Recalculare pensii. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 121/
Ședința publică din 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul G, domiciliat în G,-, - 6,.6, împotriva sentinței civile nr.1176/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la data de 4.07.2008 contestatorul Gac ontestat decizia nr.-/30.04.2008 privind recalcularea pensiei din sistemul public.
solicitat obligarea intimatei să emită o decizie care să fie legală și în conformitate cu nr.OUG 19/2007 referitor la punctajul anual și anume:
- pentru anul 1962 - 0,17145 în loc de 0,09877
- pentru anul 1961 - 1,00000 în loc de 0,45239
- pentru anul 1960 - 1,00000 în loc de 0,46838
- pentru anul 1959 - 0,59677 în loc de 0,29299
A solicitat obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei care să ia în calcul la stabilirea punctajului anual și perioada de activitate din anii 1956, 1957 conform fișei de pensii de la SC SA și înregistrată la Casa Județeană de Pensii G la data de 23.12.2000 nr. 4026/2000.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat contestatorul că prin decizia contestată intimata nu a aplicat corespunzător dispozițiile OUG nr.19/2007. Astfel, pentru perioada 1959-1962 i s-a stabilit un punctaj anual greșit.
Pentru anul 1959 trebuia să aibă un punctaj de 0,59677, pentru anul 1960 un punctaj de 1,0, identic cu cel din anul 1961 iar în anul 1962 un punctaj de 0,17145.
Intimata a omis să ia în calcul la stabilirea pensiei și perioada în care a lucrat la SA din anii 1956-1957 așa cum rezultă din fișa de pensie eliberată de fostul angajator.
La termenul de judecată din data de 23.07.2008 și-a completat obiectul cererii solicitând obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei și pentru perioada 1.01.2003-31.12.2003, 1.01.2004-31.12.2004, în baza certificatului nr. -/20.12.2005.
În drept nu și-a precizat temeiul juridic al acțiunii.
Intimata Casa Județeană de Pensii G prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea contestației. A arătat ca prin decizia contestată i-a fost modificată pensia, prin valorificarea sporului de vechime, dovedit cu adeverința nr. 12960/2007, rezultând un punctaj mediu anual de 1,35710. Urmare acestui fapt au fost recalculate și drepturile ce decurgeau din OUG nr. 19/2007. S-a emis decizia nr. -/20.06.2008, rezultând un punctaj mediu anual de 1,40562, care defalcat pe ani este identic cu cel solicitat prin acțiune.
Perioada de activitate aferentă anilor 1956-1957 ( 2 luni și 10 zile) nu a fost avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât înscrierile din carnetul de muncă au fost făcute incorect, cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, situație în care intimata, nefiind abilitată de lege să facă modificări în carnetul de muncă, nu a putut lua în calcul această perioadă.
A depus la dosarul cauzei actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, precum și decizia emisă la data de 20.06.2008.
Sentința instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1176/2.10.2008 Tribunalul Galația respins contestația formulată de contestator.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin nr.OUG 4/2005 s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor din sistemul public. adeverinței nr. 12690/19.XII.2007 eliberată de SC SA G, s-a adresat intimatei în vederea recalculării pensiei, potrivit actului normativ mai sus menționat, solicitând luarea în calcul și a sporului de vechime încasat în perioada 1.05.1992 -1.03.2000.
S-a emis decizia nr. -/30.04.2008, ce face obiectul prezentei cauze. Avându-se în vedere și sporul de vechime, a rezultat un punctaj mediu anual de 1,35710, mai mare decât cea stabilită inițial.
Prin decizia nr. -/20.06.2008 i-au fost recalculate drepturile de pensie cu luarea în considerare a prevederilor OUG nr.19/2007, punctajul mediu anual stabilit fiind de 1,40562. Potrivit acestei decizii, punctajul pe anul 1959 fost stabilit la 0,59677, pe anul 1960 - la 1,00000, pe 1961 - la 1,00000 iar pe anul 1962 fost de 0,17145, identic cu cel indicat de reclamant prin acțiune.
Pe parcursul soluționării cauzei s-a dispus valorificarea și a stagiului de cotizare aferente perioadei 1.07.2003-24.06.2004, fiind emisă decizia nr.-/7.08.2008, stabilindu-se un punctaj mediu anual de 1,40562 începând cu data de 1.XI.2007.
Încă perioada de activitate cuprinsă între 6.XI.1956 - 1.02.1957 nu poate fi luată în acest moment la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât înscrierile în carnetul de muncă au fost făcute incorect, cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1976. Astfel, înscrierea pozițiilor nr. 1 și 2 trebuia făcută de, unitatea care a eliberat carnetul de muncă sau de ultimul angajator, respectiv SC SA G, în baza adeverinței eliberate de de Construcții Grup Instalații 5 Întrucât înscrierea celor două poziții nu a fost făcută de una din cele două societăți, perioada nu poate fi luată în calcul la stabilirea pensiei.
În momentul în care contestatorul va obține modificarea acestei înscrieri se poate adresa intimatei și se va proceda la recalcularea drepturilor cuvenite.
Constatând că două capete de cerere au fost soluționate favorabil de intimată pe parcursul soluționării cauzei prin emiterea deciziilor corespunzătoare iar perioada anilor 1956 -1957 nu poate fi luată în vedere la calcularea drepturilor de pensie la acel moment, contestația fiind nefondată a fost respinsă ca atare.
