Recalculare pensii. Decizia 1334/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8459/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VII A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL NR.1334/
Ședința public de la 04 martie 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5656 din data de 16.09.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale în dosarul nr.12933/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint intimatul, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz Curții c s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratur" al acestei secții la data de 09.02.2009, întâmpinare din partea intimatului, iar la data de 23.02.2009, s-a depus la dosar cerere din partea d-nei avocat, avocat ales al intimatului, prin care solicit strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecat.
Curtea, în raport de cererea formulat de ctre avocatul ales al intimatului, dispune lsarea pricinii la sfârșitul ședinței de judecat.
La reluarea pricinii, respectiv la sfârșitul ședinței de judecat, se prezint intimatul,personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 23.01.2009 depus la dosar-fila 15, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului.
Intimatul, prin avocat, interpelat fiind, arat c nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecat acord intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicit respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinic și legal, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Cu cheltuieli de judecat.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declar închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de faț constat urmtoarele:
Prin sentința civil nr.5656/16.09.2008, pronunțat în dosarul nr-, Tribunalul Bucure ști Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, a admis acțiunea reclamantului, formulat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat pârâta, în temeiul OUG nr. 4/2005 s recalculeze pensia reclamantului, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor evidențiate în adeverințele nr. 220/21.02.2003 și nr. 67/30.01.2004 emise de SC SA, a sporului de toxicitate evidențiat în adeverința nr. 281/21.05.2003 emis de SC SA și pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
A obligat pârâta la plata ctre reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecat.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut c prin decizia nr. - din 30.06.2007 emis de pârât drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2004, prin calcularea punctajelor anuale pentru întreg stagiu de cotizare.
Cu privire la stagiul complet de cotizare, instanța a reținut c la determinarea punctajului mediu anual, a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, deși, conform mențiunilor din buletinul de calcul, contestatorul a lucrat în grupa I de munc timp de 20 de ani și 2 zile și a ieșit la pensie în anul 1989, conform Legii nr. 3/1977.
Așa fiind, Tribunalul a reținut c reclamantului îi este aplicabil art. 14 din Legea nr. 3/1977 care prevede un stagiu complet de cotizare de 20 de ani pentru o activitate desfșurat în grupa întâi de munc cel puțin 20 de ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 50 de ani și a obligat intimata s recalculeze în baza OUG nr. 4/2005 pensia reclamantului ținând cont de veniturile evidențiate în cele trei adeverințe menționate și de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs motivat intimata care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civil, a criticat sentința ca netemeinic și nelegal, cu urmtoarea motivare:
Sentința instanței de fond este criticabil sub aspectul aplicrii greșite a prevederilor legale, întrucât, în cazul contestatorului, se aplic prevederile legii generale în vigoare la data respectiv - Legea nr. 3/1977, art. 8 alin. 2, în care se prevede un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și reducerea vârstei standard de pensionare nu a stagiului complet de cotizare. Așadar, prin decizia de recalculare a drepturilor de pensie contestat, în mod corect a fost luat în calcul un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, art. 14 prevzând reducerea vârstei legale de pensionare și majorarea vechimii în munc și nu reducerea stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Recurenta a mai susținut c în OUG nr. 4/2005 nu exist o prevedere expres care s stipuleze c și persoanelor care au lucrat în grupe speciale de munc și s-au pensionat anterior intrrii în vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplic prevederile acestei legi pentru determinarea stagiului de cotizare.
Recurenta a mai susținut c adeverința privind orele de noapte nr. 67/30.01.2004 emise de SC SA a fost avut în vedere la calculul pensiei și c sporurile de toxicitate, de vechime și orele suplimentare cuprinse în celelalte dou adeverințe au fost valorificate prin decizia din 21.03.2007 iar sporul de toxicitate a fost cuprins de dou ori pentru aceeași perioad.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauz, prin prisma criticilor formulate, Curtea constat urmtoarele:
Cu privire la critica referitoare la stagiul complet de cotizare, Curtea reține c, potrivit mențiunilor din carnetul de munc al intimatului, acesta a realizat o vechime efectiv în grupa I de munc de 20 de ani și 2 zile.
Recalcularea pensiei conform nr.OUG 4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 care, în art. 1 din Anexa 1 dispune în sensul c stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat devechimea integralîn munc prevzut de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare, în speț, faț de data deschiderii drepturilor de pensie ale contestatorului, 1991, aceasta fiind Legea nr.3/1977.
În mod corect instanța de fond a apreciat c art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca norm special, prevede o vechime minim necesar deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat în grupa I de munc, vechime asimilat unui stagiu complet de cotizare. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dat în soluționarea cii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedur civil.
Astfel, instanța suprem a decis în sensul c stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale cror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfșurat activitatea în grupe speciale de munceste cel reglementat de art. 14din Legea nr. 3/1977privind pensiile de asigurri sociale de stat și asistenț social.
Prin urmare, Curtea constat c, în cazul contestatorului, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicrii art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum în mod just a reținut prima instanț.
Cu privire la obligarea intimatei de a valorifica veniturile suplimentare prevzute în adeverințele nr. 220/21.02.2003, nr. 67/30.01.2004 și nr.221/21.05.2003 emise de SC SA, Curtea reține c, din încheierea de dezbateri din 16.09.2008, rezult c reclamantul a renunțat la cererea de valorificare a mențiunilor din adeverința nr. 67/30.01.2004 astfel încât, ținând cont de principiul disponibilitții procesuale, instanța de fond era obligat s ia act de voința reclamantului și s nu se mai pronunțe asupra acestui aspect.
Faț de aceste împrejurri, Curtea reține criticile recurentei ca fiind în parte întemeiate, motiv pentru care va admite recursul va modifica sentința recurat în parte, în sensul c va înltura obligația pârâtei de a lua în considerare veniturile menționate în adeverința nr. 67/2004 a SC SA.
În ceea ce privește celelalte dou adeverințe, este adevrat c perioadele vizate se suprapun parțial, în privința sporului de toxicitate, îns acestea nu conțin date contradictorii și fac dovada orelor suplimentare, a sporului de toxicitate și de vechime, venituri suplimentare obținute de reclamant și pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurri sociale.
Recurenta a susținut c a luat în considerare aceste venituri îns, din analiza buletinului de calcul, rezult c sporurile menționate nu au fost valorificate pentru întreaga perioad pentru care au fost obținute, intimata urmând s le valorifice pentru tot intervalul prevzut în adeverințe, respectiv 1968-1989. În consecinț, Curtea va respinge critica recurentei sub acest aspect, menținând dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.5656 din data de 16.09.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr.12933/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Modific, în parte, sentința recurat, în sensul c înltur obligația pârâtei de a lua în considerare veniturile menționate în adeverința nr. 67/2004 a SC SA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public azi, 04.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./03.04.2009
Jud.fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina