Recalculare pensii. Decizia 1248/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1248/2009

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Pop JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamantul și pârâta CJP H împotriva sentinței civile nr. 643/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-au depus la dosar din partea ambelor părți întâmpinări.

Avocat - mandatarul reclamantului recurent a solicitat prin note scrise depuse la dosar, soluționarea cauzei în lipsă.

Pârâta recurentă prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și împrejurarea că ambele părți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea de asigurări sociale, înregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamantul a chemat in judecată pârâta Casa Județeană de Pensii H solicitând obligarea pârâtei să-i emită o noua decizie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, cu recalcularea pensiei prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr.343/25.11.2008, eliberată de D, cu acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 26.11.2008.

In fapt, reclamantul a arătat ca drepturile inițiale de pensionare pentru limita de vârstă au fost stabilite începând cu data de 01.07.2007, iar la data de 26.11.2008 a solicitat paratei recalcularea pensiei prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare, cu caracter permanent (munca în acord global, premii, compensații) menționate în adeverința de mai sus, dar nu a primit vreun răspuns.

S-a mai menționat că veniturile suplimentare din adeverința depusa, se încadrează in disp. art.23 si art.78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 si reprezintă venituri cu caracter permanent, fiind incluse alături de sporul de vechime în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale si pentru care au fost achitate lunar atât cotele CAS cât și contribuția la pensia suplimentară.

Ulterior introducerii acțiunii, reclamantul si-a precizat acțiunea, in sensul ca a solicitat anularea deciziei de pensie nr.-/20.01.2009 și obligarea pârâtei să-i emită o noua decizie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, cu recalcularea pensiei prin luarea în considerare și a tuturor veniturilor asigurate menționate în adeverința nr.151/17.02.2009, eliberată tot de SC SA D, cu acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 01.12.2005.

In drept s-au invocat disp. art.23, art.78 și art.164 din Legea nr.19/2000, Legea nr.250/2007 și Decretul nr.389/1972.

Parata Casa Județeana de Pensii H prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, deoarece prin decizia nr.11845/20.01.2009 a fost valorificat sporul de periculozitate pentru luna mai 1978, atestat prin adeverința nr.343/25.11.2008 emisă de SC SA

In ceea ce priveste sumele acordate cu titlu de acord global, premii si gratificatii prevazute in aceeasi adeverinta, s-a aratat ca acestea nu au fost valorificate, acest fapt fiind adus la cunoștința reclamantului prin raspuns scris.

In dezvoltarea motivelor, parata a aratat ca refuzul de a valorifica sumele acordate cu titlu de acord global, premii si gratificatii s-a intemeiat pe disp. punctului VI din OUG nr.4/2005 ce prevede ca nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu annual, intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori dupa timp, pe baza de tarife sau cote procentuale, astfel ca, nici o forma de retribuire in acord, fie ca poarta denumirea de salarii, venituri, adaosuri, nu poate fi valorificata la pensie.

De asemenea mai menționează ca in conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr.19/2000, la determinarea drepturilor de pensie se valorifica salariile brute sau nete, astfel cum au fost înregistrate in carnetul de munca, pana la data de 1.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000 si ca pe langa aceste salarii, la determinarea punctajelor anuale se au in vedere si sporurile, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare si care au fost inregistrate in carnetul de munca, iar dupa data de 1.04.1992, sporurile care au facut parte din baza de calcul a pensiei conform legislatiei anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca sau dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, insa adeverința depusa de reclamant la dosar se refera la adaosuri acordate sporadic si care nu au fost înregistrate in carnetul de munca, astfel ca nu pot fi valorificate la pensie.