Recursul declarat de reclamantul
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul apreciind că soluția pronunțată este netemeinică și nelegală.
Contestatorul a arătat că, carnetul de muncă a fost completat de.
De asemenea, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit recalcularea pensiei în funcție de stagiul de cotizare în perioada 1956 - 1962.
Recurentul consideră că trebuie să primească la recalcularea pensiei un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, în perioada 1956 - 1962 și astfel să oblige Casa Județeană de Pensii G să-i recalculeze pensia în funcție de acordarea acestor puncte. În decizia de pensionare -/20.06.2008 pentru perioada anilor 1959 - 1962 Casa Județeană de Pensii Gaa cordat în fiecare an un punct în timp ce potrivit OUG nr.19/2007 calculul pensiei pentru aceeași perioadă trebuia să se facă acordând un punct pentru fiecare lună.
Întâmpinarea
Prin întâmpinare Casa Județeană de Pensii a solicitat respingerea recursului promovat ca fiind nefondat. Din actele de la dosar rezultă că mențiunile în carnetul de muncă au fost efectuate de cu nerespectarea Decretului 92/1976. astfel nu sunt respectate cerințele cerute de carnetul de muncă, la coloana 9, pagina 14, eroare care s-a perpetuat și la întocmirea fișei de pensie, ce ținea loc de copie după carnetul de muncă la data pensionării recurentului. În această situație încă de la deschiderea drepturilor de pensie, această perioadă de aproximativ 2 luni și J nu a putut fi valorificată. Reclamantul are însă posibilitatea de a solicita angajatorului care a efectuat înscrierea sau ultimului angajator în condițiile reglementate de Decretul 92/1976 să facă modificările necesare, după care poate solicita Casei Județene de Pensii G valorificarea acestei perioade cuprinsă între 6.11.1956 - 1.02.1957 în condițiile Legii nr. 19/2000.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că trebuia să primească un punct pentru fiecare lună de activitate exact așa s-a și calculat cuantumul pensiei.
Exceptând perioada 1956 - 1957 ( pentru care a arătat modul în care recurentul o poate valorifica și instanța de fond a reținut acest lucru), pentru anul 1959, respectiv 7 luni și 4 zile de activitate, acesta a primit câte un punct pentru fiecare lună dar, la stabilirea punctajului mediu anual ( pma) acest total de puncte a fost împărțit la 12, rezultând un punctaj mediu de 0,59677 aferent anului 1959, și nu un punct, așa cum s-ar fi întâmplat dacă se desfășura activitate pe tot parcursul anului.
Același lucru s-a întâmplat și la stabilirea pma pentru anul 1962 ( o lună și 22 zile de activitate), rezultatul fiind 0,17145. Pentru anii 1960 - 1961 recurentul a primit câte un punct, în condițiile în care activitatea s-a desfășurat pe întreaga durată a acestora. De altfel, recurentul știa foarte bine acest lucru, așa cum rezultă din cererea introductivă, de la fond, când a solicitat acordarea, exact, a acestor punctaje pentru această perioadă, lucru care s-a și întâmplat.
Considerentele deciziei pronunțată de instanța de recurs
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurent, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată contestatorul a solicitat luarea în calcul a perioadelor de activitate pentru anii 1956, 1957 ( 2 ani și 10 luni). Intimata nu a avut în vedere aceste perioade la stabilirea pensiei întrucât mențiunile din cartea de muncă ar fi fost făcute incorect, cu nerespectarea dispozițiilor Decretului 92/1976. A considerat intimata că aceste mențiuni pot fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă.
Deși perioada 1956 și 1957 este trecută în carnetul de muncă intimata nu a luat în considerare această perioadă.
Aspectul că mențiunea este corectă sau incorectă nu este de natură a produce astfel de consecințe juridice, neluarea în seamă, iar pe de altă parte nu este un aspect imputabil contestatorului.
Angajatorul răspunde pentru corectitudinea datelor trecute în carnetul de muncă. Potrivit art.4 al.3 nr.OUG 4/2005, sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora. De asemenea, Casa Județeană de Pensii G nu poate imputa contestatorului, că mențiunile din carnet nu îmbracă forma prevăzută de lege și nu poate nici aplica sancțiunea neluării în seamă a acestor mențiuni. Carnetul de muncă face dovada perioadelor de activitate lucrate și el se completează, întocmește și se păstrează de către unitatea angajatoare.
Prin urmare, în mod greșit pârâta a refuzat să ia în considerare perioada lucrată aferentă anilor 1956 și 1957.
De altfel, nimeni în cauză nu a contestat că perioada respectivă nu ar fi perioadă lucrată.
Conform art.312 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul, a se modifica în parte sentința recurată în sensul că, se va admite în parte contestația, va fi obligată intimata Casa Județeană de Pensii G să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a perioadei lucrate 1956 - 1957.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul G, domiciliat în G,-, - 6,.6, împotriva sentinței civile nr.1176/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte contestația formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,-.
Obligă pe intimata Casa Județeană de Pensii G să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei cu luarea în calcul la stabilirea punctajului anual și perioada de activitate din anii 1956 - 1957 menționată în carnetul de muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 Ianuarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /26.02.2009
: DC/ 2 ex/27.02.2009
Fond: /
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Alina Savin