Recalculare pensii. Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8028/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1339/

Ședința publică de la 04 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5560 din data de 09.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15926/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,prin mandatar în baza procurii autentificată sub nr.1455 din 02.09.2008 la BNP depusă în dosarul instanței de fond-fila 41, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 25.02.2009, întâmpinare din partea intimatei.

Curtea în ședință publică, procedează la legitimarea mandatarului intimatei, respectiv, pe numitul cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 5 la data de 22.12.2004.

Mandatarul intimatei, numitul, interpelat fiind, arată că nu are studii juridice.

Curtea, având în vedere împrejurarea că mandatarul intimatei nu are studii juridice, în raport de dispozițiile art.68 alin.4 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5560 din data de 09.09.2008, pronunțată în dosarul nr.15926/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea mențiunilor din adeverințele nr.400/24.03.2008 emisă de, cu privire la acord și din adeverința nr. 20/28.01.2008 emisă de SC SA începând cu 01.07.2005.

A respins cauza sub aspectul valorificării mențiunilor din adeverința nr. 400/24.03.2006 emisă de cu privire la beneficii și sub aspectul daunelor morale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia nr. 99560/30.06.2005 emisă de Casa Locală de Sector 1, drepturile de pensie ale contestatoarei au fost recalculate în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și ale HG nr. 550/2005, cu începere din data de 01.07.2005, fiind stabilit un punctaj mediu anual recalculat în valoare de 1,73445 puncte.

Contestatoarea a formulat cererea de recalculare a pensiei, înregistrată sub nr. -/10.04.2008 la Casa Locală de Pensii Sector 1 pentru recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor evidențiate în adeverințele nr. 400/24.03.2008 emisă de și 20/28.01.2008 emisă de SA, însă intimata nu a făcut dovada soluționării acesteia (nici a faptului că în calculul punctajului mediu recalculat au fost valorificate veniturile suplimentare evidențiate adeverință), cu toate că s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de art. alin.1 din Legea nr. 19/2000, aplicabil în cauză în raport de dispozițiile art.7 alin.5 din OUG nr. 4/2005, în care cererea trebuia soluționată.

Potrivit mențiunilor din adeverința nr. 400/24.03.2008 emisă de, contestatoarea a realizat venituri suplimentare, pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale.

Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972, veniturile suplimentare trecute în coloana "acord global" au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1992 iar pe toată durata angajării institutul a achitat lunar cotele de CAS.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

Tribunalul a avut în vedere și dispozițiilor art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005, conform cărora cererile prevăzute la alin. 3 se soluționează în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate în speță, de la data de 1.07.2005, conform HG nr. 550/2005), stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 2 lit. e), și art. 78 din Legea nr. 19/2000.

Prin cererea de recalculare adresată intimatei, contestatoarea a solicitat plata diferențelor pe o perioadă de trei ani în urmă conform legislației în vigoare, și, prin urmare, Tribunalul a apreciat că temeiul de drept aplicabil în speță, în privința datei retroactive de la care drepturile recalculate i se cuvin contestatoarei, îl constituie prevederile art. 7 alin.5 din OUG nr. 4/2005 coroborate cu cele din HG nr. 550/2005, data de la care drepturile recalculate i se cuvin contestatoarei fiind 1.07.2005.

În ce privește valorificarea sumelor înscrise la rubrica beneficii din adeverința nr. 400/2008 emisă de B, Tribunalul a reținut că, în raport de dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 389/1972, aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a CAS, astfel încât aceste sume nu pot fi avute în vedere pentru recalcularea pensiei.

În procedura de recalculare a drepturilor de pensie intimata a utilizat salariul minim pe economie pentru stagiul de cotizare realizat în perioada 01.10.1956-01.09.1959, conform mențiunilor din copia înscrisului conținând date și elemente care au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, deoarece în fișa de pensie nu sunt evidențiate salariile pe care contestatoarea le-a avut în respectiva perioadă.

Cu toate acestea, a mai reținut Tribunalul, intimata avea obligația ca, în baza cererii de recalculare și a noilor înscrisuri, să facă aplicarea art. 7 alin. 3 și 5 din OUG nr. 4/2005 și să utilizeze în calculul punctajului mediu anual și salariile de încadrare evidențiate în adeverința nr. 20/2008 emisă de SA.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de reclamantă.

Or, recurenta a învederat instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale.

Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

Potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă

Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Prin urmare a susținut recurenta veniturile suplimentare, obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12, din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.

Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.

Recurenta a făcut referire și la decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.

În recurs, nu au fost administrate probe.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele nr.400/24.03.2008 emisă de, cu privire la acord și din adeverința nr. 20/28.01.2008 emisă de SC SA (filele 10-16 din dosarul instanței de fond).

Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverințele menționate atestă realizarea de către intimată, în perioada 1976-1989, a unor venituri suplimentare - acord și prime, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, (astfel cum se precizează în chiar cuprinsul adeverinței nr. 400/2008, emisă de SC SA) și în perioada 1956-1959 a unor salarii neînregistrate în carnetul de muncă.

Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că aceste venituri trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie.

La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele emise de angajatorul la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.

Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

În plus, Curtea constată că, în adeverința nr. 400/2008 emisă de SC SA, se menționează expres că veniturile suplimentare înscrise în coloana "acord global" au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 57/1974 și Legii nr. 49/1992, conform contractului colectiv de muncă și au constituit baza de calcul a pensiilor.

Or, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005, foștii angajatori poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea adeverințelor emise, nefiind în măsură a le cenzura.

Nici decizia Curții Constituționale nr. 736/2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005 nu este de natură a conduce la o altă concluzie.

Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 pr. civ. Curtea reține că acesta nu a fost motivat de recurentă, care nu a indicat modalitatea concretă în care s-ar fi săvârșit excesul de putere al primei instanțe.

Se reține că prima instanță a soluționat cauza, exercitând controlul jurisdicțional în limitele competențelor ce i-au fost conferite de art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.

Pentru considerentele expuse, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5560 din data de 09.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15926/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./16.03.2009

Jud.fond: /

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Bucuresti