Cu privire la temeiurile legale invocate de reclamant in actiune, parata a precizat ca art.23 si 78 din Legea nr. 19/2000, asa cum au foat acestea modificate prin Legea nr. 250/2007 si OUG nr. 91/2007 nu sunt aplicabile reclamantului si nu pot retroactiva, avand in vedere ca acestea au intrat in vigoare ulterior deschiderii drepturilor la pensie pentru reclamant, iar perioada la care se face referire in prezentul dosar este 1975 - 1990.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 643/2009 a admis în parte acțiunea de asigurări sociale formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii H, obligat pârâta la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului prin valorificarea veniturilor suplimentare (acord global), rezultate din adeverința nr. 343/25.11.2008, emisă de SC SA D, începând cu data de 1.12.2008, precum și să plătească acesteia diferențele de pensie cuvenite, cu aceeași dată.

A respins în rest acțiunea față de pârâta Casa Județeană de Pensii

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință a reținut că prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii H sub nr.4605/26.11.2008 reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor dovedite cu adeverința nr. 343/25.11.2008, eliberată de SC SA D, conform căreia a beneficiat inclusiv de acord global, premii, gratificații, în baza Legii nr.57/1974.

Parata, prin răspunsul nr.4605/02.02.2009 a comunicat reclamantului ca sumele atestate prin adeverința mai sus menționata cu titlu de acord global, premii si gratificații, nu se poate valorifica la pensie, deoarece nu exista temei legal.

Argumentele pârâtei pentru nevalorificarea sumelor acordate cu titlu de acord global, prevăzute în adeverința nr. 343/25.11.2008 nu au fost reținute întrucât, din interpretarea prev.art.164 și art.78 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificata și completata, rezultă că sporurile și adaosurile de care au beneficiat angajații și care au fost dovedite cu înscrisuri, chiar neînregistrate în carnetul de muncă, trebuie cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Faptul că anterior Legii nr.49/1992, aceste sporuri nu se înscriau în carnetul de muncă, nu poate conduce la prejudicierea salariaților, cât timp, prin actele emise de angajator, în speță adeverința nr. 343/25.11.2008 eliberată de SC SA D, s-a dovedit primirea acestor sporuri și pentru care s-a achitat cota de S.

De altfel, prin Legea nr.338/2002, a fost modificat art.164 din Legea nr.19/2000, prevăzându-se în mod expres la alin.3 că la determinarea punctajelor anuale pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverințe eliberate de unitate.

Conform prev.art.23 alin.1 din Legea nr.19/2000, baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile prevăzute de lege sau contractul individual de muncă și care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art.78 din aceeași lege.

Prin urmare, Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unități, iar în speța de față s-a făcut o astfel de dovadă cu adeverința nr. 343/25.11.2008, din care rezultă că veniturile realizate în acord global, acordate reclamantului în plus față de retribuția tarifară, au făcut parte din fondul de salarii realizat, pentru care unitatea a calculat și virat contribuția de asigurări sociale.

Desi la pct.VI din OUG nr.4/2005 se mentioneaza ca aceste sume nu se iau in calcul la determinarea punctajelor anuale, pentru ca nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor stabilite in baza legislatiei anterioare, nu se poate ignora faptul ca potrivit art.2 alin.1 din aceeasi ordonanta, recalcularea se face cu respectarea principiului contributivitatii instituit de art.2 lit. e din Legea nr. 19/2000, precum si prevederile art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, conform carora decizia de recalculare poate fi modificata la cerere, in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, intocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decat cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr.19/2000 se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1.04.2001.

Faptul că pe o perioadă de mai multi ani, reclamantul a beneficiat de un adaos salarial sub forma veniturilor realizate în acord global, dovedește faptul că acest spor a fost unul permanent și ca atare reclamantul este îndreptățit să i se calculeze pensia prin includerea în baza de calcul și a acestui spor, iar cu privire la sumele reprezentand premii si gratificatii cuprinse in aceeasi adeverinta, se constata ca acestea nu au avut un caracter permanent, ci sporadic, astfel că nu se pot lua in calcul la stabilirea punctajului mediu anual.

A fost respinsă in rest actiunea, intrucat pentru perioada decembrie 2005 - 2008, este neintemeiata, dat fiind ca adeverinta nr.343/25.11.2008 a fost depusa la parata la data de 26.11.2008, iar conform art. 169 alin.3 din Legea nr.19/2000, drepturile de pensie recalculate se cuvin doar incepand cu luna urmatoare depunerii cererii, prin urmare incepand cu luna decembrie 2008.

