Recalculare pensii. Decizia 1183/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1183/R/2008
Ședința publică din 28 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.496 din 20 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe parata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei.
În baza actelor de la dosar, instanța constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.496 din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1168/2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a admis excepția de tardivitate a introducerii acțiunii formulate de către reclamantă.
Având în vedere faptul că în dosarul menționat mai sus nu s-a dezbătut fondul, acțiunea fiind respinsă în urma admiterii excepției de tardivitate, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă.
Reclamanta a fost pensionată cu data de 01.11.1978 în baza Legii nr. 3/1977.
Potrivit art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala în munca prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare."
Potrivit Legii nr. 3/1977 stagiul complet de cotizare pentru reclamantă este de 25 ani.
Legea nr. 3/1977 a prevăzut pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă reducerea vârstei de pensionare și nu reducerea stagiului de cotizare.
Numai persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative. Singura excepție o formează care a același solicită persoanele care s-au pensionat potrivit art. 9 din HG nr. 267/1990.
Doar pentru persoanele care au beneficiat de HG nr. 267/1990, care indică alt stagiu complet de cotizare, s-a luat în calculul pensiei stagiul de 20 ani, respectiv 25 ani.
Reclamanta nu se încadrează în aceste prevederi legale pentru a putea beneficia de reducerea stagiului de cotizare.
Nu orice stagiu lucrat în grupa I de muncă poate fi asimilat unui stagiu lucrat în subteran astfel că pârâta a procedat în mod corect atunci când nu i-a redus reclamantei stagiul de cotizare la calcularea punctajul mediu anual.
Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 155 din Legea nr. 19/2000 a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta declarat recurs prin care a criticat sentința pronunțată sub următoarele aspecte:
În mod greșit a reținut prima instanță că reclamanta a fost pensionată în baza art.14 din Legea nr.3/1977, act normativ abrogat în prezent, neavând în vedere că prin acțiune s-a solicitat nu reducerea stagiului de cotizare, ci utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de art.160 și art.8 din Legea nr.19/2000.
De asemenea, reclamanta apreciază că reducerea vârstei de pensionare ca efect al desființării activității în grupa sau a II-a de muncă atrage și reducerea corespunzătoare a stagiului de cotizare.
Referirea primei instanțe la dispozițiile HG nr.267/1990 exced cadrului legal al cauzei, deoarece actul normativ menționat nu i se aplică reclamantei.
În fine se critică omisiunea primei instanțe de a răspunde argumentelor invocate de reclamantă în acțiune, precum și ignorarea practicii judiciare în materie.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.54638/28.02.2005 a Casei Județene de Pensii C reclamantei i s-a recalculat pensia în conformitate cu dispozițiile OUG nr.4/2005.
Or, reclamanta s-a pensionat în baza Legii nr.3/1977, conform deciziei nr. 18645/11.08.1978 ( 5 fond), prin urmare, stagiul de cotizare la determinarea punctajului este cel prevăzut de actul normativ menționat (art.8 alin.1) respectiv de 25 ani, după cum corect a reținut și pârâta prin decizia contestată și buletinul de calcul emise în baza HG1550/2004.
De altfel, drepturile de pensie ale reclamantei s-au recalculat prin determinarea punctajului mediu anual, conform art. 2 din HG1550/2004 potrivit cărora stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.
De asemenea, la alin.3 al aceluiași text de lege s-a prevăzut că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977- 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Prin Normele de aplicare a HG1550/2004, de asemenea se menționează că în situația pensiilor pentru limita de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 01 iulie 1977 - 31 martie 2001 inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați.
Așadar, contrar celor susținute de recurentă, este de observat că prin dispozițiile legale mai sus arătate, s-a stabilit în mod clar stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual în situația pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în intervalul 01 iulie 1977 - 31 martie 2001, în care se încadrează și reclamanta și care este de 25 ani pentru femei, fără a se face distincție în funcție de condițiile de lucru.
Sub acest aspect este lipsit de relevanță că în prezent Legea nr.3/1977 este abrogată din moment ce dispozițiile HG nr.1550/2004, act normativ în vigoare, fac trimitere în mod expres la legislația în temeiul căreia s-au stabilit inițial drepturile de pensie.
În acest context, Curtea constată că referirea primei instanțe la dispozițiile HG nr.267/1990 reprezintă o ilustrare a modului în care se interpretează și se aplică HG nr.1550/2004 în privința stabilirii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiilor și explică caracterul de normă de trimitere a art.2 din HG nr.1550/2004, fără a avea semnificația incidenței în cauză a HG nr.267/1990.
Contrar motivelor de recurs, Curtea reține că singura facilitate recunoscută de Lege nr.3/1977 persoanelor care și-au desfășurat activitatea în grupe de muncă era reducerea vârstei standard de pensionare, ceea ce raportat la legislația în vigoare în prezent, nu poate constitui un temei pentru reducerea stagiului de cotizare care are o semnificație deosebită de cea a vechimii în muncă utilizată de Lege nr.3/1977.
În același sens solicitarea reclamantei de a i se aplica în mod direct art.160 din Legea nr.19/2000 este lipsită de fundament deoarece reclamanta nu este pensionată în baza Legii nr.19/2000 fiind destinatara dispozițiilor OUG nr.4/2005.
Oricum, dispozițiile art.8 și art.160 din Legea nr.19/2000 definesc doar stagiul de cotizare respectiv asimilează stagiului de cotizare, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, însă nu îi conferă dreptul de a beneficia la recalcularea pensiei de un stagiu de cotizare de 20 de ani, care se ia în calcul astfel cum s-a menționat anterior doar în condițiile limitative, pe care reclamanta nu le îndeplinește.
În fine, criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii sunt nefondate, Curtea constatând în acest sens că prima instanță a opus argumentelor invocate de reclamantă dispozițiile legale aplicabile în cauză, iar hotărârea pronunțată cuprinde, conform art.261 pct.5 pr.civ. motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază.
De altfel, recurenta nu a indicat în concret argumentele asupra cărora prima instanță a omis a se pronunța.
În privința practicii judiciare în materie, Curtea observă că nu reprezintă un izvor de drept cu atât mai mult cu cât nici în acest caz nu s-a indicat în concret jurisprudența de care se prevalează reclamanta.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A pel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.496 din 20.03.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
--- - - - -
GREFIER
Red./
2 ex./24.06.2008
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura