Recalculare pensii. Decizia 1252/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(7232/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1252R
Ședința publică din 27.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 3: Scrob
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4593 din data de 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12640/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare având în vedere că recurenta a solicitat judecarea pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4593 din data de 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12640/3/AS/2008, a fost admisă cererea restrânsă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie, prin care, în temeiul OUG nr.4/2005, să recalculeze, începând cu 01.12.2005, drepturile de pensie cuvenite reclamantului, cu luarea in considerare și a sumelor reprezentând orele suplimentare cuprinse în adeverința nr.453/24.05.2006, emisă de SC SA B, precum și la plata diferențelor de pensie între pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.12.2005 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reptul reclamantului, la pensie pentru limită de vârstă s-a deschis la data de 01.05.1991, în temeiul Legii nr.3/1977.
Fiind pensionat anterior datei de 01.04.2001, reclamantul a beneficiat de prevederile OUG nr.4/2005 drepturile sale de pensie fiind recalculate, începând cu data de 01.12.2005, în raport de prevederile Legii nr.19/2000, respectiv prin calcularea punctajelor anuale pentru întregul stagiu de cotizare (vechimea în muncă).
În procesul de recalculare prin decizia emisă la 31.08.2005, s-a stabilit că reclamantului i se cuvine un punctaj de 1,39263 puncte, mai mare decât cel aflat în plată la momentul recalculării.
Ulterior, prin decizia emisă la 24.01.2008, punctajul mediu anual a fost majorat la 1,44167 puncte, ca urmare a valorificării sporului pentru condiții deosebite dovedit prin adeverința nr.435/24.05.2006, eliberată de SC SA
Verificând anexele buletinului de calcul aferent acestei decizii tribunalul a constatat că orele suplimentare cuprinse de asemenea în adeverința menționată nu au fost valorificate.
S-au avut în vedere prevederile art.4 alin.2 și 3, anexele IV și V din OUG nr.4/2005 și ale art.1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, care dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că potrivit Legii nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, și sporurile permanente, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.
De asemenea, a mai arătat recurenta că veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, astfel încât, față de dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000, aceste venituri nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
În privința veniturilor obținute de către intimată cu titlu de prime și sporuri de acord, recurenta a arătat că, potrivit OUG nr.4/2005, normă juridică ce are caracter special, formele de retribuire care nu avut caracter permanent nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, astfel încât instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
deverința nr.435/24.05.2006, eliberată de SC SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimatul-recurent, cuprinzând sumele reprezentând plata pentru orele suplimentare prestate, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, recurenta invocând în susținerea recursului dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, deși hotărârea instanței de fond vizează orele suplimentare plătite de care a beneficiat intimatul-reclamant.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât veniturile realizate de intimatul-reclamant, pentru orele suplimentare prestate, au avut un caracter de continuitate evident.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4593 din data de 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12640/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
17.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Zuluf Petronela IuliaJudecători:Zuluf Petronela Iulia, Ceaușescu Maria, Scrob