Au fost respinse de asemenea si capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. -/20.01.2009 si obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii H să emită pe numele său decizie de pensie prin luarea în considerare și a tuturor veniturilor asigurate menționate în adeverința nr.151/17.02.2009, eliberată de SC SA D, cu acordarea drepturilor de pensie începând cu data de 01.12.2005, întrucât reclamantul nu a respectat disp.art.52, art.82 și art.95 din Legea nr.19/2000, în sensul de a se adresa cu cerere casei teritoriale de pensii și a depune originalul noii adeverințe, iar acțiunea de fata a fost introdusa anterior eliberării acesteia de către SC SA.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamantul, cât și pârâta Casa Județeană de Pensii H, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.

În ce privește recursul reclamantului se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, arătându-se că în mod nelegal instanța nu a avut în vedere valorificarea adeverinței nr. 151/2009, care prevede și alte sporuri decât acordul global și că a dispus acordarea drepturilor de pensie doar cu data de 1.12.2008, cu nesocotirea art.7 alin.5 al nr.OUG 4/2005.

Adeverința nr. 151/2009 a fost comunicată Casei Județene de Pensii H, care s-a pronunțat prin întâmpinare și cu privire la aceasta.

În drept se invocă art.304, 312 Cod procedură civilă.

În ce privește recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii H, se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată, în esență, faptul că instanța de fond printr-o interpretarea greșită a legii a dispus valorificarea veniturilor obținute de reclamant în acord global, motivând că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor în temeiul Legii nr.3/1977. nr.OUG4/2005 exclude expres de la valorificare aceste sume, iar reținerea ca aplicabil a principiului contributivității bazat pe faptul că angajatorul a plătit CAS, fără a se face dovada plății acestuia de către angajat este greșită.

În drept se invocă art.299, 304 Cod procedură civilă, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 57/1974, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 49/1992.

Intimatul a depus întâmpinare în această fază procesuală, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, arătând că soluția primei instanțe este legală și temeinică cu privire la valorificarea sumelor obținute în acord global.

Intimata Casa Județeană de Pensii Had epus întâmpinare la recursul formulat de recurentul, solicitând respingerea acestuia, arătând în esență că adeverințele nr. 343/2008 și 151/2009 invocare sunt diferite, iar dea de a doua nu o anulează pe prima, deși conținutul este completat.

Instanța de fond a reținut corect prematuritatea cererii față de adeverința nr. 151/2009, neputându-se acorda drepturile de pensie începând cu data de 1.12.2005, față de dispozițiile art. 7 alin 4 și 5 din OUG 4/2005.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ce privește recursul reclamantului, este de reținut faptul că instanța de fond a luat în considerare adeverința nr. 343/25.11.2008- menționată în acțiunea introductivă și nu adeverința nr. nr. 151/2009 invocată în precizarea la acțiune, deoarece așa cum se reține expres în considerentele hotărârii, cu trimitere la art.82 alin.2 din Legea nr. 19/2000, actele doveditore se depun la casa teritorială de pensii și nu direct în instanță, cum a procedat recurentul în cauză. Deci, instanța verifică legalitatea deciziei emisă de casa de pensii prin prisma actelor depuse de asigurat la casa de pensii, aflate la dosarul de pensie.

Sub cel deal doilea aspect invocat de recurent, în mod justificat prima instanță a stabilit data acordării drepturilor recalculate începând cu data de 1.12.2008 raportat la data depunerii cererii de către reclamant la casa de pensii - 26.11.2008 sub nr. 4605/2008 - și a prevederilor art. 95 alin.3 și art. 169 alin.3 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea".

Reclamantul însuși a solicitat ca drepturile de pensie conform adeverinței nr. 343/2008 să fie acordate începând cu data de 26.11.2008. Prin precizarea de acțiune s-a solicitat valorificarea începând cu data de 1.12.2005 a adeverinței nr.151/2009, cerere respinsă în mod legal de prima instanță.

