Recalculare pensii. Decizia 1221/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția civila si pentru cauze cu minori si de familie, de conflicte de munca si asigurari sociale

Decizia civila nr.1221/ Dosar nr-

Ședința publică din data de 26 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecator

JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tica

Judecator: - -

Grefier:

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B impotriva sentintei civile nr.731 din data de 16 aprilie 2009 pronuntata de Tribunalul B in dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronuntare, se constata lipsa partilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile in cauza civila de au avut loc in sedinta publica din data de 19 octombrie 2009 cand partile au lipsit, cele constatate fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta decizie, iar instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru astazi, 26 octombrie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de:

Constata ca prin sentinta civila nr.731/M/2009, Tribunalul Baa dmis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, în consecință:

A obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin luarea în considerare a veniturilor obținute prin retribuirea în acord global, înscrise în adeverința nr. 164/26.05.2008, eliberată de INSTITUTUL NAȚIONAL AL B, începând cu data de 01.01.2006.

A obligat intimata să plătească contestatorului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, nstanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 10762/18.06.2008, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței menționate în petitele cererii de chemare în judecată, potrivit căreia a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, obținute prin retribuirea în acord global (fila nr. 8).

Potrivit adeverinței nr. 164/26.05.2008 emisă de SC SA, în perioada aprilie 1988 - martie 2000, contestatorul a beneficiat de venituri suplimentare obținute prin retribuirea în acord global (fila nr. 8).

A mentionat angajatorul ca, in perioada mentionata, Institutul a lucrat in sistem "acord global", conform Legii nr. 57/1974 (art. 8, art. 9 si art. 117) si a Legii nr. 2/1983 (art.4), acord ul global constituind singurul mod de plata in institut.

S-a facut precizarea ca, pe toata perioada evidentiata s-au achitat lunar contributiile la CAS, conform. Nr. 389/1972, Lg. 27/1966, Decret nr. 389/1972, Lg. nr. 65/1972, Decretul nr. 232/1986, OUG nr. 31/1998.

Intimata a refuzat recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului stabilite prin decizia nr. -/07.10.2005, prin valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând retribuția în acord global.

Retribuirea în acord global presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

În accepțiunea Legii nr. 49/1992, art. 3, au caracter de spor permanent sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran precum și pe platformele marine de foraj, îndemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare dar și alte sporuri cu caracter permanent, prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.

Într-o altă interpretare, veniturile suplimentare obținute de contestator sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare și amenajări silvice și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.

Potrivit adeverinței menționate, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.

Acest principiu, al proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, este consacrat expres de Legea nr. 19/2000 prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit alin. (3) al art. 23 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, baza de calcul mai sus menționată este venitul brut realizat lunar. De asemenea, potrivit art. 78 alin. (4), modificat prin art. I pct. 6 al Legii nr. 250/2007, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Faptul că acesta act normativ nou se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute în trecut (facta futura), nu înseamnă că această lege retroactivează. Susținându-se că acest act normativ s-ar aplica numai persoanelor cărora li s-au stabilit drepturi de pensie după intrarea în vigoare a acestuia ar conduce la discriminări între diferitele categorii de pensionari, respectiv între cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, și care ar fi dezavantajați, și cei pensionați ulterior intrării în vigoare a acesteia, ceea ce este inacceptabil.

De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Contestatorul a depus adeverința menționata mai sus, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acesteia.

Cum sporul de acord global evidențiat în adeverința a fost acordat contestatorului lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa unică la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada aprilie 1988 - martie 2000, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului.

Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" poate constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverințelor menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la nr.OUG 4/2005 nefiind aplicabile.

Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. De asemenea s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.

Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă, intimata având obligația de a respecta aceste principii de bază ale organizării și funcționării sistemului public.

În ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 7 alin. 5 din nr.OUG 4/2005, termenul de prescriptie de 3 ani si data formularii cererii de recalculare a drepturilor de pensie - 29.05.2008.

Impotriva sentintei a formulat recurs Casa Judeteana de Pensii B in termen, motivat, criticand-o pentru nelegalitate sustinand ca sporul de acord global nu poate fi avut in vedere la recalcularea pensiei, deoarece nu are caracter permanent si nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislatiei anterioare si nu s-a achitat contributia individuala la pensia suplimentara. Totodata se arata ca, desi adeverinta cuprinde veniturile brute, intreaga motivare este intemeiata pe acordul global.

Analizand recursul formulat, instanta constata ca este nefondat.

Trebuie remarcat ca pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverinta nr.164/2008, prin care se face dovada ca s-a acordat contestatorului si ca s-a retinut si virat CAS-ul la bugetul asigurarilor sociale conform legii.

