Recalculare pensii. Decizia 1193/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1193/
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect: "recalculare pensie", împotriva deciziei numărul 981 din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2009, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 981/04.06.2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și, în consecință a obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin luarea în considerare a veniturilor obținute prin retribuirea în acord global, înscrise în coloana a 4 a Adeverinței nr. 555/22.01.2009, eliberată de B, începând cu data de 01.04.2006. A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea formulata, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței nr. 555/22.01.2009, potrivit cărora a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, obținute prin retribuirea în acord global.
Potrivit adeverinței nr. 555/22.01.2009 emisă de SC SA, în perioada 01.06.1972 - 31.05.1997, contestatoarea a beneficiat de venituri suplimentare obținute prin retribuirea în acord global.
A menționat angajatorul ca, aceste venituri suplimentare au fost plătite din fondul de salarii, iar societatea a calculat si virat contribuția de asigurări sociale aferenta acesteia conform legii.
Retribuirea în acord global presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
În accepțiunea Legii nr. 49/1992, art. 3, au caracter de spor permanent sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran precum și pe platformele marine de foraj, îndemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare dar și alte sporuri cu caracter permanent, prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.
Într-o altă interpretare, veniturile suplimentare obținute de contestator sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.
Același caracter de spor cu caracter permanent îl are și venitul obținut de contestator pentru orele suplimentare, din adeverința emisă de angajator rezultând frecvența acordării acestuia în perioada susmenționată.
Potrivit adeverinței menționată, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Acest principiu, al proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, este consacrat expres de Legea nr. 19/2000 prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit alin. (3) al art. 23 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, baza de calcul mai sus menționată este venitul brut realizat lunar. De asemenea, potrivit art. 78 alin. (4), modificat prin art. I pct. 6 al Legii nr. 250/2007, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Faptul că acesta act normativ nou se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute în trecut (facta futura), nu înseamnă că această lege retroactivează. Susținându-se că acest act normativ s-ar aplica numai persoanelor cărora li s-au stabilit drepturi de pensie după intrarea în vigoare a acestuia ar conduce la discriminări între diferitele categorii de pensionari, respectiv între cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/72007, și care ar fi dezavantajați, și cei pensionați ulterior intrării în vigoare a acesteia, ceea ce este inacceptabil.
De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" și sporul pentru orele suplimentare pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.
Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. De asemenea s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.
Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă, intimata având obligația de a respecta aceste principii de bază ale organizării și funcționării sistemului public.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis contestația formulată de contestatoare.
Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii, criticând-o pentru nelegalitate susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalculare deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Recursul este nefondat.
Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverință prin care se face dovada că s-a acordat contestatoarei și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, deci la salariul de bază, constituie spor permanent și intră în baza de calcul a pensiei conform Legii 19/2000 art. 23 alin. 1, pct.
Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.
Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "
Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei.
Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.
În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.
Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.
Aceasta este și situația în speță.
Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am aflat în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.
Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.
De asemenea, curtea opinează în sensul că și în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept. Susținerea aplicabilității prevederilor Legii nr. 250/2007 este cu atât mai evidentă din moment ce așa cum se arată în recurs nu se mai plafonează contribuția pentru asigurări sociale, dorindu-se de legiuitor înfăptuirea concretă a principiului contributivității care nu exclude includerea sporului în discuție.
Sintagma "nu sunt luate întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor" cuprinsă în textul pct. VI din anexa nr. 1 la OUG nr. 4/2005, nu trebuie interpretată în sensul negativ de a exclude sporul, ci dimpotrivă trebuie avută în vedere interpretarea contrară ce înseamnă că sporul se va include dacă s-a plătit contribuția și nu va fi luat în calcul în situația contrară. Ar însemna în interpretarea rigidă, nejuridică a recurentei să fie încălcat principiul amintit, ceea ce nu este posibil.
Față de cele ce preced, instanța va respinge recursul și va obliga recurenta în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata onorariului avocațial de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 981/M/04.06.200 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. /26.10.2009
Dact. /30.10.2009
Jud. fond: -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina