Recalculare pensii. Decizia 1333/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1333/R/2008

Ședința publică din data de 10 iunie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Adrian Repede

JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele Curții de APEL CLUJ

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 666 din 14.04.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, precum și recursul declarat de reclamanta, împotriva aceleiași hotărâri, având ca obiect asigurări sociale -recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, lipsind reprezentantul Casei de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 4 iunie 2008 reclamanta a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare la recursul formulat de pârâtă.

Instanța, din oficiu, pune în discuția reclamantei tardivitatea recursului său, acesta fiind înregistrat la data de 2 iunie 2008 iar hotărârea atacată fiindu-i comunicată la data de 24 aprilie 2008.

Reclamanta arată că hotărârea nu i-a fost comunicată în termen legal și nu a semnat de primire, fiindu-i depusă în cutia poștală, lăsând la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate. Cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia apreciind că atâta vreme cât i-au fost luate în considerare toate contribuțiile, este normal ca și la calcularea pensiei acestea să fie avute în vedere.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr.666/14 aprilie 2008, Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și aceasta a fost obligată să emită o nouă decizie de recalculare privind pensia pentru munca depusă și limită de vârstă în favoarea reclamantei, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în Adeverința nr.1462/16 martie 2007 și a anexei la aceasta emise de SC SA C-N, începând cu data de 13 martie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut următoarele:

Prin Adeverința nr.1462/16 martie 2007 emisă de SC SA C-N, reclamanta a făcut dovada că în intervalul 1 ian.1971 - 1 ian. 1999, realizat venituri suplimentare la salariul de bază, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și s-au plătit acele contribuții. Sumele primite cu titlu de salarii și pentru care s-a achitat CAS nu au fost luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și respectiv a pensiei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

În motivare s-a arătat că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță a încălcat dispozițiile OUG4/2005, conform cărora nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual acele venituri ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, printre care, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din dosarul de fond, reclamantei i s-a recalculat pensia în temeiul OUG4/2005, conform deciziei nr.-/30 nov. 2005 (5).

Ulterior reclamanta a obținut Adeverința nr.1462/16 martie 2007 de la SC SA C din care rezultă că aceasta a obținut alături de salariu și alte venituri, reprezentând prime, plata în acord global și compensații, conform anexei la adeverința amintită. Rezultă de asemenea că pentru acele venituri s-a virat contribuția la asigurări sociale.

Adeverința a fost depusă la Casa Județeană de Pensii C pentru a fi luată în considerare și pensia recalculată conform art.7 alin.3 din OUG4/2005.

Prin actul nr.46642/31 ian. 2008, pârâta a respins cererea reclamantei, cu motivarea că, în conformitate cu OUG4/2005 veniturile dovedite, neavând caracter de continuitate,nu pot fi luate în considerare.

Acest act a fost cel contestat de reclamantă la 10 martie 2008.

Contestația, așa cum a reținut și prima instanță, este întemeiată iar recursul, prin care s-a solicitat respingerea ei, este nefondată.

Astfel, prin Ordinul nr.680/1 august 2007, înțelesul sintagmei "venit brut realizat lunar" a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul OUG4/2005.

Este adevărat că decizia emisă de Casa Județeană de Pensii C pentru recalcularea pensiei reclamantei, în temeiul OUG4/2005 este corectă, însă, având în vedere Ordinul 680/2007, reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința emisă de SC SA C, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurări sociale.

Întrucât actul normativ de mai sus este ulterior deciziei de respingere a cererii emise de Casa Județeană de Pensii C, corect prima instanță a obligat-o pe aceasta la recalcularea pensiei, numai începând cu data introducerii acțiunii, sentința fiind temeinică și sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 666 din 14 aprilie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - -

Red.GP

Dact./2ex.

15.07.2008

Președinte:Adrian Repede
Judecători:Adrian Repede, Gabriella Purja, Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1333/2008. Curtea de Apel Cluj