Recalculare pensii. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 132/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 09 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu jduecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,împotriva sentinței civile nr. 1444 din 2 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru intimata reclamantă, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătoarea intimatei reclamante, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Brașov ca fiind legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Precizează că din înscrisurile de la dosar rezultă că în perioada atestată de adeverință, unitatea angajatoare a plătit contribuțiile de asigurări sociale și pentru veniturile realizate suplimentar de către contestatoare. Având în vedere și prevederile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora la calculul pensiei se au în vedere toate veniturile brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, consideră că se impune menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1444/2008 a Tribunalului Brașov, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, și a fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei stabilite prin decizia nr. - din 27.02.2006 prin luarea în calcul a veniturilor înscrise în adeverința nr. 135 din 6.02.2008 emisă de Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru metale și resurse radioactive și acordarea drepturilor rezultate începând cu 1.12.1005. a respins cererea de obligare a intimatei la plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Contestatoarea a depus adeverința menționată, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acesteia.
Sporul de acord evidențiat în adeverință a fost acordat contestatoarei lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada indicată, astfel că acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.
Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.
Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă.
De altfel, legiuitorul a înțeles să modifice reglementările specifice prin Legea 250/2007, astfel că prin art. 78 alin. 4 din Legea 19/2000, astfel cum a fost modificat, se prevede că la calculul pensiei se au în vedere toate veniturile brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, în speță făcându-se această dovadă, cum s-a arătat mai sus.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța urmează să admită contestația formulată și să oblige intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia prin luarea în considerare și a veniturilor realizate în acord global obținute de contestator conform Adeverinței nr. 135 din 06.02.2008 emisă de INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU METALA ȘI RESURSE -.
Cât privește data de la care se acordă noul cuantum al pensiei odată cu recalcularea acesteia prin valorificarea veniturilor care fac obiectul prezentei cereri, aceasta este cea solicitată, respectiv 01.12.2005, după cum rezultă din prevederile art. 7 al 5 din OUG4/2005 coroborate cu cele ale art. 1 din hg1456/2005.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalculare deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Recursul este nefondat.
Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverință prin care se face dovada că s-a acordat contestatorului și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, deci la salariul de bază, constituie spor permanent și intră în baza de calcul a pensiei conform Legii 19/2000 art. 23 alin. 1, pct.
Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.
Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "
Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei.
Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.
În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.
Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.
Aceasta este și situația în speță.
Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am aflat în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.
De asemenea instanța apreciază că, în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar ce nu îl respectă. Soluția contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului enunțat și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus.
Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.
De asemenea, tribunalul opinează în sensul că și în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.
Față de toate aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii B, împotriva sentinței civile nr. 1444/2008 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.NG/11.02.09
Tehnored. 11.02.2009 - 2 ex.
Jud. fond SS /
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Maria Carmen Tică, Daniel