Recalculare pensii. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 121/R/2008 | |
Ședința publică din 17 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | --- - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Adrian | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1954 din 01 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-recurent personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-intimate.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în conformitate cu disp. art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, completul de judecată este compus din domnul JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca Adrian care este membru al completului de judecată C 7-R, domnul judecător, conform programării în ședința de judecată din data de 17 ianuarie 2008 și doamna judecător de pe planificarea de permanență, ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de domnul judecător.
Instanța constată că recursul a fost formulat și motivat în termen, și a fost comunicat intimatei.
Reclamantul-recurent arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și obligarea pârâtei-intimate Casa Județeană de Pensii C la recalcularea pensiei conform expertizei efectuate în dosarul de fond.
CURTEA
Reține că, prin sentința civilă nr. 1954 din 1 oct. 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Decizia de pensionare nr. -/22.12.2006 s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie în cuantum de 520 lei, reținându-se că acesta a realizat un stagiu de cotizare de 44 ani și 15 zile și un punctaj mediu anual de 1,35590.
Având în vedere că singurul motiv invocat de reclamant este faptul că pensia stabilită este prea mică raportat la vechimea în muncă, că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității și având în vedere că în conformitate cu principiul contributivității prevăzut de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că pârâta a stabilit corect cuantumul pensiei și punctajul mediu anual cuvenit, existând diferențe doar în condițiile aplicării dispozițiilor art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, însă reclamantul nu a invocat aceste dispoziții, acestea nefiindu-i aplicabile deoarece nu a contribuit la bugetul de asigurări sociale după împlinirea vârstei standard de pensionare, respectiv 65 de ani.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului.
În motivarea recursului arată că s-a pensionat cu grupa I de muncă și a primit pensia calculată cu punctaj pentru grupa II de muncă. A solicitat recalcularea pensiei după dispozițiile art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, unde se arată că la grupele de muncă se aplică punctaje diferite așa cum arată expertul în raportul de expertiză efectuat în cauză.
Solicită să se țină cont de raportul de expertiză și să-i fie calculată pensia pentru grupa II de muncă cu un punctaj de 1,95-2,00 mediu anual precum și obligarea pârâtei la restituirea banilor pe care i-a plătit pentru expertiză.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
La instanța de fond reclamantul a criticat decizia de pensionare doar prin prisma considerentului că pensia stabilită este prea mică raportat la vechimea în muncă.
Din probele administrate la instanța de fond nu a reieșit că această critică generică ar fi întemeiată.
Critica din recurs cu privire la grupa I-a sau a II-a de muncă, nu a fost invocată la instanța de fond ci doar direct în recurs, ceea ce nu poate fi admis deoarece s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție. Oricum singurul beneficiu oferit de încadrarea în una din grupele de muncă este cel referitor la reducerea vârstei de pensionare.
Cât privește cealaltă critică legată de recalcularea pensiei după dispozițiile art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000, nici aceasta nu a fost invocată la instanța de fond iar faptul că expertul în raportul de expertiză efectuat în cauză a efectuat observații cu privire la acest aspect nu are relevanță atâta timp cât nu a existat o cerere a reclamantului în acest sens.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1954 din 01.10.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 31.01.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Adrian