Adeverintele emise in acest sens, in conditiile OUG nr.4/2005 a statuat ca "verificarea imprejurarilor daca, potrivit legislatiei anterioare, s-au invocat sau nu contributii la asigurari sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual si daca aceste venituri au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt si de aplicare a legii in cazuri concrete individuale, fiind de competenta exclusiva a instantei".

Prin urmare interpretand aceste inscrisuri, instanta de fond a apreciat corect asupra posibilitatii includerii acestui spor la recalcularea pensiei.

Interdictia prevazuta de OUG 4/2005 se refera la forma de atribuire in acord ca unica forma de remunerare a salariatului.

In situatia incasarii unor sporuri de acord global peste retributia tarifara de incadrare devin aplicabile regulile de ordonanta referitoare la sporurile cu caracter permanent.

Daca acest spor are caracter permanent si a facut parte din baza de calcul a pensiei, s-a platit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanta poate dispune recalcularea pensiei in functie de acesta.

De asemenea, instanta apreciaza ca, in speta au prioritate dispozitiile legale cu valoare de principiu in raport cu cele care decurg din acesta. Solutia contrara ar determina incalcarea flagranta a principiului proportionalitatii pensiei cu contributia la asigurari sociale si ar anihila practic aplicarea corespunzatoare a acestuia in vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus.

Astfel, s-ar crea o inechitate prin obtinerea unui drept de pensie inferior in raport cu contributia de asigurri sociale calculata si virata si o discriminare intre persoanele ce au stagii de cotizare anterioare si ulterioare intrarii in vigoare a Legii 19/2000, in conditiile in care tot timpul baza de calcul a contributiei de asigurari sociale a fost castigul total.

De asemenea, Curtea opineaza in sensul ca si in conditiile in care exista anumite dispozitii legale exprese dar care deroga de la principiile pe care insasi legea le enunta in debutul ei, prioritate nu poate avea decat principiul, acesta fiind cel care genereaza starea de drept.

In ceea ce priveste sustinerea ca potrivit legislatiei anterioare pentru lucrul in acord global nu s-a achitat contributia indiiduala la pensia suplimentara, iar principiul proprortionalitatii nu poate fi aplicat, instanta retine ca potrivit adeverintei nr.92/2007 emisa de fostul angajator, sporul de acord a fost acordat ca venit suplimentar la retributia tarifara de incadrare, iar contributia de asigurari sociale a fost platita de angajator conform Decretului nr.389/1972 in procent de 15% asupra castigului brut si respectiv net realizat de personalul salariat.

A aprecia ca pentru perioada anterioara Legii nr.19/2000 este imperativ a se face dovada contributiei individuale la asigurari sociale, desi legislatia anterioara nu prevedea aceasta modalitate de contributie datorita sistemului economic si fiscal al vremii, echivaleaza cu aplicarea retroactiva a legii, aceasta forma de contributie fiind instituita prin Legea nr.19/2000.

Aceasta interpretare rezulta si din continutul adeverintelor depuse in probatiune pentru veridicitatea careia emitentul este direct responsabil.

Prin Legea nr.27/1966 s-a instituit contributia la pensia suplimentara pentru angajat, iar din adeverinta susmentionata, rezulta ca "pe toata durata angajarii s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contributia la pensia suplimentara pentru angajat conform Legii nr.27/1966".

In concluzie, ar fi discriminatorie fapta de a refuza recalcularea pensiei pentru venituri suplimentare primite in baza unor legi anterioare Legii nr.19/2000, pentru care s-au achitat contributii la asigurari sociale in vechile sisteme legislative, pentru considerentul ca aceste dispozitii legale nu prevedeau cota individuala de asigurari sociale si permiteau doar plata contributiei la bugetul asigurarilor sociale de stat in procent de 15% din partea angajatorului raportat la totalul castigului brut/net realizat de personalul lor, in comparatie cu situatia din prezent a asiguratilor care beneficiaza de asemenea recalculari potrivit legislatiei noi care prevede stabilirea punctajului anual, elocvent in cuantificarea pensiei, in functie de veniturile care au constituit baza de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale.

Prima instanta a retinut corect starea de fapt si de drept a cauzei dedusa judecatii, in baza materialului probator administrat in cauza, pronuntand o hotarare legala si temeinica. La pronuntarea hotararii s-a avut in vedere faptul ca perioada 1988 - aprilie 20000 Institutul National al SA Bal ucrat in Acord global conform Legii nr.57/1974 si Legii nr.2/1983.

de cele ce preced, instanta va respinge recursul si va obliga recurenta in baza art.274 Cod procedura civila la plata onorariului avocatial de 200 RON justificat cu chitanta nr.573/31.08.2009.

Pentru aceste motive

In numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr.731/M/16.04.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Obliga recurenta intimata Casa Județeană de Pensii B la plata către intimatul contestator a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

--- - --- -

Grefier

Red./2.12.09

Tehnored.EP/7.12.09-4 ex. Jud.fond SS /

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tica

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1221/2009. Curtea de Apel Brasov