu, acesta fiind motivul pentru care nu a formulat recurs. De asemenea, arată că nu i s-au acordat drepturile salariale din iulie 2005.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.349 din 28.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C și în consecință a fost obligată pârâta să emisă o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă începând cu data de 04.10.2007 cu luarea în calcul a adeverinței nr.1382/14.03.2007 emisă de

Au fost respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. -/01.07.2007, reclamantei i s-a calculat pensia pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2007, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1072 lei, punctajul mediu anual determinat fiind de 2,70532 puncte.

Potrivit dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000 republicată, decizia emisă în condițiile art. 86 alin. 1 poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 zile de la comunicare.

Conform prevederilor art. 180 alin.2 din Legea 19/2000, pârâta era obligată să calculeze punctajul mediu anual la data de 01.04.2001 pentru fiecare persoană pensionată deja sub regimul legislației anterioare. Prevederile art. 5 pct.2 din OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale prevăd că punctajul mediu anual realizat in urma recalculării, se poate modifica ca urmare a aplicării prevederilor art. 7, precum si ca urmare a valorificării unor stagii care nu au fost avute in vedre la recalculare.

In situația in care in termen de 3 ani de la data de 01.09.2005 sunt prezentate acte doveditoare de natura a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, acestea vor fi depuse la Casa Județeană de Pensii pentru a fi luate in considerare.

Așa cum prevăd dispozițiile Ordinului nr. 680/1.08.2007, privind modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin.1 si 2 din Legea nr. 19/2000 pe baza venitului brut realizat prevăzut la punctul 19 din prezentele norme sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale.

Prin venitul brut realizat se înțelege venitul brut in bani achitat din fondul de salarii, care cuprinde salariile de bază brute corespunzătoare, sporurile, indemnizațiile si primele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru condiții deosebite de muncă, activitate desfășurată in mediul rural, in zone izolate, pe timp de noapte si în îndeplinirea unei sarcini, activități si responsabilități suplimentare funcției de bază.

Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv copia carnetului de muncă și adeverința nr.1382/14.03.2007, eliberată de către - INSTITUTUL DE CERCETĂRI SI MINIERE A C-N, rezultă că reclamanta a realizat venituri suplimentare ( activitate in acord global, indemnizație de conducere, prime, etc.) în perioada 21.10.-.03.1988, situație in care pârâta trebuie să ia in considerare această activitate desfășurată atunci când recalculează drepturile cuvenite asiguratului.

Instanța a respins capetele de cerere privind luarea in considerare a activității desfășurate in grupele I -a si a II -a de muncă, întrucât din copia dosarului de pensie privind-o pe reclamantă, rezultă că aceste perioade i-au fost luate in calcul atunci când i s-au stabilit drepturile cu titlu de pensie.

Față de cele ce preced, instanța a considerat că acțiunea reclamantei este justificată doar in parte, drept pentru care, în temeiul art. 155 si urm. din Lega nr.19/2000 republicată, a admis- ca atare.

Astfel, a dispus anularea deciziei de pensionare nr.-/01.07.2007,emisă de pârâtă si a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea in considerare a veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.1382/14.03.2007, eliberată de către - INSTITUTUL DE CERCETĂRI SI MINIERE A C-

Totodată, a respins celelalte capete de cerere ca fiind neîntemeiate,

conform celor arătate mai sus.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamantei pensionată în temeiul Legii nr.3/1977, i s- recalculat pensia conform OUG nr.4/2005 care exclude în mod expres din baza de calcul a punctajului anual formele de retribuire în acord și premiile anuale.

De asemenea, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr.250/2007 și ale ordinului nr.680/2007.

Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Deși drepturile inițiale de pensie cuvenite reclamantei au fost stabilite în temeiul Legii nr.3/1977 ceea ce, pe de o parte exclude aplicabilitatea Legii nr.19/2000 și pe de altă parte, atrage incidența dispozițiilor OUG nr.4/2005, după cum a susținut și recurenta, trebuie remarcat că soluționarea cauzei nu se poate realiza prin raportare-/2005.

Astfel, scopul acestei ordonanțe este, potrivit expunerii de motive, asigurarea respectării principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", deziderat care nu se poate realiza prin aplicarea dispozițiilor sale legale datorită regimului juridic dezavantajos la care îi supune pe asigurații pensionați în baza legislației anterioare în comparație cu persoanele pensionate în baza Legii nr. 19/2000, cărora Legea nr. 250/2007 și Ordinul nr.680/2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse le recunoaște dreptul la stabilirea pensiei în raport de venitul brut realizat.

Prin urmare, restrângerea dreptului persoanei pensionate în baza legislației anterioare de a beneficia la recalcularea pensiei de anumite venituri, pentru care s-au achitat contribuțiile sociale, nu corespunde din punct de vedere al criteriului proporționalității scopului legiuitorului de a extinde aplicarea principiilor Legii nr.19/2000, între care se numără și principiul contributivității (art.2 lit.e) și asupra acestei categorii de pensionari.

Constatând că refuzul legiuitorului de a recunoaște aplicarea în același conținut a principiului contributivității pensionarilor îmbracă forma unei discriminări baza momentului stabilirii drepturilor de pensie, Curtea consideră că este imperios necesară înlăturarea dispozițiilor dezavantajoase ale OUG nr.4/2005 acordând prioritate principiului contributivității.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefundat recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr.349 din 28.02.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - -

Red./

2 ex./23.06.2008

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1180/2008. Curtea de Apel Cluj