În fine, este de menționat faptul că în mod corect, instanța de fond a reținut atât în considerentele hotărârii cât și în dispozitivul acesteia că se impune valorificarea veniturilor suplimentare obținute în acord global, fără a fi reținute și celelalte sporuri menționate în adeverință, respectiv: premii, gratificații, deoarece art. 164 alin.2 din Legea nr. 19/2000 prevede expres valorificarea sporurilor cu caracter permanent, or așa cu reiese expres din adeverința eliberată de angajator sporurile pretinse de recurentă au avut un caracter sporadic. Ca atare, nefiind sporuri cu caracter permanent în sensul articolului de lege sus enunțat nu pot fi luate în considerare la determinarea punctajelor anuale, criticile recurentei fiind astfel nefondate.

În ce privește recursul pârâtei Casa județeană de Pensii H se rețin următoarele:

Veniturile realizate în acord global prevăzute în legislația anterioară anului 1989 au avut un caracter permanent, fiind acordate lunar și în raport cu acestea angajatorul a calculat și virat contribuția de asigurări sociale aferentă fondului de salarii, conform art. 1 din 389/1972, care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salarial.

Prevederea legală mai sus citată a fost menținută prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul CAS-ului datorat de angajator.

Potrivit art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de peroanele fizice și juridice din sectorul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 19/2000-așa cum au fost modificate prin Legea nr. 250/19.07.2007- baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariul individual brut, realizat lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate de lege sau contractul colectiv de muncă, iar în raport de acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 din aceeași lege.

În acest sens sunt și prevederile art. 164 alin.1 și 3 din Legea nr. 19/2000, conform cărora la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz și se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înscrise în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe de la angajator.

De asemenea, în Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 <LLNK 12000 19 10 201 0 17>privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.340/2001 se prevede la pct. 26 faptul că: punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin. (1) și (2) din lege, pe baza venitului brut realizat lunar, prevăzut la pct. 19 din prezentele norme "

La pct. 19 din aceste norme este definită sintagma venit brut realizat lunar ca fiind "totalitatea veniturilor în bani sau în natură, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asigurații care se află în una sau mai multe dintre situațiile de la art. 5 alin. (1) pct. I și II din lege".

Mai mult, prin Ordinul nr. 680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 s-a definit noțiunea de venitul brut realizat lunar ca fiind venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând inclusiv "sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu"

Prin urmare, Legea nr. 19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a salariului realizat lunar, a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unității, așa încât în speța de față în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că se impune valorificarea veniturilor suplimentare lunare (acord global) realizate de reclamantul intimat, care au avut un caracter permanent în sensul Legii nr. 42/1992 și pentru care angajatorul a achitat CAS-ul conform 389/1972 și Legii nr. 65/1965, așa cum reiese din adeverința nr. 319/25.11.2008 emisă de

Susținerile recurentei în sensul că aceste sporuri nu pot fi luate în calcul la recalcularea drepturilor le pensie deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare urmează a fi înlăturate ca nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr. 3/1977 baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere în ultimi 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucru în subteran, precum și lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

În speță, așa cum s-a reținut mai sus, veniturile suplimentare obținute de intimat, conform legii (Legea nr. 57/1974) urmare a activității desfășurate în cadrul D au avut un caracter permanent, iar recalcularea se face cu respectarea principiului contributivității reglementat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, regăsit în art. 164 privind determinarea punctajelor anuale.

acestui principiu fundamental al asigurărilor sociale, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale care nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, cea ce ar fi inechitabil.

În acest context, susținerile recurentei în sensul interpretării greșite de către prima instanță a dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursurile exercitate în cauză de părți, ca nefondate.

Urmare a respingerii ambelor recursuri, conform art.274 cod procedură civilă se va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul și pârâta CJP H împotriva sentinței civile nr. 643/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 30.11.2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. /

4 ex. /3.12.2009

jud. fond. /

Președinte:Mirela Pop
Judecători:Mirela Pop, Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1248/2009. Curtea de Apel Alba Iulia